Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Peste 7 milioane de cozonaci
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci pentru sărbătorile de iarnă, însă preţurile vor fi cu 12% mai mari decât anul trecut, în contextul creşterii taxelor şi al majorării preţurilor la energie şi combustibili, arată preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
Aproximativ 10% din producţia totală de cozonaci merge în această perioadă la export. (C.Z.)



.jpg)