Episcopul Iosif Gafton - obiectivul „Bărbosul“ în evidenţele Securităţii comuniste

În ianuarie 1944, la Bucureşti, era ales ca episcop al vechii Eparhii a Râmnicului arhiereul-vicar Iosif Gafton. Fusese ales îndeosebi la insistenţele patriarhului Nicodim, care îl considera un bun misionar, cleric integru şi consecvent în slujirea preoţească. Instalarea comunismului l-a determinat pe patriarhul Nicodim să lase un succesor prin care Biserica să poată rezista la încercările care se prefigurau. După 1945, în mediile religioase bucureştene se zvonea că urmaş al întâistătătorului român va fi eparhiotul de la Râmnic, deoarece era delegat la marile întruniri bisericeşti şi ceremonii publice. Numai că evenimentele au luat un alt curs, poate mai bine pentru viitorul Bisericii sub regimul comunist, prin alegerea mitropolitului Justinian Marina ca patriarh al României. Cu toate acestea, patriarhul Justinian a închegat o frumoasă şi durabilă prietenie cu episcopul Iosif Gafton, mai ales că se dovedea un bun apărător al intereselor bisericeşti, care contraveneau, evident, intenţiilor regimului comunist. Încă din 1949, episcopul râmnicean era semnalat cu manifestări duşmănoase la adresa regimului „democrat-popular“. Astfel, la praznicul Naşterii Maicii Domnului din 1949, de la  Mănăstirea Hurezi, chiriarhul vâlcean afirma la predică faptul că „oamenilor le-au fost luate toate averile - pământ, bani, aur şi case -, dar credinţa nu le-o poate lua nimeni“. Evident că un astfel de comportament a pus pe jar organele de partid, care au ordonat Securităţii ca episcopul să ajungă în „supraveghere atentă“. Cu toate atenţionările pe care le primise, episcopul Iosif adopta aceeaşi atitudine, cum a fost în a doua zi de Crăciun, în anul 1950, spunând: „Noi nu trebuie să ne lăsăm credinţa, căci suntem români, şi cel care se va lăsa de credinţă să i se usuce mâinile şi limba. Nu trebuie să ridicăm mâinile unul împotriva celuilalt şi să nu aplecaţi urechile la cei ce spun că nu este Dumnezeu“. Astfel de afirmaţii nu puteau fi trecute cu vederea mai ales de Securitate, care era „ochii şi urechile partidului“. În consecinţă, Securitatea a deschis un dosar de urmărire informativă împotriva episcopului Iosif Gafton, cu numele conspirativ „Bărbosul“. Acest demers presupunea utilizarea tuturor mijloacelor specifice, precum dirijarea şi recrutarea unor informatori în jurul obiectivului, interceptarea corespondenţei cu oprirea sau fotocopierea scrisorilor, filaj, montarea de microfoane în telefon şi în spaţiile de locuit şi de lucru ale obiectivului şi, în ultimă instanţă, chiar avertizarea. Alături de acestea, Securitatea s-a folosit din plin de influenţa de care dispunea pentru controlarea tuturor iniţiativelor luate de episcop şi care presupuneau aprobări din partea Ministerului/ Departamentului cultelor. Iar când acestea se făceau fără acordul „celor de la culte“, atunci erau blocate. În urma acţiunii informative, Securitatea a constatat că, prin diferite persoane de încredere, episcopul Iosif oferea ajutoare în bani şi materiale familiilor preoţilor aflaţi în detenţie politică; că oferea sprijin unor foşti demnitari eliberaţi din închisoare, precum generalul Paul Teodorescu, fost ministru al aerului în perioada interbelică şi ctitor al Mănăstirii „Dintr-un Lemn“; că aproba reintegrarea preoţilor eliberaţi din temniţă, atât în 1952, cât şi în 1964, la parohiile pe care aceştia le ocupaseră, deşi, nu de puţine ori, Departamentul cultelor bloca astfel de demersuri; că ar susţine activităţile clandestine ale „Oastei Domnului“, cunoscut fiind faptul că el însuşi condusese o astfel de filială pe când era paroh la Biserica „Sfânta Ecaterina“ din Bucureşti; că în jurul său avea numai persoane cu „trecut duşmănos“, precum foşti misionari în Transnistria etc.

 

Din aceste motive, în 1964, episcopul Iosif era acuzat că sub păstorirea sa numeroşi clerici se revoltaseră împotriva regimului şi chiar după ispăşirea pedepselor aceştia sunt susţinuţi în continuare de el. Se făcea referire la revolta din comuna Şuici, în care fuseseră implicaţi câţiva preoţi, sau de cea din raionul Olteţ, când au fost ridicaţi 10 preoţi, apoi de participarea unor clerici la activitatea grupului de rezistenţă Arsenescu. „Toate aceste cazuri, susţinea informatorul Securităţii, s-au putut petrece şi pentru faptul că episcopul Iosif nu a avut o atitudine consecventă şfaţă de regimţ. Într-un loc a făcut pe democratul, în altul pe reacţionarul şi nu putea fi altfel, căci el este ales şi aşezat episcop de criminalii de război: Ion şi Mihai Antonescu“. Finalul concluziei informatorului evident că era deplasat, dar cele afirmate mai înainte reflectă pe scurt atitudinea pe care episcopul Iosif Gafton a adoptat-o în raport cu regimul comunist, pentru a salva cât mai mult din ceea i se dăduse în păstorire la numirea ca episcop al Râmnicului şi Argeşului.