Expoziţie despre casa tradiţională 

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 26 Septembrie 2024

Textile şi ceramică de la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20, din sudul ţării şi din zona etnografică Vlaşca, sunt prezentate în cadrul expoziţiei „Décor formă şi culoare în casa tradiţională românească”, vernisată zilele acestea la Muzeul Judeţean Giurgiu, cu sprijinul Muzeului din Goleşti şi al Muzeului din Câmpulung, conform Agerpres.

Pot fi admirate interioare de case tradiţionale din trei zone etnografice - Argeş, Muscel şi Vlaşca -, „care te întâmpină cu căldură, simplitate şi foarte mult rafinament”, spune muzeograful Cristina Boţoghină de la Muzeul Goleşti. „Piesele textile au rol decorativ şi au fost realizate pentru a fi expuse în casa bună, sunt de o mare valoare, mare rafinament şi o coloristică deosebită, iar în piesele de ceramică distingem multe ulcioare şi cratițe pe care admirăm motive ca pomul vieţii sau coarnele berbecului”, a detaliat muzeograful.

Ţesăturile sunt din lână, păr de capră, borangic, in, cânepă sau bumbac, din care s-au realizat aşternuturi, velinţe, lădare sau scoarţe, păretare al căror decor este format din dungi care se repetă, romburi, pătrate, stele sau roata prin succesiune de romburi diferit colorate, acoperind întreaga suprafaţă a ţesăturii. Cât priveşte ceramica zonei Vlaşca, erau oale mici sau vase de capacitate mai mare pentru murături ori untură, cu valoare artistică, în primul rând datorită formelor elegante, potrivit sursei citate.