Episcopul Atanasie Dincă și cântarea ca jertfă și rugăciune

Episcopul Atanasie Dincă, puțin cunoscut în istoriografie, a fost unul dintre slujitorii de vocație ai Bisericii Ortodoxe Române.

Născut la sfârșitul veacului al XIX-lea, în localitatea Tânganu, din preajma lavrei cernicane, a fost crescut într-o familie evlavioasă, în spiritul învățăturii Evangheliei. Probabil că, în copilăria lui, singurul loc important spre care-și îndrepta pașii era Mănăstirea Cernica, chinovie înfloritoare, cu monahi numeroși, o adevărată școală de muzică și un izvor de exemple grăitoare pentru tinerii din jur.

Mărturisirile episcopului de mai târziu ne fac să înțelegem că a simțit de copil chemare pentru viețuirea într-o asemenea stare, spunând că nu se regăsește în nimic altceva decât în slujirea Domnului.

S-a născut la data de 22 decembrie 1896, într-o familie care oferise Bisericii mulți preoți și monahi, iar părinții săi, Constantin și Elena, l-au crescut în spiritul credinței strămoșești (a se vedea articolul Arhiereul Athanasie Dincă Bîrlădeanu, autor diacon Geor­ge Dincă, publicat în Glasul Bisericii, Revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, Anul XXXVI, Nr. 10-12, octom­brie-de­cembrie 1977, pp. 960-962).

În școala primară l-a avut învă­țător pe preotul satului, Alexandru Popescu Cernica, un bun cunoscător al muzicii bisericești. Văzând în elevul său capacitatea de a asimila cu ușurință cunoștințele muzicale, acesta i-a predat și lecții de muzică bisericească, pe care permanent le-a îmbogățit în Mănăstirea Cernica și mai târziu în școlile pe care le-a urmat.

Din copilărie s-a remarcat ca un veritabil cântăreț, descoperindu-și de timpuriu acest dar pe lângă strana Mănăstirii Cernica. După un aspru noviciat (conform propriilor mărturisiri), a fost călugărit la Mănăstirea Tismana (1915), unde a primit numele de Atanasie, în locul celui de Alexandru, pe care îl avea de la Botez. Deși format la Mănăstirea Cernica din fragedă copilărie, a ales ca loc de nevoință Lavra Tismanei, care era atunci o mănăstire de monahi cu rânduieli aspre. Novicele, căutător al tainicelor înțelesuri ale monahismului, s-a deprins în acest duh, ajutat de starețul și povățuitorii săi duhov­nicești, trăitori ai aceluiași duh isihast pe care l-a promovat mai târziu în viață.

Despre monahii de la mănăstirea gorjeană afirma: „Cercările lor și cugetul meu m-au încredințat că viața monahală este singura slujire care mă poate împăca…”.

A fost hirotonit ierodiacon la Episcopia Râmnicului de către locțiitorul de episcop Sofronie Vulpescu, care i-a apreciat talentul vocal și bunele cunoștințe de rânduială liturgică, practică și teoretică.

După război, timp în care a fost in­firmier la Iași, s-a reîntors la Bu­cu­rești, dorind să se preocupe de sănătatea sa. A fost repartizat la Mănăstirea Cernica și a primit ascultarea de a preda muzică bisericească fraților de curând veniți în mănăstire. În acea perioadă a participat la slujbele de zi și de noapte, a cântat și slujit împreună cu soborul mănăstirii.

Atunci a fost remarcat de fostul Mi­tropolit primat Atanasie Mironescu, care, pensionar fiind, vie­țuia la Cernica.

Într-o zi, după încheierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul i-a spus tânărului ieromonah Atanasie: Pentru darul slujirii și al cântării ce l-ai primit de la Cel Atotputernic, mă rog să urci pe treapta arhieriei, dar să te ferească să treci prin suferințele prin care am trecut eu!

Simțind dragoste pentru muzica bisericească, a urmat Școala de cântăreți bisericești din București, Seminarul „Nifon Mitropolitul“ și Facultatea de Teologie din Capitală, unde, la absolvire, a susținut teza de licență cu titlul „Un stâlp al propovăduirii creștine în Biserica Ortodoxă: Sfântul Teodor Studitul“, apreciată cu calificativul „Magna cum laude“ (1933).

Între anii 1916 și 1918 a fost preot confesor la Spitalul Militar „Vasile Lupu“ și la Facultatea de Medicină din Iași, apoi preot slujitor la parohiile Câmpurelu - Ilfov (1918-1921), Arțari și Crunți - Ialomița (1921- 1923), profesor de tipic și muzică bisericească pentru normaliștii care au fost hirotoniți preoți în Cadrilater (1923-1924), Mare Eclesiarh al Catedralei Episcopale din Constanța (1923-1924), spiritual și profesor de muzică bisericească la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Capitală (1925- 1926), profesor de muzică bisericească și studii religioase la Școala de cântăreți bisericești din Bucu­rești (1925-1926), director și profesor la Școala de cântăreți bise­ricești din Constanța și exarh al mănăstirilor din Eparhia Tomisului (1926-1931), viețuitor la Mănăstirea Ghighiu (1931-1933), sta­reț al Mănăstirii Ghighiu (1936- 1939), exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor (1938- 1943), stareț al mănăstirilor Căl­dă­rușani (1939-1941) și Cernica (1941-1943).

În perioada respectivă a publicat: Concepte ale culturii monastice - Bu­cu­rești, 1939; „Sfântul Teodor Studitul, viața, activitatea și operele sale” - București, 1940; Cuvintele Sf. Teodor Studitul. Cercetate cu de-amă­nuntul și date acum pe graiul îndreptat - Bucu­rești, 1940; Studiu bibliografic al lucrărilor despre mănăstirile și schiturile din România (în manuscris); Organizarea mănăstirilor și a monahismului (în manuscris).

În legătură cu lucrarea Sfântul Teodor Studitul, Nicolae Iorga scria în Revista istorică din lunile aprilie-iunie 1940: Părintele arhimandrit Atanasie Dincă redă în formă modernă, cu o com­parație a originalului grecesc din 1784 făcută de episcopul Filaret al Râmnicului, cuvintele Sfântului Teodor Studitul. O prefață limpede o precedă. Ar trebui mai multe astfel de reeditări corectate din traducerile veacurilor XVII- XVIII, care sunt o onoare a culturii noastre...

A colaborat la diferite publicații: Glasul Monahilor, Strigarea mă­năs­­tirilor, Însemnări creștine, Albina, Revista Fundațiilor Regale, Universul, Curentul și altele, publicând numeroase articole, studii și recenzii. Astfel, presa vremii a consemnat în paginile sale activitatea pe care arhi­mandritul Atanasie Dincă a desfă­șu­rat-o în anii premergători hirotoniei întru arhiereu.

Lucrarea meritorie în „Ogorul Bisericii” și numeroasele virtuți ale arhimandritului Atanasie Dincă au contribuit la alegerea sa ca vicar patriarhal cu titlul de „Bârlădeanul”, fiind hirotonit arhiereu la 12 decembrie 1943.

În perioada 21 aprilie 1945 - 11 mar­tie 1948 a fost locțiitor de episcop al Râmnicului. După 1 aprilie 1948 îl întâlnim egumen al Așeză­mân­tului brâncovenesc de la Biserica Dom­nița Bălașa din Bucu­rești (1948-1949), apoi profesor de muzică bisericească la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț (până în 1952 sau 1953).

A rămas în conștiința elevilor săi ca un mare profesor, aspru și exigent după toate rigorile cerute de programa școlară, dar și ca un neîntrecut interpret al cântării bisericești. Doar câțiva elevi au primit de la el note mari, restul abia treceau clasa, după ce profesorul îi dojenea pentru inconsec­vență și lipsa strădaniei.

Pe lângă slujirea arhierească, muzica a fost marele dar pe care l-a primit de la Dumnezeu.

În situația dificilă prin care trecea Biserica în acea perioadă, arhiereul Atanasie Dincă s-a retras la Mănăstirea Căldărușani, pe care a condus-o un timp ca stareț.

Aproape 20 de ani și-a dus în tăcere crucea su­fe­rințelor, înfruntând vremurile tulburi care s-au abătut asupra Bisericii. Era văzut adeseori cântând la strană cu alți călugări pricepuți, printre care-i amintim pe Silvan Nistor și Martinian Stoenescu.

În răstimpul petrecut la Mănăstirea Căldă­ru­șani și-a intersectat drumurile și încercările cu Episcopul Iuliu Hossu, care a avut în perioada respectivă domiciliul în aceeași mănăstire.

Locuiau în clădiri diferite, dar erau adeseori văzuți plimbându-se pe aleile umbrite de castani, nuci, copaci de liliac ori printre brazii plan­tați de Mitropolitul Ghenadie Petrescu.

În perioada de ședere la Mănăstirea Căldăru­șani a lucrat mult, punând pe notație psaltică cântările Vecerniei, Utreniei și ale Sfintei Liturghii. Compozițiile au rămas în stadiul de manuscrise, care însumează nouă dosare și cuprind, între altele, Rânduiala întâmpinării episcopului, în ajunul praznicelor împă­rătești și al altor sărbători, când voiește să slujească Vecernia cu diferite aspecte ale rânduielilor arhi­-
e­rești.

Lucrarea nu a fost editată, din cauza morții premature a Mitropolitului Olteniei, Firmilian Marin, care-i promisese că o va publica, după ce va avea forma definitivă. Numeroase mărturii vorbesc despre fru­mu­sețea slujirii sale.

Cea mai prețioasă dintre acestea aparține fericitului întru pomenire Patriarh Teoctist, care, evocându-l, spunea că nu a auzit pe cineva slujind atât de frumos, încât atunci când rostea rugăciunea specifică arhiereilor: Doamne, Doamne, caută din cer și vezi, și cercetează Via aceasta, pe care a zidit-o Dreapta Ta, și o desă­vâr­șește pe ea, cerurile se deschideau, iar cei din biserică se simțeau ca în Rai.

Patriarhul Teoctist făcea aceste mărturisiri în cunoș­tință de cauză deoarece, în anul când Atanasie Dincă a fost hirotonit arhiereu la București (1943), viitorul Întâistătător al Bisericii noastre slujea ca diacon la Catedrala Patriarhală și în multe situații l-a însoțit pe Episcopul Atanasie Dincă (Bârlădeanul) la slujbele oficiate în întinsa eparhie de atunci.

Patriarhul mărturisea că a învățat slujirea arhierească de la Episcopul Atanasie, considerându-se ucenic al acestuia.

Starețul Mănăstirii Căldă­ru­șani, arhimandritul Lavrentie Gâță, vorbind despre legătura dintre Patriarhul Teoctist și Episcopul Atanasie, spunea că fericitul întru pomenire Teoctist i-a fost aproape ucenic. De aceea, mai târziu, l-a evocat atât de recunoscător în amintirile sale, dând mărturie despre eleganța mișcărilor liturgice ale Episcopului Atanasie, fie că era o slujbă la parohie sau mănăstire, sau la un eveniment oarecare. La agapele ce urmau după sfintele oficieri, vlădica Atanasie era atent cu ceilalți, inițiind dialoguri constructive, pline de învățăminte, încât cei prezenți, pe lângă hrana trupului, primeau și merinde pentru suflet.

O altă mărturie care vine să completeze cele afirmate de Patriarhul Teoctist aparține arhimandritului Partenie Apetrei, care l-a cunoscut pe Atanasie Dincă când a predat la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, școală pe care și viitorul arhimandrit a urmat-o.

Spunea că l-a avut profesor de muzică.

Amintirile noastre legate de profesori, mai ales după trecerea anilor, conțin o notă evidentă de realism, iar arhimandritul Partenie spunea că întru toate era perfecționist, de la lucrurile mărunte până la cele importante.

Slujeau împreună la diferite evenimente liturgice, fie la Mănăstirea Neamț, la Pocrov, Vovidenia, sau în alte locuri. În perioada de după 1948, la Mănăstirea Neamț s-au aflat cinci arhierei care au predat diferite discipline la seminarul din apropiere: Atanasie Dincă, Pavel Șerpe, Partenie Ciopron, Emilian Antal și Eugeniu Laiu Suceveanul. Toți trecuseră prin încercările regimului comunist instaurat la putere, care a desființat mai multe posturi episcopale, astfel încât unii dintre ei au ajuns în această postură, la Mănăstirea Neamț.

Cât privește șederea Episcopului Atanasie Dincă la Neamț, din însemnările vremii aflăm că nu a rămas prea mult acolo, întrucât Ministerul Cultelor nu a aprobat numirea sa ca profesor la seminarul nemțean. S-a întors în Valahia, stabilindu-se la Mănăstirea Căldărușani, unde a și trecut la Domnul, două decenii mai târziu.

Plin de surprize, de expresii care ne-ar putea amuza acum, Episcopul Atanasie Dincă, după ce cânta un tropar sau Axion, le spunea celorlalți: Mi-a plăcut și mie cum am cântat și le-a plăcut și celor care m-au ascultat!

În făptura lui, dragostea față de cele sfinte era îngemănată cu dragostea de cântare. Dăruit cu o voce bună și cu un simț special al muzicii, accentua într-un anume fel cântările, fapt pentru care arhimandritul Partenie Apetrei spunea că nu a mai auzit pe nimeni cântând într-o asemenea manieră. Până și accentul conta mult la el, de la cântările simple până la răspunsurile mari ale Sfintei Liturghii, pe care uneori le intona singur.

Activitatea sa în domeniul cântării bisericești s-a eviden­țiat în perioada când a fost profesor de muzică la Seminarul Central, la Școala de cântăreți bisericești din Capitală și în contextul în care, fiind profesor de muzică la Constanța, unde a fost exarh și îndrumător al preoților din Cadrilater, îi învăța noțiunile liturgice și muzicale elementare.

A rămas din viața lui amintirea unui monah care a înțeles mersul lucrurilor, care iubea mult tăcerea și cântarea, mai ales vara, în casa în care locuia, la Mănăstirea Căldărușani, în afara zidurilor incintei, prin ferestrele larg deschise, se auzea un cântec asemenea harfei…

Și el ar fi putut spune, cum a afirmat altădată inspirat profetul: Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? (Psalmul 136, 4).

Același cântec al harfei și ocrotirile îngerilor l-au însoțit pe Episcopul Atanasie Dincă în vremea peregrinării în pământ străin…