Educaţie remedială în perioada estivală
Unu din trei elevi români a rămas în urmă cu materia şcolară în ultimii doi ani de restricţii pandemice, în vreme ce rata de participare la educaţie timpurie a scăzut, potrivit unui sondaj realizat de Salvaţi Copiii România, în februarie. În acest context, organizaţia extinde programul de educaţie remedială estivală pentru copiii vulnerabili şi deschide, pentru cel de-al 25-lea an, grădiniţele estivale.
31% dintre copiii din învăţământul secundar inferior şi superior afirmă că au rămas în urmă cu materia şcolară în cei doi ani de restricţii pandemice, iar decalajele sunt mai mari în cazul copiilor vulnerabili, atrag atenţia reprezentanţii Salvaţi Copiii România, într-un comunicat. La începutul lui 2021, peste 15% dintre copiii care împliniseră 5 ani nu erau înscrişi la grădiniţă, deşi cei mai mulţi dintre ei ar fi trebuit să intre în sistemul şcolar din toamna aceluiaşi an.
Reprezentanţii Salvaţi Copiii vor derula activităţi estivale pentru 2.500 de copii, dintre care 385 de preşcolari şi 2.115 elevi din Bucureşti şi judeţele Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. În Bucureşti şi judeţele Braşov, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Mureş, Suceava, Timiş şi Tulcea vor participa la activităţile educative şi de socializare şi copii din Ucraina. De asemenea, vor fi organizate 20 de tabere pentru circa 700 de copii din România şi Ucraina.