Florica Ionescu şi arta făcută din adevăr şi frumos

Florica Ionescu (n. 18 iunie 1950) este o artistă ale cărei picturi sunt deopotrivă diafane și puternice, invitând privitorul să înțeleagă frânturi din această lume prin sensibilitatea sa. Între ramele propriilor tablouri se oglindește și sufletul său plin de credință și optimism. Portretul artistei se întregește dacă adăugăm și calitățile de poetă și nu în ultimul rând de preoteasă, mamă a cinci copii și bunică a nouă nepoți. Acum este pensionară, de câţiva ani a rămas văduvă, dar e mereu în legătură cu frumusețea prin dragostea familiei şi prin artă.

Luminate parcă de soarele unei veri eterne, clădirile citadine pictate de Florica Ionescu transmit o căldură aparte, te privesc cu ochi camuflați prin lucarne. Colțurile de grădini, zugrăvite cu atâta dragoste și delicatețe, îți trimit un parfum discret. Peisajele rurale te duc uneori cu gândul la impresioniști, dar în același timp păstrează o notă autentică, prin conturarea cu grijă a volumelor în compoziții ce te îndeamnă la reverie. Portretele sale surprind ceva din strălucirea fiecărui personaj în parte, o stare sufletească recunoscută de artistă, ea pictând mai ales oameni din apropiere: copii, nepoți, prieteni, vecini. Uneori apar și biserici în peisajele sale, iar alteori pictează icoane. Crezul său artistic este simplu şi merge la inimă: „Să vadă lumea cât de frumos este totul în jurul nostru. Pictez cu dragoste pentru că oamenii îşi dau seama dacă o lucrare are în ea adevăr şi frumos”.

Cu prilejul vernisării unei expoziții organizate la Ploiești, criticul de artă Roxana Păsculescu spunea: „Chiar și atunci când Florica Ionescu pedalează pictural spre o subliniere evidentă a geometriei - din dorința de a găsi corespondențe între volume, mișcare și spațiu - tipul de construcție propus este unul ondulat, dominat de liniile curbe. Culorile dialoghează pe armo­nii de complementaritate, rece-cald și/sau închis-deschis, oferind privitorului impresii puternice de atmosferă echilibrat-confortabilă”.

Amintiri despre Dan Hatmanu

Florica Ionescu a absolvit Facultatea de Arte Plastice la Iași în 1972, unde l-a avut printre profesori pe maestrul Dan Hatmanu, căruia îi poartă un respect neștirbit: „În timp ce lucram la cursul lui, el ne și explica anumite lucruri profunde, avea idei filosofice, le împărtășea cu noi. Ne povestea despre experiența sa pariziană. Era sobru, când ne evalua lucrările nu vorbea prea mult, dar puncta esențialul. Eu țin minte și acum ce îmi spunea despre ale mele”. Înainte de studiile de la Iași, Florica Ionescu s-a format la Liceul de Artă Plastică din Ploiești și îi este recunoscătoare peste timp profesorului Sergiu Rugină, fost ucenic al lui Corneliu Baba. „Orele de desen cu profesorul Rugină m-au ajutat mult în facultate, mi-au fost cea mai bună bază. El avea pretenția de la noi, în clasa a IX-a, să facem desenul la perfecție, ne punea să măsurăm de 100 de ori, până ieșeau toate bine: proporţiile, perspectivele, totul. De aceea eram foarte bună la crochiuri în facultate”, mărturisește artista. A avut mai multe expoziţii între timp, creându-şi un stil personal şi fiind recunoscută de critica de specialitate. Cine doreşte să vadă lucrări ale artistei Florica Ionescu o va putea face în vara acestui an, când va expune la Muzeul „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

Între artiştii pe care îi admiră se află: Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Marin Gherasim, Sabin Bălașa, Vasile Chinski. O admiră pe pictorița Maria Constantinescu, despre care spune: „Este o figură unică în arta contemporană, mă impresionează talentul ei ieşit din comun”.

Artă pentru copiii cu probleme

Deşi a iubit atât de mult pictura, prima expoziție a avut-o abia în 1998. A avut motive bune să lase puțin mai în urmă pictura pentru că viața de familie i-a adus multe bucurii. Ca soție a preotului Alexandru Ionescu, a putut să vadă cât de iubit este un slujitor al Bisericii de credincioșii săi atunci când le este și el devotat. Părintele Alexandru Ionescu este încă viu în amintirea celor care l-au avut preot în localitățile ilfovene Bojdani, Cocioc-Periș și Movila-Periș, deși el a plecat la Domnul în 2009. Părintele ­Ionescu și doamna preoteasă au adus pe lume cinci copii. Când copiii au mai crescut, pictorița a absolvit şi Facultatea de Teologie - Asistenţă Socială, devenind asistent social la un centru de plasament din Periș, localitatea unde locuieşte şi astăzi. A organizat acolo un cerc de pictură care i-a ajutat mult pe copiii din centru, care aveau unele deficienţe mentale, să iasă din tristeţea lor, mai ales că unii dintre ei nu erau vizitați de nimeni.

Poeziile unei pictorițe

Dar Florica Ionescu are şi talentul de a versifica. A început să scrie poezii în şcoala gimnazială, cele mai multe scriindu-le în liceu, dar şi ca studentă la Iaşi participa din când în când la cenaclu. În ultimii ani a scris mai des, astfel încât îşi doreşte să adune într-o carte creațiile sale, cele mai multe având un filon creştin. Ar mai fi de spus că are o evlavie deosebită faţă de Sfântul Cuvios Ioan Iacob şi se consideră binecuvântată pentru că i-a cunoscut personal pe duhovnicii Sofian Boghiu şi Iustin Pârvu.

„Mă declar fericită cu ei”

Bucuriile artistei Florica Ionescu vin de la lucrul în sine la șevalet, de la aprecierea oamenilor, dar şi de la împlinirea celor pe care i-a adus pe lume. Doi dintre copiii săi sunt atrași de arta plastică. Fiul Alexandru (38 de ani) a studiat artele plastice - mai întâi la liceul din Ploiești, apoi la Universitatea de Arte din Bucureşti, este profesor de desen şi pictor, a avut două expoziţii până acum. Rodica Teodora Florea (36 de ani) pictează şi ea, dar încă îşi caută stilul, lucrează la o casă de licitații din Bucureşti, fapt care o determină să călătorească mult în străinătate în interes de serviciu. În schimb, fiul cel mare, Marian Sabin Ionescu (46 de ani), este absolvent de Teologie, a fost o vreme profesor de religie, acum fiind funcționar. Eliza Mihaela Ionescu (45 de ani) a studiat Psihopedagogia specială, iar Aurel Mihai Ionescu (43 de ani) lucrează în lumea sportului, după ce a fost o vreme fotbalist la Steaua, portar titular, iar în urma unei fracturi s-a retras, acum fiind observator federal. Credem că aici poate fi încheiat portretul unei artiste împlinite, care totdeauna a pus pe primul loc familia şi care spune despre copii şi nepoţi: „Ei sunt comorile mele. Mă declar fericită cu ei...”