„Fără Religie în şcoală nu se redresează calitatea umană a românilor“

„Prima consecinţă în plan educaţional a eliminării Religiei cred că ar fi privarea de anumite cunoştinţe care fac parte din bunul comun al umanităţii.“ „O societate nu se poate îndrepta decât prin educaţia din familie, din şcoală şi din universitate. Dacă o şcoală privează pe om de anumite cunoştinţe şi experienţe, desigur că aceste consecinţe se vor reflecta în viaţa fiecăruia.“ „Socotesc că cea mai mare bogăţie pe care mi-au dat-o părinţii mei a fost credinţa creştină, pentru că am avut un dreptar în viaţă care m-a ferit de foarte multe primejdii prin care am trecut. Nu trebuie să privăm tineretul de această bogăţie care ne este oferită în şcoală.“ Prezentăm în cele ce urmează un interviu cu acad. prof. dr. Emilian Popescu.

Domnule academician, care credeţi că ar fi consecinţele în plan educaţional ale eliminării Religiei din trunchiul comun al disciplinelor? Nu cred că e cazul să eliminăm Religia din programul de învăţământ, pentru că şi aşa tinerii din ziua de astăzi nu au orientări asupra moralei umane, asupra a ceea ce este bun şi asupra a ceea ce nu este bun, nu au o scară a valorilor, iar această scară a valorilor nu poate exista decât în funcţie de un anumit reper. Orice critică asupra unei cărţi, asupra unui tablou, asupra unei persoane se face în funcţie de reperul la care o raportezi. Raportezi la valorile eterne ale umanităţii pe care le-a adus creştinismul sau nu le raportezi la nimic. Dacă şcoala veche românească a dat atâţia intelectuali şi oameni valoroşi pentru istoria neamului, nu cred că este cazul să se facă atâtea modificări, pentru că ne-am săturat de atâtea modificări, deoarece, din câte ştiu eu, după 1990 până în prezent s-au făcut peste 30 de modificări în programul educaţional, în cadrul Ministerului Învăţământului. Prima consecinţă în plan educaţional al eliminării Religiei cred că ar fi privarea de anumite cunoştinţe care fac parte din bunul comun al umanităţii. Dacă te duci să vizitezi un muzeu celebru şi ai să vezi acolo picturi din secolele trecute, în care sunt scene din istoria mântuirii noastre, nu le poţi înţelege dacă nu ai cunoştinţe aperceptive. Nu-ţi spune nimic Răstignirea sau altă scenă din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos dacă nu cunoşti ceva teoretic din învăţătura de credinţă. Ar fi o privare de un fond de cunoştinţe, de o instrucţie care îţi este necesară în orice împrejurare a vieţii. Al doilea aspect, a doua consecinţă ar fi că nu toţi oamenii merg la biserică, să poată să-şi facă de acolo o anumită instrucţie religioasă, un anumit bagaj de cunoştinţe, iar dacă dobândesc aceste cunoştinţe în şcoală şi în familie, tinerii se înarmează cu o educaţie care îi poate feri de anumite greşeli mari în viaţă. „Toate slăbiciunile şcolii se reflectă în societate“ Îmi aduc aminte, în copilăria mea, la ţară, părinţii îşi îndrumau copiii spunându-le următorul lucru: „Mamă, să nu faci aceea că e păcat şi Se supără Dumnezeu. Atât ştiau. Să nu facă un lucru care nu se cuvine. Acum nu mai există acest lucru, iar tinerii nu ştiu să distingă între ceea ce este bun şi ceea ce este rău, iar prin ora de Religie li se dă o educaţie morală care este spre folosul lor şi îi ajută în orice împrejurare a vieţii. Eu socotesc că cea mai mare bogăţie pe care mi-au dat-o părinţii mei a fost credinţa creştină, pentru că am avut un dreptar în viaţă care m-a ferit de foarte multe primejdii, prin care am trecut. Nu trebuie să privăm tineretul de această bogăţie care ne este oferită în şcoală. Toate slăbiciunile şcolii se reflectă în societate. Dacă vrem să îndreptăm societatea trebuie să începem din şcoală. O societate nu se poate îndrepta decât prin educaţia din familie, din şcoală şi din universitate. Dacă o şcoală privează pe om de anumite cunoştinţe şi experienţe, desigur că aceste consecinţe se vor reflecta în viaţa fiecăruia. „Cu cât se pierde legătura cu vechea tradiţie, cu atât mai mult societatea se scufundă“ Prezenţa Religiei în sistemul de învăţământ românesc este o inovaţie a perioadei postdecembriste sau o continuare a tradiţiei şcolii româneşti? Este o continuare a tradiţiei şcolii româneşti, cu siguranţă. Eu am prins şcoala românească cu acest sistem şi am făcut Religie în şcoala primară, am făcut religie în şcoala secundară, până la terminarea liceului am studiat Religia. Se poate verifica în orice fişă matricolă a unui elev care a învăţat în acea perioadă, pentru a se arăta că nu este o inovaţie a societăţii noastre de după Revoluţie, ci s-a revenit la o tradiţie care a dat rezultate palpabile în societatea românească. Cu cât se pierde legătura cu vechea tradiţie, cu valorile adevărate, cu atât mai mult societatea se scufundă. În zilele de astăzi, mass-media are şi o parte bună, dar are şi o influenţă foarte negativă. Majoritatea programelor sunt pierzătoare pentru tinerii care nu ştiu încă să evalueze ceea ce este bun şi ceea ce este rău. Suntem obligaţi de deruta în care se află societatea românească în ziua de astăzi să continuăm această tradiţie a învăţământului religios. Fără Religie în şcoală, în biserică, în societate, în presă nu se redresează calitatea umană a românilor, mai ales că nu există o ordine socială, o ordine democratică în adevărata ei valoare, ci este totul lăsat la voia plăcerii, într-un libertinaj care a transformat societatea românească într-un haos. Care era situaţia învăţă-mântului religios în învăţământul de stat în perioada interbelică? După reforma lui Spiru Haret făcută la începutul secolului al XX-lea, Religia se afla la loc de cinste. Cu aceasta se deschidea şirul materiilor care erau obligatorii pentru elevi. Am aflat şi de la profesorul Oproiu, a cărui mamă a fost învăţătoare în această perioadă, că Religia şi Istoria erau la mare cinste. Atunci când erau orele de Religie şi de Istorie, toţi copiii stăteau în picioare, şi învăţătoarea la fel. Până la al Doilea Război Mondial, societatea românească nu era cutreierată de atâţia oameni potrivnici Religiei creştine. Aş compara societatea de atunci cu o poiană în mijlocul unei păduri, unde microbii nu veneau. Acum sunt foarte mulţi microbi care vin din toate părţile şi atacă atât cu cuvântul, cât şi cu tot felul de mijloace ale civilizaţiei de astăzi, care nu sunt folosite în scopuri pozitive, ci sunt folosite spre distrugerea omului. În ce măsură eliminarea orei de Religie din învăţământul public semnalează slăbiciunea noastră în faţa fenomenului secularizării? Acest demers trage un semnal asupra laicatului ortodox, care, deşi este reprezentat în diverse structuri guvernamentale, parlamentare sau unele ministere şi organizaţii, nu este destul de combativ, iar pe de altă parte, mulţi nici nu cunosc acest pericol la care se expun. Mulţi dintre aceştia nu au făcut Religie în perioada comunistă şi poate nici nu s-a vorbit în casa lor despre acest subiect. Pe de o parte, este o urmare a acestei situaţii din perioada comunistă, când se putea face misiune doar între zidurile bisericii, dar nu numai. În general, Ortodoxia nu a avut posibilitatea să facă o educaţie teoretică tuturor creştinilor. Acest demers al eliminării Religiei este o rodire a seminţei secularizării, fie ea pasivă sau activă. În cazul de faţă, asistăm la un atac al celor care nu cred împotriva celor care cred. Am putea spune că acest demers este şi un atentat la libertatea conştiinţei oamenilor.