File de agendă

Data: 02 Iunie 2020

1 iunie - 545 de ani de la prima atestare documentară a orașului Craiova (1475); 155 de ani de la nașterea lui Constantin Stere (1865-1936), artizan al unirii Basarabiei cu patria-mamă, om politic și scriitor; Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.

2 iunie - 140 de ani de la recunoașterea independenței de stat a României de către Guvernul SUA (1880).

3 iunie - 145 de ani de la moartea compozitorului Georges de Bizet (1838-1875).

4 iunie - În 1989, sindicatul Solidaritatea din Polonia, condus de Lech Walesa, câștigă alegerile parlamentare; În China are loc re­primarea manifestației tinerilor din Piața ­Tienanmen; Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii (se marchează din 1983 la propunerea Adunării Generale a ONU).

5 iunie - 155 de ani de la apariția revistei „Familia’’ (Oradea, 1865), în care a debutat, în 1866, poetul național Mihai Eminescu; Ziua Mondială a Mediului.

6 iunie - Se naște savantul, istoricul și omul politic Nicolae Iorga (1871-1940); 145 de ani de la nașterea scriitorului german Thomas Mann (1875-1955); Forțele aliate declanșează opera­țiunea „Overlord” prin care încep Bătălia Normandiei și debarcarea trupelor anglo-americane în Normandia (1944).

7 iunie - Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie.

8 iunie - La Colegiul „Sfântul Sava“ din București a fost deschisă prima bibliotecă publică a Capitalei (1838); La Belgrad are loc nunta principelui Alexandru al Iugoslavei cu principesa Maria de România (1922). În urma înrudirii cu familiile regale ale Greciei și Iugoslaviei, regina Maria a României avea să fie denumită „soacra Balcanilor”; 90 de ani de la proclamarea lui Carol al II-lea ca rege al României (1930).

9 iunie - 150 de ani de la moartea scriitorului Charles Dickens (1812-1870); 15 ani de la inaugurarea, la Muzeul Memorial Sighet, a unei săli care va pune în valoare poezia din închisori, scrieri ale deținuților politici în ­regimul comunist.

10 iunie - 160 de ani de la nașterea sopranei române Hariclea Darclée (1860-1939); 80 de ani de când Italia a declarat război Franței și Marii Britanii, iar Norvegia s-a predat forțelor germane.

11 iunie - În București începe Revoluția de la 1848, iar domnitorul Gheorghe Bibescu este silit să semneze Constituția și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu; Marea Adunare Națională a votat Legea națio­nalizării principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări și transport (1948).

13 iunie - 30 de ani de la represiunea violentă a fenomenului Piața Universității și venirea minerilor în București (1990).

14 iunie - 100 de ani de la moartea sociologului german Max Weber (1864-1920); 85 de ani de la aducerea în țară a rămășițelor pămân­tești ale lui Dimitrie Cantemir și a câtorva arhive din Tezaurul României aflat la Moscova și confiscate de regimul bolșevic; Ziua Internațională a Donatorilor de sânge (marcată din 2005 la inițiativa OMS).

15 iunie - 805 ani de la semnarea de către regele Ioan fără de Țară a Magna Carta Libertatum prin care se garantau anumite drepturi cetățenilor de rând și se legalizau actele scrise în detrimentul hotărârilor verbale; 500 de ani de la excomunicarea lui Martin Luther de către Papa de la Roma; 145 de ani de la înființarea Societății de Geografie la București; moare poetul național al românilor Mihai Eminescu (1889).

16 iunie -130 de ani de la nașterea filosofului Nae Ionescu (1890-1940); Ziua Mondială a Limbii Rromani (stabilită de UNESCO).

17 iunie - 110 ani de la primul zbor al avionului conceput, realizat și pilotat în România de Aurel Vlaicu (1910); 195 de ani de la nașterea Elenei Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1825-1909).

18 iunie - 205 ani de la celebra bătălie de la Waterloo (Belgia), în care împăratul francez Napoleon I a fost înfrânt de armatele anglo-prusace (1815).

20 iunie - 80 de ani de la inaugurarea, la București, a Institutului de Antropologie, fondat de doctorul Francisc Iosif Rainer; în 1954 a fost inaugurat Podul Prieteniei peste Dunăre la Giurgiu, considerat atunci cel mai mare pod combinat rutier și de cale ferată din Europa; Ziua Mondială a Refugiaților (instituită de ONU în anul 2001).

21 iunie - 115 ani de la nașterea scriitorului și filosofului Jean-Paul Sartre (1905) și 40 de ani de la moartea sa (1980); 80 de ani de la capitularea Franței în fața Germaniei naziste (1940).

22 iunie - România a intrat în al Doilea Război Mondial (1941), prin declanșarea operațiunilor militare pentru eliberarea Basarabiei ocupate de URSS; 25 de ani de la remiterea de către România, la Paris, a cererii oficiale de aderare la Uniunea Europeană.

23 iunie - Ziua Internațională împotriva Abuzului și Traficului ilicit; 30 de ani de când Republica Moldova și-a declarat independența (1990).

24 iunie - 620 de ani de la nașterea lui Johannes Gutenberg (1400-1468), inventatorul tiparului cu litere mobile din metal.

26 iunie - Ziua Drapelului Național al României (aniversată din 1998); Ziua Interna­țională ONU pentru Sprijinirea Victimelor Torturii; 75 de ani de la semnarea Cartei Națiunilor Unite (San Francisco, 1945).

27 iunie - La Londra este instalat primul bancomat din lume (1967); Ziua Mondială a Pescuitului.

29 iunie - 620 de ani de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) în Moldova. El a contribuit substanțial la organizarea Bisericii Ortodoxe prin aplanarea conflictului cu ­Patriarhia de la Constantinopol, aceasta din urmă recunoscând, în 1401, Mitropolia Moldovei; Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului, primul text redactat în limba română (1521).

30 iunie - 75 de ani de la nașterea poetului disident anticomunist Dorin Tudoran (1945).

(Dorin Stănescu)