Emisiile de carbon, vinovate de creşterea preţurilor la energie
▲ Comisia Europeană va cere, începând cu 2009, companiilor energetice din UE să plătească pentru emisiile de carbon care le aparţin ▲ Acest lucru va duce însă la creşterea preţului energiei şi la limitarea accesului populaţiei din zonele sărace, informează Reuters ▲
Guvernele din estul Europei, îngrijorate de inflaţia produsă de creşterea preţului la combustibil, se opun planurilor UE şi susţin că veniturile din aceste ţări sunt încă cu mult sub cele din vest. Preţurile la energie din Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, dar şi din celelalte foste state comuniste din Europa de Est au fost subvenţionate timp de decenii. Bulgaria se aşteaptă la o creştere de 30% a facturilor, notează Reuters. Cea mai mare parte a energiei din această zonă este produsă, în principal, din cărbune, care are cele mai mari emisii de CO2. Polonia, care depinde de cărbune pentru 90% din energie, va fi cel mai greu afectată după ce UE nu va mai înmâna permise gratuite de carbon. Guvernul de la Varşovia susţine că preţul energiei va creşte cu 70%. Schema europeană de comercializare a emisiilor a fost criticată de către politicieni, companii şi analişti pentru că a acordat prea multe permise. Unele companii au vândut aceste permise, obţinând miliarde de euro. Polonia susţine, împreună cu Ungaria, România, Slovacia, Bulgaria, Cehia şi ţările baltice, licitarea permiselor, dar consideră că acest lucru trebuie făcut gradual, pentru a reduce dependenţa de cărbune şi decalajul faţă de statele din vest. Unii economişti şi experţi din UE susţin însă că aceste temeri sunt exagerate, premature şi determinate de nemulţumirile cetăţenilor legate de creşterea preţurilor la alimente şi combustibil. Majoritatea ţărilor din estul Europei îşi deschid cu greutate pieţele energetice şi privatizează lent monopolul deţinut de Stat. Preţurile la energie din aceste ţări se situează cu 30-40% sub media celor din vest.