Nastasia Iamandi, o doamnă care a depăşit veacul

Gălăţeanca Nastasia Iamandi este între puținii pământeni care au depășit suta de ani. A împlinit 104 ani în februarie 2026, în Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al cinstirii sfintelor femei din calendar. O vârstă de pateric, la care ajung doar cei care - după modelul Maicii Domnului, călăuzitoarea tuturor pământenilor - stau cu dragoste, cu credință și nădejde, precum o stâncă, în fața încercărilor și a furtunilor vieții.

Nastasia a venit pe lume în familia Alexandrei și Manea Pănuc, într-o zi de 13 februarie, anul 1922, în comuna Rediu (fostă Oasele) din județul Galați. O familie în care s-au născut șase prunci: patru fete și doi băieți. Toți au plecat la ceruri, de mulți ani, doar Nastasia a rămas să poarte rugăciunea pentru sufletele lor.

La aniversarea de 104, în casa Nastasiei din Galați a fost bucurie multă. Câteva zile la rând, ușa a fost larg deschisă pentru vizitele celor dragi. Între primii oaspeți s-au numărat părintele secretar eparhial Gabriel Mungiu, preot slujitor la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfântul Cuvios Stelian” din cartierul Țiglina I - Galați, și părintele paroh Ionuț Furtună. Doi slujitori tineri, care, cu arhierească binecuvântare, continuă slujirea aproapelui, în spiritul Bisericii dreptmăritoare, ducând slujirea de la Sfântul Altar până la inima aproapelui. Cu generozitate, cei doi slujitori au redeschis ușa creștinei Nastasia Iamandi, o doamnă cât o istorie vie care a depășit veacul și care este martora devenirii tinerei comunități din cartierul gălățean Țiglina I. Născută în interbelic, în Regatul României Mari, această fiică a învierii (diminutivul Nastasia vine de la Anastasia, în greacă Anastasis - Înviere) a străbătut, cu frică și cutremur, câteva re­gimuri. „Până după 1993, în acest cartier din centrul civic nu exista biserică. Alergam pe la bisericile din cartierele vecine. Abia în 1993, când ne-a anunțat părintele Costică Carp († 7 februarie 2022) că vom avea biserică, am început să ne adunăm în acest loc. Ne-am bucurat enorm când am fost anunțați că Înaltpreasfințitul Părinte Casian va pune piatră de temelie și în cartierul nostru”, po­ves­tește Nastasia.

Așa s-a format marea și frumoasa familie la Biserica „Sfântul Stelian” din Galați, preoții de ieri și de astăzi, precum cloșca, adunându-și fii și grijin­du-i să crească mari, în lumina de viață dătătoare, să se desă­vâr­șească. Cu arhierească binecuvântare, în paralel cu zidirea sfântului lăcaş, o prelungire a frumosului și unicului parc, numit Grădina Botanică din Galați, din 2008, aici fiin­țea­ză un centru social - „Speranțe pen­tru vârsta a treia”, realizat printr-un Proiect Phare -, care, ca într-o mare familie a Bisericii mamă, alină singurătatea și neputințele semenilor de a treia tinerețe.

Nastasia Iamandi este în Galați de jumătate de veac, dar viața sa care a străbătut veacurile nu a fost întotdeauna cu bucurii: „Eram copil când am pierdut-o pe mama, iar la zece ani am rămas orfană și de tata. Mătușa mea după mama, Amalia Stoica, m-a luat de crescut din casa părinților și așa am ajuns în localitatea Costache Negri. Noua mea familie era bogată; avea prăvălie, moară, pământ... Acolo am crescut, am mun­cit în gospodărie; ei m-au măritat. Dar după război, familia Stoica a rămas în sapă de lemn, cum se zice, fiindcă fostul regim le-a confiscat totul”.

După rânduiala satului, a fost dată de măritat când a împlinit douăzeci de ani. Și-a cunoscut cealaltă jumătate, pe tânărul Preda Iamandi, tehnician agronom - „un om bun” - zice dânsa, cu care și-a întemeiat o familie frumoasă, o familie după care a jinduit de copil. În 1942, a născut primul prunc, pe Maria, iar după Al Doilea Război Mondial, în 1946, pe Aneta, prin căsătorie devenită Blaga, cea care astăzi s-a mutat la mama, este umbra sa, uneori, face „nopți albe” doar ca mama să aibă puțină sigu­ranță, atât cât Dumnezeu voiește.

Cum a răzbătut familia Nastasiei Iamandi prin multele provocări de-a lungul și de-a latul celor două veacuri? „Tatăl meu, fiind tehnician agronom, și-a schimbat locul de muncă în câteva rânduri. Noi, cu mama, ne mutam după serviciul lui tata. În anii copilăriei, eram la Chilia Veche, în județul Tulcea. Într-o căsuță mică din Deltă, aveam de toate, prin grija mamei. Îmi amintesc că atunci când am scăpat de Stalin (martie 1953, n.r.), toată lumea plângea că a murit «tătucu», așa îi spuneau oamenii... Noi, copiii, nu prea înțelegeam. Era o stare de teamă, ambiguă, pe care astăzi o înțelegem cu totul diferit. Chiar dacă nu simțeai, trebuia să plângi. Cu toate acestea, icoana și rugăciunea din căsuța noastră din Delta Dunării nu lipseau. Mama ne învăța să ne rugăm în gând, în minte, în inimă, că acolo nu poate intra decât Dumnezeu”, povestește ing. Aneta Blaga, fiica Nastasiei...

Cel mai greu era când familia trebuia să plece dintr-un loc în altul și să o ia de la început: „Doar Dumnezeu, prin Maica Sa, prin sfinții Săi, ne-a scos din necaz. Tata era stâlpul casei, alerga să avem asigurată ziua de mâine. Ar fi păcat să spun că am dus lipsă de ceva. Îmi amintesc că într-o iarnă, grea de tot, toată Chilia Veche a fost acoperită de omăt. Nu se mai vedea nicio casă; nu mai mișca nimic. Totul era alb, imaculat. Țin minte că oamenii au făcut tunele pe sub zăpadă, ca să poată comunica. Nu se găsea nimic, dar la noi era cămara plină, spre bucuria noastră și a vecinilor”.

Și dacă Preda Iamandi, tatăl, a fost „stâlpul casei”, prin ani în­tu­ne­cați de ideologia ateistă, Nastasia a fost doamna învierii pentru fetele și nepoatele sale. A suferit mult că nu a fost dată să facă mai multă carte, dar și-a asumat cu dragoste, ne­con­di­ționat, și cu multă credință, profesia de mamă și soție. Și-a dat tot interesul ca fiicele sale să nu rămână la sapă și needucate. Cu o deprindere de ministru de familie, Nastasia a ținut totul sub control. Chiar și astăzi, când stă la sfat cu nepoții, este ca o mamă protectoare. „În ado­les­cență, cu noi, cele două fete, mama nu era aspră, doar exigentă și în­țe­leaptă. A suferit mult că nu a fost sprijinită să facă o carieră profesională. Și-a pus nădejdea la Maica Domnului și s-a rugat să-și împlinească visurile prin noi. Eram deja în Galați, în timpul liceului și în ­cursul săptămânii se ocupa de ale casei și de notele noastre. Doamne ferește să fi venit cu o notă mică! Duminicile - când nu aveam activități cu școala - mama ne făcea program: mergeam la teatru, la vreun spectacol, la o plimbare prin Grădina Publică, pe faleză. A ținut cu dinții să facem liceul, apoi să mergem la facultate”, povestește Aneta Blaga.

Pentru Nastasia Iamandi, timpul s-a măsurat în cadența rugăciunii din inimă, în fapte bune și în amintiri frumoase. Asemenea preoților și credincioșilor din cartierul gălățean Țiglina I, a ars, precum o candelă, pentru ca Sfânta Cruce a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” să străpungă cerul. Cu rugăciunea și lumânarea aprinsă a miilor de creștini, și a ei, a pus sigur o cărămidă la temelia tânărului așezământ bisericesc. Poate, uneori, Nastasia a uitat de ea, dar a trăit din plin prin cei cărora le-a dat viață. Nu a șovăit niciodată, fiindcă nici Maica Domnului nu s-a tânguit când sabie i-a trecut prin suflet. Cu rugăciunea de mamă, sacrificiile Nastasiei Iamandi au făcut ca fiicele sale să urmeze cariere onorabile: Maria (peste ani, profesoară de fizică și chimie, devenită prin căsătorie Sbârnea, plecată la ceruri în 2018) a urmat, la Iași, Facultatea de Chimie-Fizică, iar Aneta a absolvit Facultatea de Chimie Alimentară la Galați, până în anii 1990, singura instituție de învățământ superior, de renume, din țară. Astăzi, Aneta, mezina Nastasiei, a rămas să-i poarte mamei de grijă.

La cei 104 ani, ascultând-o, înțelegi că doar Dumnezeu „este Cel ce poartă toate” grijile și neputințele noastre. Zeci de ani, buna creștină Nastasia a fost nelipsită din biserică. De când puterile nu îi mai sunt ca în tinerețe, se bucură de vizitele părinților Gabriel și Ionuț, de la biserica apar­ți­nă­toare. Părintele Ionuț îi este duhovnic şi cel care-i poartă de grijă în momentele cheie ale vieții, în toate posturile, prin împlinirea celor necesare grijirii sufletului: Sfânta Spovedanie și primirea Sfintei Îm­păr­tă­șanii. Chipul și sufletul Nastasiei sunt pline de lumină, de rugăciunea dusă, în comuniune, de preoții săi de suflet, de duhovnic și de cei din „Biserica de acasă”. Se bucură că poate urmări emisiunile de la Trinitas Tv, care îi hrănesc mintea și sufletul cu meride dintre cele mai bune. E împăcată că nepoții de la cele două fiice, pe care i-a crescut cu multă dragoste, bat la poarta devenirii. La cei 104 ani, mama Nastasia este un pom cu luminoasă roadă și o certitudine că dragostea de Dumnezeu și de cei dragi biruiește toate valurile vieții.