Familia, un tezaur al valorilor moral-creștine

Unii dintre cei aflați la cârma țării pe baza legilor democratice nesocotesc pârghiile firești ale aceleiași democrații, încălcând dorința a peste 3 milioane de români care au semnat în favoarea apărării instituției familiei naturale, după cum Dumnezeu a rânduit-o „bine foarte”. Recentele dezbateri referitoare la propunerea unei impresionante mulțimi de confrați de-ai noștri, care au recurs la cel mai democratic mod de a cere aleșilor revizuirea definiției familiei din articolul 48, alineat 1, al legii fundamentale a țării, Constituția, cred că reflectă foarte bine grava criză spirituală a societății românești, dar și acea licărire de speranță că nu este totul pierdut. Inițiativa aparținând organizației civice „Coaliția pentru familie”, susținută prin cele peste 3 milioane de semnături, solicită amendarea împricinatului articol care definește în mod ambiguu temeluirea familiei. Iată textul cu pricina: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor” (art. 48, alineat 1, Consti­tuția României).

A fost o scăpare atunci când s-a redactat textul legii fundamentale ori o portiță „uitată”, în scopul sprijinirii multor nelegiuiri? „Soți” este un termen bâiguit și deschis tălmăcirilor de tot felul. Tocmai de aceea s-a cerut revizuirea lui, spre a se afirma clar, fără echivoc: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. De ce văd unii în aceasta o solicitare nefondată, nefirească? Ea reprezintă un îndemn normal la exprimarea democratică a voinței românilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societății, familia. Apelul „Coaliției pentru familie” are ca țel protejarea familiei, a părinților şi a copiilor, iar nu condamnarea persoanelor care nu împărtășesc aceleași valori creștine și morale. Credeți că există doar 3 milioane de români care aderă la prezentul demers? Să ne amintim că strângerea semnăturilor s-a făcut într-un timp-record și că, potrivit Constituției, orice inițiativă cetă­țe­nească, susţinută de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot poate declanșa procesul de revizuire a unui text constitu­țional (articolul 150 din legea fundamentală). Potrivit uzanțelor legis­lative, inițiativa trebuie avizată de Curtea Constituțională, lucru care s-a întâmplat deja, dovada cea mai concludentă că s-au parcurs etapele prevăzute de lege pentru ca demersul să se încadreze în prevederile constituțio­nale.

Deși pașii au fost respectați, deși s-au strâns de şase ori mai multe semnături decât prevede legea, forul legiutor, care ar trebui să supună la vot această inițiativă și să organizeze referendumul ce va decide revizuirea textului constituțional împricinat, tergiversează totul. De ce oare? Cine se teme să asculte glasul poporului? Nu am spus doar al ortodoc­șilor, căci, potrivit reprezentan­ților „Coaliției pentru familie”, în cele peste 3 milioane de cetățeni cu drept de vot se găsesc nu doar ortodocși, ci și membri ai multor culte religioase din România. Sigur, din punct de vedere politic, campania pentru revizuirea Constituției reprezintă un eveniment fără precedent în istoria societății civile românești și a democrației din țara noastră. Aș vrea să cred că este dovada unei renașteri spirituale a societății românești.

Piedicile ivite la tot pasul în împlinirea acestui deziderat arată că libertatea câștigată cu jertfa atâtor frați români este înțeleasă de unii drept haos, eludându-se faptul că ea constituie un dar, însă, în aceeași măsură, și o mare primejdie. Omul devine cu adevărat liber doar atunci când trăiește cu și în Dumnezeu. Am putea vorbi, după spusele poetului Ioan Alexandru, despre o libertate responsabilă care, din păcate, tinde să se transforme într-una anarhică. De ce? Din pricină că unii confrați de-ai noștri, neînțelegând rolul și rostul valorilor creștine, se tot îndepărtează de Evanghelie, fixându-şi centrul de greutate în repere străine de simțirea și tradiția românească, tradiție deplin conformă cu principiile învățăturii Mântuitorului Hristos. În atare situație, omul cade, scade și decade, căci pune accentul pe afirmarea propriei autonomii: înrobindu-se plăcerii, uită de menirea sa sfântă. Într-o astfel de atmosferă, asistăm la o răsturnare a valorilor, la încercarea de compromitere a legii morale, la preschimbarea omului într-un deplin obedient al materiei. De aceea trebuie să rămânem pe baricade, străduindu-ne din răsputeri să ne îndreptăm pe calea luminată a Cuvântului lui Dumnezeu.

Punându-se în discuție insti­tu­ția familiei, se cuvine să subliniem că Biserica noastră stră­mo­șeas­că a acordat o atenţie specială familiei creştine, deoarece ea reprezintă modelul veritabil de luptă şi de păstrare a valorilor moral-creştine, în general, și a celor ale națiunii românești, în mod spe­cial. În Ortodoxie, căsătoria dintre un bărbat și o femeie pri­mește suprema spiritualizare, maxima valorificare, dar îndeosebi acea armonie care o fereşte de excese şi imoralitate. Pe măsura ruperii de Biserică a familiei, se constată o pierdere a unităţii şi sfinţeniei ei, o dispariţie chiar a sensu­lui de jertfă şi de dăruire în iubire, primând egoismul şi satisfacerea plăcerii; familia ajunge, în cele din urmă, o povară, iar nu un mijloc şi un dar binecuvântat de Dumnezeu pentru dobândirea mântuirii. Familia, doar așa cum a rânduit-o Dumnezeu, poartă focul sacru al oricărei civilizații, alcătuind baza întregului organism social. Ea reprezintă stratul unde se plantează sâmburele credinței, al moralității și civilizației, mijlocitoare între generațiile vechi și noi, punctul de început al întregii vieți sociale.