Fructele de măceş, un rezervor de sănătate şi energie
Datorită conţinutului ridicat în vitamine naturale, măceșele sunt recomandate în avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane anemice. Eficienţa este mai mare în perioada rece a anului, când organismul are nevoie de mai multe vitamine pentru a funcționa normal.
Pentru prelucrare în preparate medicinale sau alimentare, fructele de măceș se usucă la umbră, în straturi subţiri (max. 5 cm) sau artificial, întregi sau secţionate, la temperatura de o mie de grade Celsius.
În conţinutul chimic al fructelor predomină vitamina C, în cantitate de 500‑2.000 mg la 100 g fructe, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80‑100 de ori mai mult decât în cireşe, vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul uman: provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP. S‑a constatat că doza de vitamine variază în funcţie de sol, expoziţia terenului, specie şi altitudine.
Proprietăţi terapeutice:
‑ vitaminizante, antiscorbutice, antianemice, remineralizante, imunostimulatoare, tonic‑aperitive şi întăritoare la copii, bătrâni şi bolnavi;
‑ vasodilatatoare arterial, antitrombotice, hipotensoare, hemostatice, tonic cardiace, depurative, detoxifiante ale sângelui;
‑ diuretice, antilitiazice renal, antiinflamatoare, astringente;
‑ colagoge, coleretice, antiseptice, antiinfecţioase intestinal, antihemoragice, sedative, antidiareice, emoliente, antihelmintice.
Terapia cu fructe
Pentru întărirea şi creşterea rezistenţei la factori nefavorabili, biotici sau abiotici, sunt eficiente preparate sub formă de ceaiuri, siropuri, vinuri, marmelade, inclusiv măceşele întregi, uscate şi măcinate (cu sau fără seminţe). Acestea se consumă în scopuri curative sau profilactice, în timpul sezoanelor mai reci, mai ales atunci când apar răceli, gripe sau afecţiuni respiratorii infecţioase.
Consumul acestor preparate este eficient numai pe o durată de maximum 6 luni după preparare, întrucât îşi pierd o mare parte din vitamine.
La prelucrarea produselor nu se folosesc obiecte din metal nesmălţuite, deoarece metalele descompun uşor vitamina C.
Pentru afecţiunile renale există rezultate remarcabile în tratamentele contra inflamaţiile căilor urinare şi ale rinichilor, formarea calculilor la nivelul rinichilor şi a vezicii urinare, insuficienţă renală, edeme renale şi enurezis (pierderea involuntară a urinei).
În bolile cardiovasculare, preparatele din fructe sunt bune vasodilatatoare, arteriale şi venoase şi constituie remedii eficiente contra fragilităţii vaselor capilare (datorită conţinutului în flavonoide şi vitamina P).
În afecţiunile aparatului digestiv, preparatele din măceşe au efecte în steatoza hepatică, hepatita cronică virală (A, B, C), litiaza biliară, dischinezia biliară, colecistite, gastrite (prin stimularea secreţiilor), inflamaţii intestinale, crampe şi senzaţie de vomă.
Un efect remarcabil se constată în eliminarea viermilor intestinali (oxiuri, ascaroizi, giardia şi tenia). Se utilizează fructele crude sau uscate şi pulverizate, amestecate cu miere de albine (două părţi fructe şi o parte miere), care se consumă înainte de mese, pe stomacul gol, câte două‑trei linguriţe pe zi.
Pentru sistemul nervos, măceşele intervin împotriva stresului, a somnolenţei, a insomniilor, asigurând nopţi liniştite.
În afecţiunile respiratorii, măceşele au efecte remarcabile în tratarea multor boli ca: gripa, răceala, răguşeala, rinosinuzita, faringita, astmul bronşic, pneumonia, tuberculoza şi în creşterea rezistenţei la infecţii pulmonare (sunt eficiente infuziile, decocturile şi tincturile).
Forme de utilizare
‑ Infuzia fără fierbere este indicată pentru a nu distruge vitaminele; se prepară din 10‑15 fructe zdrobite sau două linguriţe fructe uscate la 200 ml apă clocotită care se infuzează acoperită timp de 10‑15 minute, se pasează prin tifon, se adaugă miere de albine şi zeamă de lămâie după gust şi se consumă câte două‑trei ceaiuri pe zi, mai ales dimineaţa împotriva răcelii, în anotimpul iernii şi la începutul primăverii.
‑ Decoctul aromat se prepară din două linguri fructe zdrobite sau curăţate de seminţe şi perişori care se fierb timp de 10 minute în 500 ml apă la foc moale; se strecoară, se îndulceşte cu miere sau zahăr şi se bea călduţ sau rece în cursul zilei. Fructele se introduc în apă numai după primul clocot pentru menţinerea vitaminei C.
‑ Tinctura de măceşe se prepară din o parte măceşe şi cinci părţi alcool 600; se macerează opt zile şi se consumă câte 40‑50 picături pe zi, având efecte sedative contra nevrozei anxioase. Se mai prepară din 500 g pulpă de măceşe (fără sâmburi) amestecate cu 500 g zahăr sau miere şi lăsate la macerat 5‑6 zile până la obţinerea unui suc roşu; se adaugă 500 ml alcool 600, se mai macerează încă două‑trei zile, după care se strecoară în sticle închise la culoare, folosindu‑se circa 30 picături înainte de culcare.
‑ Siropul de măceşe se prepară din 250 g fructe uscate peste care se adaugă 1,5 litri apă clocotită; se lasă la macerat timp de 12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau sirop de pere, se fierbe până se obţine consistenţa specifică siropului. Se păstrează în sticle la frigider şi se consumă câte trei linguri pe zi, cu efecte deosebite în boli infecto‑contagioase, diaree, viroze.
‑ Desert vitaminizat se obţine din 20 g pastă de măceşe, care se amestecă bine cu 75 g brânză dietetică şi cu două‑trei linguri de lapte sau smântână, după care se presară 15 g nuci măcinate sau germeni de grâu încolţit.