Episcopul Mitrofan al Buzăului

Apariţia şi dezvoltarea tiparului în Ţara Românească a constituit principalul factor de apărare şi consolidare a Ortodoxiei care s-a identificat cu limba română şi neamul românesc.

În contextul în care Ţara Românească (dar şi Moldova) erau înconjurate de musulmani, catolici, greco-catolici, protestanţi luterani şi calvini, sunt de înţeles eforturile spectaculoase ale Domniei şi ale ierarhilor de a păstra nealterată credinţa ortodoxă. Acestora li s-au adăugat mănăstirile - cărora li s-a acordat un important sprijin - şi care au fost mereu adevărate centre ortodoxe de spiritualitate şi cultură românească. Tipografiile care au funcţionat în Ţara Românească în secolul al XVII-lea au dat la iveală aproape numai carte teologică. Aceste imprimerii au funcţionat, cu mici excepţii, pe lângă mănăstiri şi episcopii, iar truditorii lor au fost în cea mai mare parte ierarhi, preoţi sau monahi. Vrednic conducător al tipografiei domneşti din Bucureşti Un chip mai puţin cunoscut, dar la fel de valoros, contemporan Sfântului Antim Ivireanul, a fost episcopul Mitrofan. Vlădica Mitrofan era de loc din Moldova, unde se călugărise la Mănăstirea Bisericani. Aici a deprins sub îndemnul mitropolitului Dosoftei al Moldovei meşteşugul tiparului, de aceea numele său este menţionat în "Molitvelnicul de-nţeles" (1681) şi în "Viaţa şi petrecerea sfinţilor" (1682). Tot Mitrofan, la rugămintea patriarhului Dositei al Ierusalimului, a pus bazele unei tipografii greceşti la Mănăstirea Cetăţuia - Iaşi, în 1682, când a tipărit cartea patriarhului Nectarie, "Întâmpinare în contra primatului papei". Spre sfârşitul anului 1682, Mitrofan a fost ales episcop al Huşilor, iar în 1686 - cu ocazia pribegiei mitropolitului Dosoftei în Polonia, el se va refugia în Ţara Românească de teama domnitorului Constantin Cantemir. Aflat în slujba domnitorilor Şerban Cantacuzino şi mai apoi a lui Constantin Brâncoveanu, Mitrofan a ajuns conducătorul tipografiei domneşti din Bucureşti, unde a supravegheat şi tipărit "Biblia de la Bucureşti", în 1688. În 1690 a tipărit lucrările "Întâmpinare la principiile catolice şi la chestiunile lui Chiril Lucaris" de Meletie Sirigul şi "Manual împotriva rătăcirii calvine" scrise de Dositei al Ierusalimului în limba greacă. În 1691, Mitrofan a imprimat la Bucureşti "Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur", care fuseseră traduse în româneşte de fraţii Radu şi Şerban Greceanu. Volumul are format în 4º de 6 file nenumerotate şi 178 numerotate. Textul este tipărit cu negru (în afara foii de titlu şi a titlului introducerii, care au şi roşu). Cartea are două prefeţe semnate de cei doi traducători: una adresată domnitorului Constantin Brâncoveanu şi alta cititorului. Aceşti doi învăţaţi (fraţii Greceanu) au tradus pe Ioan Zlataust, "acel luceafăr al lumii, stâlpul şi coloana Bisericii Răsăritului şi pravoslavnicii credinţe trâmbiţi, de pre limba grecească într-a noastră românească, din porunca lui Brâncoveanu ca să poată fieştecare Rumân ş…ţ să înţeleagă (ei s-au sfătuit şi cu Constantin Cantacuzino Biv-vel Stolnic pe care l-au avut îndreptătoriu)". Sunt amintite şi alte lucrări patronate de Brâncoveanu: "Biblia" (1688) (începută de Şerban şi sfârşită de Brâncoveanu), "Cartea lui Meletie Sirigul" (1690) şi "Adaosele lui Dositei al Ierusalimului", anunţând pregătirea traducerii din limba greacă în limba română a cărţii lui Nectarie al Ierusalimului (tipărită la Iaşi în 1692). Introducerea limbii române în cult Odată ales episcop al Buzăului, în iunie 1691, Mitrofan a înfiinţat aici - cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu - o tipografie care va scoate la iveală importante lucrări liturgice care marchează o etapă nouă a introducerii limbii române în Biserică. Astfel, înţeleptul vlădică a introdus limba română în cult în mod treptat, aceasta pentru că, pe de-o parte, traducerea slavonă era prea adânc înrădăcinată în Biserică, iar cărţile de slujbă în sine nu erau încă traduse integral în limba română. Au fost "tălmăcite pre româneşte" mai întâi îndrumările tipiconale, sinaxarele, paremiile, fragmente din Apostol şi Evanghelii, iar în limba slavonă au rămas ecteniile şi rugăciunile. Prima carte care a ieşit de sub teascurile nou-înfiinţatei tipografii din Buzău a fost "Pravoslavnica mărturisire" (1691) a lui Petru Movilă - fiind tradusă pentru prima oară în limba română de logofătul Radu Greceanu. Traducătorul mărturiseşte că a fost ajutat de fratele său, Şerban, al doilea logofăt, şi de Constantin Cantacuzino Biv-vel stolnic. Lucrarea este de format în 4º de 4 foi nenumerotate şi 210 numerotate (grupate în caiete). Prima filă a fiecărui caiet e numerotată cu o literă din alfabetul chirilic. Radu Greceanu, cel ce semnează primul prolog, arată că a tradus această lucrare dintr-o veche dorinţă a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Această mărturisire de credinţă (de fapt, un "Catehism ortodox") aparţine, după cum am menţionat, lui Petru Movilă al Kievului, încredinţată (verificată) de patriarhii Ţarigradului, Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. În cuvântul adresat cititorilor, Radu Greceanu explică menirea existenţei omului: "mântuirea sufletului" căci "tuturor... oamenilor câţi în lume au venit şi vin, pusă le iaste aciasta (veşnicia ) înainte şi în voia lor a o urma şi a o câştiga…" Cele 12 "Mineie" În 1698 s-au tipărit pentru prima dată cele 12 "Mineie" care aveau tipicul, sinaxarele şi paremiile în limba română, restul textelor fiind în slavonă. Cele 12 volume sunt de format în 4º (ele conţin slujbe ale sfinţilor din fiecare zi a anului, grupate pe 12 luni, începând cu septembrie). Textul este prezentat bicolor, cu roşu şi negru, grupat pe două coloane împodobite cu gravuri. Pe versoul foii de titlu se află stema lui Constantin Brâncoveanu, cu stihuri dedicatorii. În primul volum, cel pe luna septembrie, la fila a doua se află o introducere semnată de mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei adresată domnitorului Constantin Brâncoveanu; aici, el subliniază valoarea acestei iniţiative, "de a le da credincioşilor români slujba pe înţelesul lor", având în vedere că nici preoţii nu mai înţelegeau limba slavonă: "Măria Ta ai făcut ca la toate besericile noastre a să cânta şdumnezeieştile canoane şi Laudeţ şi vieţile (sfinţilor) lor a să citi şi de toţi a să înţelege". La fila 132 din primul volum aflăm că ostenitorul tipograf al acestor lucrări este episcopul Mitrofan al Buzăului, dar şi "Radul logofătului Grecianu care a tradus din elineşte pre româneşte". Toate cele 12 volume de Mineie totalizează 1.608 pagini, foarte îngrijit realizate, conservându-se perfect până în zilele noastre, întrucât au fost folosite hârtie tipografică şi piele pentru legătură de calitate foarte bună. Alte cărţi tipărite la Buzău, dar care au fost finanţate de către episcopul Mitrofan sunt: "Evhologhionul" (două ediţii: 1699, 1701) şi "Psaltirea" (1701). Frumoasele prefeţe, versurile adăugate stemei, precum şi forma grafică a tipăriturilor ni-l prezintă pe episcopul Mitrofan ca pe un om cult, cu talent literar, cu gust artistic dezvoltat; lucrările imprimate de el sunt de foarte bună calitate, multe dintre ele păstrându-se până azi intacte. Efortul acestui vlădică privind românizarea slujbelor va fi continuat şi desăvârşit de Sfântul Mitropolit Antim. Cum era firesc, acest om de valoare şi-a format în meşteşugul tipografic ucenici, cum au fost: Sfântul Antim, Ioanichie Bacov, Chiriac Moldoveanul. Tot de la episcopul Mitrofan au rămas în manuscris: o lucrare cuprinzând sentinţe religios-filosofice şi un florilegiu din operele Sfinţilor Părinţi şi ale filosofilor antici, ambele traduse în colaborare cu unii monahi învăţaţi, Ilarion şi Atanasie. Episcopul Mitrofan a ctitorit şi un schit la Bonţeşti, în Vrancea. El şi-a dat obştescul sfârşit spre sfârşitul anului 1702.