Festivitate de încheiere a anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 19 Iunie 2026

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București au participat joi, 18 iunie, la festivitatea de încheiere a anului școlar. Cu acest prilej, corul seminarului a oferit un moment artistic deosebit, interpretând lucrări din repertoriul muzical tradițional românesc și internațional. Totodată, elevii celor opt clase ale instituției, care au obținut rezultate deosebite la învățătură, au fost premiați în semn de apreciere pentru efortul și performanțele şcolare.

La eveniment au participat părintele Marian Colțan, directorul instituției de învățământ; părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, director‑adjunct al Seminarului Teologic Ortodox din București, alături de cadrele didactice ale instituției. Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în paraclisul seminarului, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, cadre didactice ale instituției. În cadrul momentului festiv care a urmat, elevii cu rezultate deosebite au fost recompensați cu diplome și cărți.

„Finalul anului școlar reprezintă un moment de bucurie, de recunoștință, dar și de reflecție. În acest an se împlinesc 190 de ani de la înființarea Seminarului Central și 10 ani de la înființarea profilului medico‑sanitar. Încă de la început, drumul a fost unul plin de provocări, însă, cu ajutorul unei echipe stabile și dinamice de profesori, s‑a ajuns ca acest profil să devină unul bine consolidat la nivelul învățământului sanitar din Capitală. De‑a lungul anului, au fost obținute numeroase premii și mențiuni la concursuri și olimpiade școlare, la nivel municipal, național și internațional. Din punct de vedere statistic, atât la profilul teologic, cât și la profilul medico‑sanitar, procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat și la examenul de certificare a calificării profesionale a fost de 100%. Ne dorim ca și în anul școlar viitor cadrele didactice să mențină actul educațional la aceleași standarde de calitate și, prin utilizarea celor mai bune metode de predare, orele de curs să devină cât mai atractive. Adresăm mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă părintească, Primăriei Sectorului 4, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părinților elevilor, precum și instituțiilor medicale și agenților economici parteneri, pentru sprijinul constant și colaborarea de excepție”, a spus părintele Marian Colțan, directorul seminarului.

Alexandru Năstase, profesor și consilier pentru proiecte și programe educative din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din București, a evidențiat importanța acestui moment de bilanț pentru întreaga comunitate școlară, subliniind că rezultatele obținute de elevi sunt rodul muncii susținute, al implicării profesorilor și al sprijinului oferit de familii.

În cadrul festivității de premiere, părintele Ștefan Zară, consilier eparhial în cadrul Sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oferit, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mai multor cadre didactice din instituția de învățământ distincții de vrednicie, în semn de apreciere pentru activitatea și implicarea lor în formarea și educarea elevilor. Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea (Oranta)”, pentru mireni, a fost oferit următoarelor persoane: Dogaru Mariana, președintele Consiliului ARACIP; Ana Maria Mocănița, director la Direcția general de Administrație a unităților de învățământ sector 4; Elena Liliana Murguleț, coordonator profil postliceal. Cu Ordinul „Crucea Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” au fost distinşi şefii de catedră: Teodora Badea, Tania Nicolăescu, Cristina Lăptici, Maria‑Augustina Baldovinescu și Florica Crivineanu, coordonator ARACIP - sector 4. De asemenea, Ordinul Mitropolitan „Sfântul Cuvios Dimitrie Cel Nou”, pentru mireni, a fost oferit lui Alexandru Năstase și Cosmin Vlăsceanu, iar Diploma Anului omagial al pastorației familiei creștine, cu medalie, a fost oferită: Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București, Spitalului de Urgență Floreasca; Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”; Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu; Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie din București; Școala Postiliceală Sanitară Fundeni; Clinicile Gral Medical și Farmaciile Dr. Max din Capitală.