Frumuseţea postului între zidurile mănăstirii

Oamenii care trec pragul Mănăstirii Samurcăşeşti din Arhiepiscopia Bucureştilor trăiesc un sentiment aparte şi se întorc la casele lor transformaţi, copleşiţi atât de lumina locului, cât şi de ospitalitatea măicuţelor. Lăcaşul monahal cu trei hramuri - Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva -, deşi împrejmuit cu zid de cetate, îşi deschide cu drag porţile pentru orice doritor de rugăciune şi viaţă deosebită întru Hristos.

Am plecat spre Mănăstirea Samurcăşeşti cu speranţa că vom găsi o rază de lumină, un dram de pace, dornici să aflăm cum vieţuiesc în acest lăcaş sfânt măicuţele care şi-au dedicat viaţa întreagă lui Hristos. Din Bucureşti până acolo sunt mai puţin de 20 de kilometri şi, în mod normal, îi parcurgi într-un sfert de oră. Mănăstirea ne apare aidoma unei oaze în mijlocul deşertului, iar dincolo de zidurile ei găsim doar pace. Biserica de aici este un loc cald şi primitor. De jur-împrejur, chilii frumoase, curăţenie şi puţin verde uitat de toamna ce se pregăteşte să plece. Pătrundem în acest univers pentru a descoperi bucuria rugăciunii. În timpul slujbei, glasurile măicuţelor se unesc parcă într-unul singur cântându-I lui Dumnezeu şi se simte bucuria cu care fac aceasta. Harul de a face simfonie din arome şi gust Cuhnia mănăstirii este plină de agitaţie, pentru că misiunea maicilor nu este deloc uşoară. Se prepară bucatele specifice postului, ce e drept, puţin mai uşor de ţinut, căci sunt nenumărate dezlegări la peşte în Postul Crăciunului. Când am ajuns se pregăteau bucate mai multe destinate unui parastas, sâmbăta fiind ziua în care cei adormiţi sunt pomeniţi de cei care nu-i uită, aici, pe pământ. Măicuţele au şorţuri albe, iar tigaia în care peştele este lăsat în plata culorii sfârâie uşor pe foc. Maica Zenaida, bucătăreasa-şefă, ne-a pregătit deja câteva reţete pe care le foloseşte des. Nu vorbeşte mult, dar harul său e cu totul altul, acela de a îmbina aromele în aşa fel, încât să iasă o simfonie: "Facem mâncare de post, dar fiind multe sărbători şi dezlegare la peşte e simplu de ţinut acest post. De obicei pregătesc mâncare de cartofi, varză, pilaf, ciorbă de zarzavat, fasole, mâncare de praz, ciuperci. Nu am reţete speciale, de multe ori improvizez. Încep ceva şi iese altceva. De exemplu, fac o salată bună de ton. Folosesc ton în suc propriu, îl storc bine, pun icre gata preparate şi ceapă multă, amestec totul cu zeamă de lămâie. Sau mai fac salată din şalău cu castraveţi muraţi şi maioneză de post, ciorbă de peşte, sarmale din peşte, chiftele din peşte", încheie scurta sa intervenţie maica Zenaida. "Parcă ieri am intrat pe poarta mănăstirii"… Stareţă a Mănăstirii Samurcăşeşti din 1996, stavrofora Lucia Bostan a intrat în mănăstire prin 1976. Aici a împlinit 17 ani. "Parcă ieri am intrat pe poarta mănăstirii, aşa a trecut timpul. Am avut chemare, chiar împotriva părinţilor mei, care voiau să fac şcoală, ca şi fraţii mei, şi să fiu în rândul lumii, cu toate că erau foarte credincioşi. Înainte de 1 septembrie, după ce am dat prima treaptă, mi-am făcut un băgăjel, i-am spus unui frate al meu că plec. Nu voiam să ştie tata, că ţinea la mine, învăţam foarte bine şi de asta nu voia să vin la mănăstire. Eu purtam deja corespondenţă cu o măicuţă de aici, ardeleancă, pe care am întâlnit-o la Izvorul Mureşului, pe peronul gării. Ne-am dus într-o excursie când eram la şcoală", şi-a început periplul printre amintiri maica stareţă. "Noi avem liniştea noastră de mănăstire, asta pentru că suntem încercuite de un zid împrejmuitor. Când eşti tânăr ai idealuri, crezi că poţi merge în vârful munţilor şi acolo te poţi mântui, dar după aceea te aşezi cu picioarele pe pământ. Timpul te aşază, nu rămâi aşa visător… Noi întreţinem, aici, în mănăstire totul, nu avem angajaţi. Suntem 45 de vieţuitoare, majoritatea pensionare, în vârstă. Dar cele care sunt active, care întreţin mănăstirea, nu suntem decât vreo 12 sau 13. Întreţinem mănăstirea, slujbele la biserică. Avem şi câmp, ţinem şi câteva văcuţe. Avem viţă-de-vie, avem activitate bogată. Uneori abia facem faţă, mai ales vara. Ţin minte că Sfântul Vasile cel Mare punea pe aceeaşi treaptă în rânduielile monahale, în secolul al IV-lea, rugăciunea şi munca. Munca pe care o faci în mănăstire o faci pentru Dumnezeu, nu pentru tine. Tot ce face monahul trebuie să fie precum rugăciunea. La noi, maicile care au înclinaţie pentru ceva, de acel ceva se ocupă şi se ocupă cu dăruire", ne mai spune maica stareţă Lucia Bostan. Despre faptul că unii nu reuşesc să ţină post, măicuţa spune că este o lucrare a diavolului foarte subtilă. "Cred că le suflă la ureche: "Nu ţine post, eşti bolnav!". Până la urmă, pentru sănătatea omului este foarte bună mâncarea de post. Sfinţii Părinţi, cei care cunoşteau nu numai sufletul omului, ci şi trupul, au scris din trăirea lor, nu teorii, cum ne place să facem acum, o grămadă de cuvinte fără rost. Au împărţit anul bisericesc aşa de bine, cu perioade când omul se mai îndulceşte cu ceva. Dumnezeu a lăsat totul pentru ca să se bucure omul de roadele muncii lui. Dacă oamenii ar respecta rânduielile date de Sfinţii Părinţi, că doar ei au fost cei inspiraţi, cred că nici boli nu ar exista. N-ar mai fi spitalele pline de tot felul de oameni bolnavi. Când e post, organismul se curăţă puţin. În timpul săptămânii, la fel. Miercurea şi vinerea nu sunt lăsate la voia întâmplării, ci cu rost. În primul rând pentru sănătatea oamenilor, şi trupească, şi sufletească. Acesta este un post uşor, aşezat înaintea Naşterii Domnului, că e de bucurie, dar Postul Mare, al Paştilor, acela este adevăratul post. Nu vă spun aşa, ca să umplem văzduhul de cuvinte, dar când se apropie săptămâna Sfintelor Patimi parcă pluteşti deasupra pământului. E şi o perioadă de intensă rugăciune, e şi postul, e şi puţină ascultare. Nu mai ai trup, eşti atât de uşor!... Este dumnezeiască perioada aceea. Ştiţi cu cât drag o aşteptăm noi? E timp lăsat de Dumnezeu pentru orice, şi pentru bucurie, şi pentru nevoinţă, şi pentru rugăciune", mai spune maica stareţă. Dânsa a avut şansa să prindă rădăcini aici, la Samurcăşeşti. "La mănăstire e ca şi în căsătorie, dacă te aşezi şi ai statornicie de la început e minunat. Am făcut cinci ani de seminar, apoi Teologia, aici la Bucureşti. Plecam dimineaţa, veneam după-amiaza. Până seara mă străduiam să fac totul ca şi cum nu lipsisem în ziua aceea. Am lucrat zece ani în atelier, apoi zece ani ghid la muzeu. Apoi am fost stareţă. A fost o cruce pentru mine. Sper să ne dea Dumnezeu şansa să ne mântuim! Nu ştim cum sunt toate socotite de Dumnezeu, aşa că ne rugăm ca El să aibă grijă de noi. Există o rugăciune pe care o iubesc foarte mult, aş vrea să o pot citi în fiecare zi. Este o rugăciune de umilinţă, pe lângă Psalmul 50 al proorocului David, din Pavecerniţă, care se citeşte în Postul Mare, rugăciunea regelui Manase, este nemaipomenită. E bună pentru fiecare zi. Partea sufletească e foarte importantă, participarea la slujbele de fiecare zi. Zilele de post sunt zile duhovniceşti". Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti în noi, căci de vom pierde Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru nu ne vom mântui nici noi şi nici semenii noştri, spunea Sfântul Siluan şi mare dreptate avea. Am lăsat în urmă o mănăstire peste care plutea aerul binecuvântat al postului. Măicuţele ieşeau cu paşi mici din biserică, cu feţe zâmbitoare şi obraji luminoşi, călăuzite de steaua din sufletul lor. Iar noi am plecat fericiţi că rugăciunile lor ne vor lumina şi nouă paşii. Reţete de post de la Mănăstirea Samurcăşeşti Cornuleţe 250 de grame margarină 5 linguri apă fierbinte 2 linguri zeamă de lămâie sau oţet Drojdie cât o nucă, o lingură de zahăr, sare, arome, rahat. Se freacă margarina, se adaugă apa şi zeama de lămâie, sarea, aromele şi apoi făina - se adaugă drojdia care în prealabil a fost amestecată cu zahărul, se continuă cu făina până se obţine un aluat potrivit. Aluatul se lasă la crescut o jumătate de oră şi apoi se modelează cornuleţele. Se coc la cuptor până se rumenesc uşor şi apoi se dau prin zahăr pudră. Salată de ton cu icre şi ceapă Se foloseşte ton bucăţele în suc propriu, se stoarce de zeamă bine şi se amestecă apoi cu icre preparate şi ceapa tăiată mărunt şi cu zeamă de lămâie. Pilaf cu legume 500 grame orez 4 cepe 2 morcovi 1 păstârnac Sare Se călesc ceapa, morcovul şi păstârnacul în ulei, se adaugă orezul spălat. După ce se uneşte amestecul, se adaugă 1,5 l apă. Se lasă la fiert la foc mic până fierbe orezul.