Evenimente culturale interesante din 2014
Anul care s-a încheiat a fost bogat în acte de cultură demne de ţinut minte. „Care dintre evenimentele culturale petrecute în 2014 v-a impresionat ori v-a plăcut cel mai mult?“ - aceasta a fost întrebarea pe care am adresat-o unor scriitori care au răspuns cu promptitudine. Răspunsurile lor le redăm în continuare şi vă invităm să vă inspiraţi în alegerile dumneavoastră culturale pentru anul care tocmai a început.
Vasile Baghiu, romancier: „Nu prea am avut timp, din păcate, să ies la evenimente culturale atât cât aş fi vrut. Doar când şi când lansări, întâlniri cu scriitori şi expoziţii în oraşul meu, la Piatra Neamţ. Interesante toate, nimic de zis, dar parcă fatalmente atinse cumva şi de acea apăsare a provinciei de care nimeni nu scapă trăind într-un oraş mic, oricâtă «globalizare» s-ar fi infiltrat între timp prin vieţile noastre. Doar în vară, pe platforma Turnului, am avut şansa unor seri de mare clasă la Vacanţele Muzicale, la care m-am simţit ca în orice loc din Europa, ca la Viena, cu orchestre, dirijori, solişti, interpreţi care s-au întrecut în a oferi momente de neuitat, în faţa unui public foarte empatic, vizibil încântat de ceea ce trăia, până târziu în noapte, când o lună imensă se adăuga decorului medieval al locului. Aplauze entuziaste şi lumină pe feţele tuturor, încredere şi speranţă, mulţumire, în toate acele seri din vară. A fost splendid şi cred că organizatorii se pot considera mândri de isprava lor. Fireşte că nu pot să uit nici vizita pe care am făcut-o în primăvară la incredibilele pinacoteci din München, unde am avut şansa să văd - pe viu, cum se spune - câteva tablouri de Dali, Miro, Picasso, Van Gogh, între alte multe minunăţii mai vechi şi mai noi ale artei. Plus plimbările prin Englischer Garten, acel parc imens care este un eveniment în sine, cu surferii curajoşi de pe râul Isar, cu grupurile de studenţi adunându-se la taclale pe maluri, cu cititorii răbdători întinşi pe pături, cu bicicliştii temerari, cu sutele de oameni ieşiţi la plimbare parcă mai mult prin propriile vieţi decât printr-un parc“.
Ana Barton, prozatoare: „Evenimentul cultural al anului trecut... au fost două. Şi anume două târguri de carte. Bookfest, în mai-iunie, şi Gaudeamus, în noiembrie. Sigur că primul gând al cititorului ar fi că le-am ales pe acestea două fiindcă la fiecare dintre ele mi-am lansat câte un volum de proze: «Prospect de femeie» şi «Mamifer» (ultimul apărut în condiţii grafice de excepţie, cu fotografii din Colecţia Costică Acsinte), însă dacă mi-ai fi pus întrebarea în oricare dintre anii trecuţi, din 1994 încoace, ţi-aş fi dat acelaşi răspuns. Chiar dacă, pentru mine, târgurile de carte concurează cu expoziţiile de artă plastică, întotdeauna aleg evenimentele care promovează cele mai noi apariţii editoriale în orice domeniu, pentru că nu vorbim numai despre literatură. Faptul că orice participant la un astfel de eveniment îşi poate găsi cărţile care îl interesează profesional sau pe care le doreşte pentru pura plăcere a lecturii face din târgurile de carte evenimente culturale excepţionale şi extrem de cuprinzătoare.
Diana Caragiu, poetă: „Având în vedere că anul 2014 a marcat debutul meu în poezie, am avut prilejul de a participa la mai multe manifestări importante, dintre care aş menţiona Saloanele Internaţionale de Carte de la Paris, Bucureşti şi Chişinău. Desigur că toate aceste evenimente m-au impresionat, dar m-aş opri în mod expres asupra Salonului de Carte de la Paris, pentru simplul motiv că acesta a marcat de fapt debutul meu în poezie. Anvergura impresionantă a panoramei editoriale şi prestigiul unor personalităţi ale lumii literare prezente aici este un alt motiv pentru care aş remarca în primul rând acest eveniment cu rezonanţă globală. Aici, volumul «Respiră cu mine» (Vinea, 2014) a apărut simultan cu traducerea sa în limba franceză: «Respire avec moi» (Vinea, 2014), realizată de Anamaria Lupan, lansările având loc la Standul ICR şi la Standul Editurii Vinea. La Chişinău, pe lângă lansarea de la Salonul de Carte am susţinut o lectură de poezie în cadrul Cenaclului Republica şi am participat de asemenea la o lectură de poezie alături de unii dintre cei mai importanţi poeţi din Republica Moldova. Aş mai menţiona participarea la Cenaclul MuscâArt de la Frontignan, Franţa, condus de poeta Angela Mamier Nache, la TNCP Bucureşti, dar şi o lectură de poezie la Institutul Blecher, unde am avut bucuria de a o avea alături ca invitată pe Nora Iuga, o poetă pe care o admir foarte mult. Nu în ultimul rând, îmi amintesc cu plăcere lectura de poezie de la Serile Sinapsa“.
Florin Caragiu, poet: „În 2014, am reluat organizarea Serilor Sinapsa, manifestare pe care o moderez alături de Octavian Soviany şi la care au răspuns invitaţiei o serie de scriitori importanţi, atât consacraţi, cât şi din noul val. În rest, rămân notabile participările cu volumul «Omul cu două inimi» (Vinea, 2014) şi varianta sa în limba franceză: «Lâhomme à deux coeurs» (Vinea, 2014, traducere de Anamaria Lupan) la Saloanele de Carte de la Paris, Bucureşti şi Chişinău, precum şi la Cenaclurile MuscâArt din Frontignan şi Republica din Chişinău, sau la evenimentele Margento & Friends, Blitzshow şi TNCP Bucureşti. Nu pot să nu amintesc aici evenimentele de la Librăria Sophia şi Librăria Bizantină, unde lansarea de carte a fost însoţită de lecturi de poezie în interpretarea unor cunoscuţi actori, precum şi lansarea de la Librăria Okian din Braşov. În ce priveşte activitatea editorială, am editat al unsprezecelea volum din seria de Opere Complete ale părintelui Ghelasie de la Frăsinei: «În căutarea unei psihanalize creştine» (Platytera, 2014), anul acesta marcând şi debutul meu în eseistică, prin volumul «Întrupări ale iubirii» (Platytera, 2014)“.
Felix Nicolau, critic literar: „Un eveniment cultural altfel, sintetic şi sincretic, a fost Blitz Show, reluat după câţiva ani, cu un nou concept. Ideea de plecare este că în societatea distracţiei şi a clubbing-ului, arta are nevoie de strategii persuasive. E greu să mai impresionezi publicul doar apărând pe o scenă, cerând linişte şi executând ceva în regim semiautist. De aceea la Blitz Show sunt invitate toate artele şi sunt încurajaţi artiştii care pot (ei sau cineva care să îi reprezinte) să propună un discurs literar, plastic sau musical ce face un minimum de spectacol. La fel, tocmai pentru a dinamiza atmosfera şi a o descărca de artificialitate, publicul îşi poate exprima părerea în timpul spectacolului. Ideal este ca acest public să nu fie profan în ale artelor, pentru a putea face faţă experimentului şi, mai mult, chiar să se implice în dezvoltarea experimentului, care se îndreaptă, prin improvizaţie, către o revelaţie artistică ad-hoc. Dialog, aşadar, şi căutare, nu doar reproducere şi consum convenţional al artei“.