Frânturi de jurnal parizian
Cetatea Parisului a întâmpinat cu vălul ei de toamnă timpurie o secetă cumplită, resimțită și în alte locuri ale lumii, punându-și amprenta peste o mare parte a Franței. Fiind împreună cu unii ierarhi din România și din diasporă în umbra edificiilor pariziene, ne-am exprimat cu toții bucuria când o ploaie torențială a răcorit pământul.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif a reliefat diferite momente din zbuciumata istorie a românilor ortodocși din Paris, începând evocarea prin pomenirea lui Ioasafat Snagoveanu și reușita cumpărării unei vechi biserici din Paris pentru comunitatea românească. Au fost amintiți, apoi, anii interbelici, cu memorabile împliniri înfăptuite de românii din Franța, precum și furtunile care s-au abătut asupra comunității românești din Paris în vremea dictaturii comuniste din România.
Mitropolitul Visarion Puiu, stabilindu-se la Paris în 1949, după aproape cinci ani de pribegie prin apusul Europei, a pus bazele Eparhiei Românești din Franța, pe care el însuși a cârmuit-o. Mai apoi l-a hirotonit Episcop pe arhimandritul Teofil Ionescu, devenit Arhiepiscop în ultima sa perioadă de păstorire, consolidându-se, astfel, organizarea bisericească românească din Franța. Activitatea prolifică a Arhiepiscopului Teofil a deranjat conducerea comunistă din țară, care și-a trimis supușii servili să-l caute, ajungând și în salonul lui de spital, unde-și trăia ultimele ceasuri. Urmăriți până la capăt, atât el, cât și predecesorul său, Visarion Puiu, au rămas fideli credinței strămoșești și idealurilor de libertate și unitate a tuturor românilor, ținându-se departe de ideologia care demola biserici, suflete, surpând însăși temelia neamului.
Au venit apoi la Paris, pentru un timp, Episcopul Lucian Florea și, mai târziu, Arhiepiscopul Adrian Hrițcu.
Îndată după Revoluție, la cârma Eparhiei Românești din Franța, a fost rânduit Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Iosif, care de mai bine de un sfert de veac îi păstorește și-i îndrumă, cu mult zel și statornică iubire, pe credincioșii români aflați în Franța, Elveția, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Olanda, Islanda și din alte locuri.
M-am bucurat să revăd catedrala românească închinată Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail din centrul Parisului plină de credincioși, mulți dintre ei rămânând afară, veniți să asiste la ipopsifierea arhimandritului Nectarie Petre, chemat să fie Episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale.
Aceeași atmosferă plină de emoție sfântă a fost și a doua zi la Sfânta Liturghie, când s-a oficiat hirotonia întru arhiereu. Au fost prezenți mulți ierarhi, majoritatea din diaspora europeană, dar și doi veniți din țară, înconjurați de mulți preoți și diaconi sosiți din toată Franța, Elveția, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Belgia și România.
Au fost invitați reprezentanți ai unor instituții din România: secretarul de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici; secretarul de Stat pentru Românii de Pretutindeni, George Cârciu; ambasadorul României la Paris; ambasadorul României la NATO; consulul român din capitala Franței și alte oficialități, ostenitori ai corpului diplomatic român și persoane publice venite din România, rudenii, cunoscuți și apropiați ai noului Episcop.
Am participat, împreună cu ceilalți ierarhi, preoți și diaconi prezenți, la slujba de hirotonie a noului Episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, Preasfințitul Părinte Nectarie, care a primit titulatura „de Bretania”. Atmosfera de duhovnicească sărbătoare a fost împărtășită și de întreaga comunitate românească de acolo, care a mai trăit un astfel de eveniment, odată cu hirotonia, în același loc, a Episcopului-vicar Marc Alric ( 2005), iar apoi a încă unui arhiereu, a Preasfințitului Părinte Ignatie (2011), actualul Episcop al Hușilor. Aceasta a fost de fapt și dorința românilor de la biserica pariziană de pe strada Jean de Beauvais, să adune în jurul lăcașului sfințit întreaga comunitate românească pentru care a fost achiziționat în ultimul pătrar al veacului al XIX-lea.
Sărbătoarea românească a continuat în incinta Ambasadei Române din Paris, altădată un palat în care poposeau oamenii importanți ai Capitalei franceze, unde s-au adunat după Liturghia consacrării noului Episcop-vicar o mulțime de frați români, clerici, credincioși și invitați din România și din multe țări ale Europei.
Doamna ambasador i-a întâmpinat, bucurându-se să-i primească într-o casă a României pe toți invitații, iar domnul Ciprian Olinici a mărturisit tuturor că Biserica și Ambasada îi fac pe românii risipiți în diferite locuri ale lumii să se simtă acasă.
S-au bucurat de agapa oferită aproximativ 350 de români prezenți la Ambasada României din Paris.
Am poposit în incinta ei pentru a doua oară și este o reală bucurie că statul român are un asemenea edificiu, în care își poate primi oaspeții cu diferite prilejuri.
O mare surpriză am trăit în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Paris, una dintre cele 20 de comunități ortodoxe românești care funcționează în Paris și în împrejurimile acestuia.
Fascinantă, copleșitoare și emoționantă lucrarea preotului Mircea Filip și a familiei sale! Frumusețea bisericii, măiestria cântărilor, atmosfera, evlavia, costumele populare (naționale) pe care le-au purtat aproape jumătate dintre cei 700 de participanți la Sfânta Liturghie din Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci m-au făcut să vibrez profund și să afirm că românii nu sunt demolatori, ci neam de ctitori care zidesc biserici, iubesc Liturghia și frumoasele cântări.
Aceștia sunt adevărații români care reprezintă Biserica și poporul român oriunde s-ar afla ei.
Într-un oraș ca Parisul, cu zona lui limitrofă, care numără peste 12 milioane de locuitori, ar fi greu de crezut că se poate întâlni o asemenea atmosferă eclesială, plină de duh și de frumuseți netrecătoare.
Corul, format cu precădere din tineri, m-a impresionat în mod deosebit. Și acesta este unul dintre lucrurile pe care trebuie să le subliniem într-un an în care Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe marii psalți de altădată și de acum. În rândul cântăreților bisericești de vocație se așază și corul tinerilor de la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Paris.
Vocile bune și armonios împletite m-au transpus în lumea preafrumoaselor cântări bizantine. Dacă la Paris se poate organiza un asemenea cor, cu atât mai mult în țara de unde acești tineri au plecat cu ani în urmă, ori se întorc doar în vacanțe, după ce s-au născut în lumea cea mare...
Alături de frumosul lăcaș de cult, care poate primi peste 1.000 de persoane, prin intermediul celor două spații aflate la etajele 1 și 2 care comunică cu biserica, mai sunt și sălile de curs unde mai mulți profesori organizează Școala de duminică pentru câteva sute de copii. Pe lângă cunoștințele de catehism, ei sunt învățați istoria și geografia poporului român, studiază muzică, învață rugăciuni, cântări și acumulează diferite cunoștințe, chiar și din științele exacte, pe care le explorează prin osteneala doamnei preotese Iulia Filip, profesor de matematică.
În fruntea corului se află doi dintre fiii părintelui Mircea Filip, Damian și Andrei, care, adeseori, cântă și la Catedrala Mitropolitană din Paris sau la alte biserici.
Sunt plini de daruri, iar prestația lor este apreciată la importante școli ale Parisului, unde se disting prin erudiție, talent și pasiune, toate sudate și întreținute de o constantă demnitate românească.
Alături de biserică se află o sală în care pot fi organizate agape, așa cum s-a întâmplat la sfințirea bisericii, în anul 2022, când au fost împreună, în comuniune, după Sfânta Liturghie, aproape 600 de persoane.
În același spațiu, la hramul bisericii, la diferite sărbători sau evenimente importante din viața credincioșilor parohiei, se organizează agape care-i adună pe fiii patriei noastre aflați departe de casă, cu precădere pe cei care sunt din zona Maramureșului, din ținutul Lăpușului, de unde, în urmă cu mai bine de două decenii, părintele Mircea Filip s-a îndreptat către capitala Franței.
Este impresionant să întâlnești o asemenea atmosferă! Bucuria oamenilor, lucrarea lor, evlavia pentru cele sfinte, felul cum arată bisericile, proiectele pe care le au și comuniunea care se cere mereu întărită sunt nădejdea că Biserica noastră și poporul român au slujitori de seamă, iar poporul credincios, în frunte cu slujitorii lui, știu să facă în orice colț de lume „o patrie a lor”.