Expoziție retrospectivă Paul Gherasim
Admiratorii artei lui Paul Gherasim, dar și iubitorii artei în general, au șansa de a vedea o expoziție retrospectivă a maestrului, în care sunt adunate piese reprezentative din perioada anilor 1960‑2016. Expoziția se va deschide pe 6 aprilie, de la ora ora 19:00, la Galeria Romană din Bd. Lascăr Catargiu nr. 1. Deschiderea va fi făcută de către istoricul Petre Guran.
Despre acest eveniment expozițional, dar și despre viziunea artistică a lui Paul Gherasim în general, aflăm că „peisaje, câmpuri proaspăt primenite, ţarini, muguri şi flori, ţăranul lui iubit ca arhetip al neamului, logos, început şi lumină, toate acestea revin, cu suflu mereu viu, în faţa privitorului. Om cald, plin de bunătate şi înţelepciune, intransigent pe alocuri, a reuşit să strângă laolaltă artişti şi oameni de cultură importanţi, diferiţi ca stil, dar preocupaţi de aceleaşi căutări şi împărtăşind aceleaşi valori. A creat o şcoală de gândire, prin care a îndemnat la căutarea lucrului simplu, la vederea spre descoperire a marii cărţi a naturii, spre darul credinţei”, potrivit Agerpres.
Pictorul Paul Gherasim s‑a născut în anul 1925 și ne‑a părăsit în vara anului trecut. A studiat desenul cu pictorul Nicolae Dărăscu și pictura cu Jean Alexandru Steriade, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1943‑1947). A participat la expoziții oficiale încă din anul 1946, iar prima expoziție personală a avut loc în anul 1965, la Galeria Galateea.
De atunci a fost o prezență constantă la manifestările plastice atât din țară, cât și din străinătate, obținând numeroase premii și burse.
În anul 1985 a înființat grupul „Prolog” din care fac parte artiştii Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paştina. În lucrările sale, artistul simplifică imaginea până la esenţă: „Logosul”, „Octogonul”, „Bolta”, „Însemnarea”, compoziţii cu Iisus spiritualizat, purtat pe braţe într‑o lumină gri‑albăstruie sunt unele dintre temele recurente ale artistului, teme izvorâte din zona zugravilor de biserici. Expoziţia poate fi vizitată până la data de 6 mai.