Filantropie și înnoire spirituală pe Valea Oituzului

Un articol de: Dumitru Manolache - 05 Octombrie 2016

Părintele Sofronie Saharov spunea: „El Se arată omului care nefăţarnic se pocăieşte, iar omul primeşte dragostea Lui în lumina nezidită, în chip nevremelnic”. Întocmai S-a arătat Domnul, cu două decenii în urmă, și lui Constantin ­Codreanu. Un prosper om de afaceri din Brașov, care avea să descopere, în neînțeleasa lipsă din sufletul lui, ceea ce este prezență tainică în tot și în toate: pe Dumnezeu. ­Astăzi, Constantin Codreanu este preot. Un om care face, cu smerenie, din filantropie cale de slujire a aproapelui și a Celui în toate prezent.

Mulți îl invidiau. Unii chiar îl urau. Puțini erau cei care îl admirau și poate mai puțini cei care îl iubeau cu adevărat. Omul avea o mare firmă de transport, cu vreo mie de autobuze, microbuze, autogări, hoteluri, școli de șoferi, bani. Mulți bani. Dar îi lipsea ceva. Ceva esențial. Locuind în spatele Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Brașov, s-a întrebat într-o zi pe cine caută acolo oamenii aceia care veneau la biserică. Și tot el și-a răspuns: pe Hristos. Într-o dimineață, a intrat în sfântul locaș. A văzut că mobilierul este vechi. Atunci a hotărât să doneze bisericii 100 de scaune. Dar inima îi spunea că dacă le duce pe toate deodată nu va mai participa la slujbe. Așa că, timp de 100 de ­duminici și sărbători consecutive, a mers la biserică cu câte un scaun, a ascultat Sfânta Liturghie, ­lăsând acolo câte unul de fiecare dată.

Pelerinaje și mese gratuite

După acest prim pas, au urmat, firesc, ceilalți: ridicarea unei cantine sociale în curtea bisericii; punerea la dispoziția credin­cio­șilor a unui autobuz pentru a ajunge în Sfântul Munte Athos, prilej cu care a mers și el; organizarea de pelerinaje gratuite pentru creștini la mănăstirile din țară etc. Uneori, scotea de pe trasee și câte zece autobuze pentru a le pune la dispoziție, gratuit, pelerinilor care veneau cu sutele. La unul dintre hanurile firmei a început să ofere mese sărmanilor, cu mâncare gătită de soția sa. Într-o zi, a început să citească Biblia, pe care a împărțit-o pe luni, pe săptămâni și pe ore, astfel încât să o poată parcurge de mai multe ori în an. „Dacă rămâneam în urmă cu cititul, mă trezeam și îmi făceam «norma»”, povestește părintele. O pungă de plastic, adusă de vânt la picioarele lui, în timp ce se afla în grădina casei, i-a revelat sensul cuvintelor Sfintei Scripturi, care spune că omul este făcut din pământ și în pământ se va întoarce. De atunci, Biblia și punga aceea, cu un pumn de țărână în ea, îl însoțesc permanent. Omul căruia Dumnezeu i Se făcuse cunoscut în golul din inimă a tipărit apoi sute de broșuri cu învățături creștine despre furt, despre păcatul beției sau al fumatului, pe care le-a oferit mai întâi anga­ja­ților, apoi și altor persoane. Ca să înțeleagă și mai bine Sfânta Scriptură, a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște, apoi cursurile unui masterat pe tema misiunii sociale a Bisericii, susținându-și în final și un doctorat la Facultatea de Teologie a Universității Ovidius din Con­stan­ța, cu teza „Înnoire spirituală și slujire socială”.

Implicarea omului de afaceri în opera socială, caritabilă, a Bisericii însumează astăzi șase așezăminte bisericești și sociale în Brașov, în Roman și în alte localități. Dar cea mai importantă realizare a sa este primirea harului preoției, moment liturgic plin de bucurie și împlinire ce a avut loc în ctitoria familiei sale, Mănăstirea Codreanu, cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, de pe Valea Oituzului. La fel și continua slujire a aproapelui, prin oferirea meselor gratuite celor aproximativ 300 de credincioși, aduși cu autobuzele mănăstirii la slujbă, duminică de duminică și în celelalte sărbători de peste an.

În septembrie 2015, omul de afaceri Codreanu a devenit, după 15 ani de diaconie, preotul Constantin Codreanu, fiind hirotonit în această slujire de către Înalt­preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu prilejul sfințirii mănăstirii pomenite, metoc al Arhiepiscopiei.

A trăi în Biserică

Ajuns cu un grup de pelerini din București în acest așezământ, l-am cunoscut și eu pe părintele Codreanu, de 66 de ani, cu care am purtat o lungă discuție, impresionat, dar și interesat să aflu mai multe despre Calea Domnului ce i s-a deschis acestui om „ne­fă­țarnic și pocăit”.

„Eu, de la un timp, am pus pe primul loc mântuirea sufletului. Nu mi-a fost ușor. Când m-am îndepărtat de lucrurile lumești, afacerile nu mi-au mai mers cum trebuia. Dar am spus așa: Doamne, condu-le Tu, că eu vreau să fac mănăstire. Când am hotărât să fac Facultatea de Teologie, nu m-am gândit că o să ajung preot. Am făcut-o ca să învăț să trăiesc frumos în viață. După ce am fost hirotonit, am renunțat la toate, lăsând-o pe soție să se ocupe de treburile firmei, iar eu doar de Biserică. Nu am cuvinte să mărturisesc cu cât m-a încărcat această hirotonie. Dar liniștea sufletească pe care am dobândit-o nu poate fi măsurată. În momentul în care am început să-I slujesc cu adevărat lui Dumnezeu, am spus: Doamne, eu vreau să fiu preot care numai oferă. Și așa o țin în continuare. Ofer de la mine, fără să pretind ceva în schimb. La început, mulți din cei care vin aici au vrut să-l cunoască doar pe Codreanu, omul bogat. Nu le venea să creadă că el face milostenie. Acum, eu sunt bucuros că-i cunosc pe ei și că îi slujesc, iar ei, poate prin mine, se vor apropia de Dumnezeu. Primul lucru pe care trebuie să-l facem în viață este să îndepărtăm păcatul. După aceea Dumnezeu Se va lăsa cunoscut. Pentru ridicarea acestei mănăstiri, am lucrat zi de zi cinci ani. Când mă trezeam, la Brașov, unde locuiesc, îmi citeam rugăciunile. Apoi, două ore spuneam rugăciuni pe drumul spre mănăstire. Alte două ore mă rugam pe drumul de întoarcere și alte două când reveneam acasă. Împărțeam ziua în trei: opt ore pentru Hristos, opt pentru muncă și opt pentru odihnă. Împreună cu doamna preoteasă, venim la mănăstire în fiecare joi. Ea se ocupă de mâncarea pentru credincioși. Dumnezeu este dragoste, bunătate, iubire. El ne-a dăruit viață lungă, dar nu putem trăi mult din cauza păcatelor. Eu am avut un câștig material foarte mare. Dar nu am găsit fericirea în bani. Cea mai importantă realizare a mea este a trăi în Biserică, împreună cu Dumnezeu. Marele meu regret este că nu m-am îndreptat către Biserică încă de la începutul vieții mele. Acum mă doare sufletul pentru multele lucruri rele pe care le făceam în tinerețe. Nu trebuia să le fi făcut. Când o să ne întrebe Judecătorul cum ne-am trăit viața, și dacă am avut milă de cei din jurul nostru, nu știu ce voi răspunde eu. Poate că nu am avut milă de cei din jur cum ar fi trebuit. Poate aș fi putut face mai mult. Mă neliniștește gândul că nu este suficient cât fac. De aceea trebuie să mă strădui mai mult pentru ei. Sunt lucruri din mine pe care este necesar să le mai repar. Mi-au trebuit ani de zile să înțeleg că nu eram patron! Ci administrator a ceea ce îmi dăduse Dumnezeu. Și că voi răspunde de felul în care am gospodărit averea dată de El”, mi-a mărturisit părintele.

„Rare sunt sufletele care au destulă bărbăție pentru a ieși de pe cărările bătute ale mulțimilor de oameni, spre a trăi după poruncile lui Hristos în această lume căzută”, mai spunea părintele Sofronie Saharov. Constantin Codreanu este un asemenea suflet cu bărbăție...