Familii preoțești la poalele Ceahlăului

Cum se pot dobândi echilibrul și armonia în viața de familie? Cum atingem starea de bucurie reciprocă? Cum ne creștem sănătos copiii? Mai mult, cum devin familiile de preoți adevărate modele, dar și școli de sfințenie? Dar cum trece clericul peste volburile vieții de familie? Și preoteasa, ea cum face acest lucru? Despre toate acestea și încă despre multe altele am vorbit timp de două zile la Durău, unde am fost invitat să țin o conferință în fața a 60 de preoți și tot atâtea preotese. Grea misiune!

Cunosc dinlăuntru foarte multe familii preo­țești, dar și multe dintre rudeniile lor. În ultimii 40 de ani am intrat în nenumărate case clericale, în unele dintre ele am rămas o noapte sau mai multe. Sunt, cum s-ar spune, introdus în această speță la care multă lume nu are acces, din binecuvântate pricini. Căci locuința și familia preotului nu se expun oriunde și oricum; în zonele private, rezervate ale casele lor nu trebuie să se perinde chiar toată comunitatea. Există un cordon de discreție, un hotar vizual, o zonă de frontieră de netrecut, și e bine așa. Metaforic vorbind, pentru foarte mulți credincioși, a cincea Evanghelie este chiar familia preotului, faptele și rezultatele lui familiale. Lumea ia seamă cum arată familia părintelui și analizează faptele - un drept al lor, câtă vreme preotul este și instan­ța morală a comunității. Așadar, el însuși trebuie să aibă un comportament conform demnității sacerdotale, la fel și familia sa. Căci, primind preoția, cel în cauză știe că se suie direct pe cruce, la mare vizibilitate. Dar nu se suie singur, ci împreună cu familia: soție, copilași, părinți, frați etc.

Acest lucru trebuie spus înainte de orice: preotul nu e singur, e la „pachet” cu ceata încre­dințată lui de Dumnezeu, în urma Tainei Cununiei. Nu poate fi separat de familie, nici când lumea îl „judecă”, nici când îl „laudă”, căci el este, de multe ori, produsul atmosferei din propria familie. Dacă în acea familie există armonie și membrii ei vor să-și desăvârșească viața, atunci și părintele slujitor va fi, în chip vizibil, dar și invizibil, marcat de această nobilă dorință, de această chemare a lui Hristos.

La Durău, pe durata celor două zile de dialog, eu unul am înțeles că preoteasa și implicarea ei comunitară, gradul ei de împlinire (proprie, dar și prin copii) reprezintă un factor determinant în calitatea slujirii preoțești a soțului său. Bucuria decentă și nefățarnică a unei preotese încununează lucrarea personală și comunitară a părintelui, spre bucuria celorlalți. Dimpotrivă, o preoteasă „retrasă” mult prea mult din viața parohiei nu este un semn bun, credincioșii privind la prezbiteră ca la un exemplu de liant comunitar, de bune practici familiale și ritualice care se cer cunoscute și explicate ca model de viață reală. Aidoma și copiii, și ei sunt parte din tablou, chiar una esențială aș spune, deoarece creșterea și educarea vlăstarelor ne dau mari dureri de cap și de aceea căutăm cu ardoare modele de succes, exemple vii. Iarăși, toți ochii sunt ațintiți pe copiii clericului, care, de cele mai multe ori, sunt copii reușiți, sub toate aspectele. De ce? În primul rând, datorită credinței pe care o găsesc în propria casă, cu un părinte „rugător profesionist”. În al doilea rând, viețuiesc într-un mediu ceva mai atent selectat, relele însoțiri fiind excepțiile. Apoi, copiii aceștia sunt „monitorizați” atent de comunitate, nu fac nimic fără ca adulții de lângă ei să știe încotro o apucă. Mai mult, cresc în ambianța cărților și a muzi­cii - elemente formatoare determinante la vârste fragede. În cele din urmă, ceilalți adulți care le trec pragul casei - și copiii lor - sunt familii preoțești, de multe ori, adică vin din medii asemănătoare.

Condiții ideale, așadar? Da, dar cu o singură condiție: aceea ca preotul însuși să stea nedezlipit de statura lui de sacerdot al lui Hristos, de om învrednicit cu harul suprem - acela de a-L întrupa pe Domnul în potir, prin harul Duhului Sfânt. Căci Duhul nu vine nechemat pe Sfânta Masă, nu preschimbă cu de la Sine putere/voință Cinstitele Daruri în Sfânta Cuminecare, ci o face la chemarea preotului. Har la har trage, vasele comunicante sunt în legătură, preotul devine alăută și vibrează la adierea Duhului, se înfioară, devine freatic. Atunci este preot, cu harul la vedere, deși invizibil. Mare taină...