Eminescu, poem cu poem - o întâlnire cu viitorul

În apropierea zilei de 15 iunie, când îl comemorăm pe poetul Mihai Eminescu, elevii clasei „Domnița Smaranda” a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti au avut ocazia să pătrundă în tainele operei marelui poet. În faţa elevilor s-a aflat scriitorul şi criticul literar Alex. Ştefănescu, care, prezentând lucrarea sa „Eminescu, poem cu poem”, i-a îndemnat pe cei mici nu doar să citeze din opera poetului, ci să o şi citească.

Coincidență au ba, 15 iunie se leagă, în mod tradițional, de finalul anului școlar în învă­ță­mântul românesc, dar și de ziua plecării poetului Mihai Eminescu în eternitate. Nimic nu poate fi, așadar, mai potrivit pentru încheierea unei perioade de școla­ritate decât întâlnirea elevilor cu o personalitate culturală, care să le rămână în inimi. Cu atât mai bine, am zice, dacă ceremonia l-ar cuprinde și pe Eminescu. Iar un astfel de prilej s-a ivit la finele acestui an școlar și iată cum: fără să marcheze o cifră rotundă, așa cum se obiș­nuiește, însă îmbogă­țind cu siguranță patrimoniul criticii literare românești, scriitorul Alex. Ștefănescu, după ce a migălit timp de patru ani asupra poeziilor antume eminesciene, a dăruit cititorului, în toamna anului 2017, o adevărată bijuterie critică, intitulată cuminte și inspirat „Eminescu, poem cu poem”. La prima vedere, va fi fiind un parcurs cu veleități de exhaustivitate, în sensul că sunt aduse în atenția lectorului toate poemele, nu doar cele mai cunoscute, cum se procedează adesea la reluările critice… Însă titlul acesta poate fi decriptat și ca descoperirea unei supreme bucurii pe care lectura o oferă celui ce pătrunde printre versuri, aidoma tinerilor evocați în „Povestea codrului”. Fuga de lume însemnă pasul către o împă­răție a visului, spre care orice cititor se lasă ademenit: „Hai și noi la craiul, dragă, /Și să fim din nou copii,/ Ca norocul și iubirea/ Să ne pară jucării”. Ce definiție mai diafană a vârstei adolescentine putem găsi altundeva?

Volumul este un adevărat cadou oferit celor tineri, pentru care, în ultimii ani, poemele eminesciene se reduc doar la titluri, pompos citate pe la adunări diverse. Câte manuale îi mai oferă elevului studios din ziua de azi o întâlnire adevărată cu opera lui Mihai Eminescu?! Acolo, sus, pe soclul unde l-au cățărat, cei care „neputând să (îl) ajungă” i-au arătat o admirație falsă, poetul pare îndepărtat de noi, cei de azi, de gândurile, de felul nostru de a simți, chiar de cuvintele limbii pe care le folosim. De cei tineri, cu atât mai mult!

Alex. Ștefănescu, în ciuda interpretărilor și a frazeologiei, devenite, pentru mulți așa-ziși li­terați, numitor comun, din cauza comodității de gândire, reușește să scoată din nou la lumină aceste poeme, pe care, chiar ca un bijutier, le așază în lumina potrivită strălucirii lor inițiale; o face prin gestul simplu al re-citirii și al plasării în fața cititorului tânăr a unui material care să nu îl co­pleșească prin întindere și să nu îl sperie prin formulări livrești, prin cuvinte care au doar menirea să „sune”, dar nu pătrund, de fapt miezul poemelor.

Un Eminescu despre care Nichita Stănescu dorea să știm că „a fost un om viu”, dar să uităm „că El a trăit/ înaintea noastră..” este deci cel mai potrivit cadou pentru tinerii gata să pornească spre anii de liceu, după ce au ascultat „ultimul clopoțel” al clasei a VIII-a. Cu acest gând, Alex. Ștefănescu a ținut să vină alături de clasa „Domnița Smaranda” a Liceului Pedagogic Ortodox „Anas­tasia Popescu” și să stea de vorbă cu adolescenții care, cu siguranță, după această întâlnire, nu vor mai considera că volumul cu poezii al lui Mihai Eminescu este bun doar să rămână, prăfuit, pe un raft de bibliotecă. Perspectiva aleasă de critic îi va fi convins să îl așeze „la masa Cinei celei de Taină”, cum ne îndemna Nichita Stănescu, să aibă dorința și curajul nu doar de a „cita” din versurile poetului, ci de a le „citi”, fără să plătească tribut diverselor surse critice, cu pretenții de autoritate supremă.

Lecția poemelor astfel re-citite pentru „tinerii de diverse vârste” din Anul Centenar, aflați în școa­lă sau facultate, în biserică, pe terenul de sport, ori în metrou, la început de drum în descoperirea literaturii, ori fiind oameni cu o cultură bine construită, reconfigurează relația cititorului cu literatura „canonică”, în sensul că despovărează acest epitet de orice conotație care duce cu gândul la sensurile: „dificil”, „greu de înțeles” și, cel mai adesea, „chinuitor”.

Destul de multă lume știe că elevii au reînnodat tradiția depunerii unei ghirlande de garoafe roșii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu aflate în fața Ateneului Român, la ziua de naștere a poetului, grație unui volum de memorii¹. Acest lucru ne dă speranța că tot ei vor avea curajul de a-l citi pe Eminescu, reluând volumul primit în dar; autograful oferit fiecăruia, pe care cu sentimentul responsabi­lității criticul Alex. Ștefănescu a ținut să îl lase copiilor, cuprinde câte un portret succint și o sclipire întrezărind parcursul lor viitor. În­tâlnirea sa cu elevii clasei a VIII-a, la fel şi cu alți mulți, mulți tineri, a fost, de fapt, o întâlnire cu viitorul și chiar dacă a avut loc deja, ea nu s-a încheiat, fiindcă fiecare nouă lectură pe care volumul dedicat poemelor eminesciene o va prilejui, o va reactualiza și va stabili acea punte între cele trei aspecte temporale care ne sunt accesibile - trecutul, prezentul și viitorul - singura care ni-l poate restitui pe Eminescu „Poem cu poem”, dar și timp cu timp.

 

¹Ana Blandiana „Fals tratat de manipu­lare”, 2013