Gălbenelele şi păpădia nu trebuie să lipsească în tratarea bolilor hepatice

În etapa actuală, bolile hepatice au o răspândire tot mai largă în rândul populaţiei, în strânsă dependenţă cu alimentaţia defectuoasă şi cu factorii de stres din regimul de viaţă. În locul alimentelor din cereale, legume şi fructe, cu un conţinut ridicat în vitamine naturale, săruri minerale şi fibre, au apărut produse greu asimilabile, ca hotdog, hamburger, unturi şi grăsimi animale, sucuri artificializate, care sunt distribuite doar în interesul comercializării rapide. Alimentaţia excesivă şi dezechilibrată, bazată, în principal, pe produse animaliere, consumul exagerat de alcool şi cafea, fumatul necontrolat şi sedentarismul măresc riscul îmbolnăvirilor.

Alimentele actuale se deosebesc mult de cele consumate de bunicii şi străbunicii noştri. Hrana de astăzi este prea mult prelucrată în industria alimentară şi chiar în bucătăriile casnice, fiind adesea combinată cu diverşi aditivi alimentari de tipul E-urilor. Mulţi ditre semenii noştri, mai ales cei înstăriţi, dar şi stresaţi de timp, depăşesc măsura în tot ceea ce fac; mănâncă prea mult, mai ales produse prelucrate industrial, masa se derulează în mare grabă, eventual din mers, consumă alcooluri tari fără control, fumează, iar, la primele simptome de suferinţă, apelează la medicamente de sinteză chimică, luate cu pumnul, fără prea mult discernământ. Toţi aceşti factori agresivi, alături de sensibilizarea treptată a organismului şi modul de viaţă dezorganizată, contribuie la creşterea incidenţei bolilor ficatului şi ale vezicii biliare. Ficatul este definit ca un laborator complex, cu multiple funcţii fiziologice, printre care cele mai importante sunt: - secreţia permanentă a bilei şi deversarea acesteia, într-un ritm constant, prin canalul hepatic, colecist şi canalul coledoc până la duoden; - degradarea substanţelor toxice provenite din exterior şi vehicularea lor prin curentul sanguin, asigurând o purificare, parţială sau totală, a sângelui. Steatoza hepatică, o afecţiune în creştere alarmantă Prima reacţie de suferinţă constatată la nivelul ficatului bolnav este steatoza hepatică. Aceasta este o formă tipică de hepatomegalie, „de supraîncărcare“, prin care ficatul devine gras, se întăreşte şi creşte rapid în volum (în special la lobul drept). Astfel, încep durerile acute, resimţite cu sau fără palpare, ca urmare a unui exces de colesterol şi trigliceride depuse în celulele hepatice, precum şi a unui exces de bilă (fiere) care nu a fost evacuată prin canalele hepatice. Alte cauze majore ale steatozei hepatice sunt: consumul excesiv de alcool şi de medicamente de sinteză (corticoizi, estrogeni), prezenţa diabetului zaharat, operaţii chirurgicale făcute la vezica biliară, stomac şi intestine şi declanşarea diferitelor tipuri de hepatită. Este demn de menţionat că după hepatita A aproape toţi bolnavii se refac total, după hepatita B îşi revin circa 80-90% din bolnavi, dar, după hepatita C, refacerea este mult mai lentă, în funcţie de respectarea regimului alimentar şi a unui regim de viaţă controlată. Treptat, ficatul prezintă unele leziuni difuze (inflamatoare sau neinflamatoare), cu evoluţii posibile spre hepatită cronică, virală sau medicamentoasă, ciroză hepatică (alcoolică şi nealcoolică) şi ascită (ciroză umedă). În condiţii foarte grave se ajunge la insuficienţă hepatică acută, hemoragii digestive, chist hidatic hepatic, tumori benigne sau maligne, cancer hepatic, de stomac, colon şi pancreas, tuberculoză hepatică, leucemie, septicemie, boala Hodgkin. Riscul complicaţiilor severe este mai mare la consumatorii de alcooluri tari, la persoane în vârstă şi la bolnavii de diabet zaharat, insuficienţă cardiacă, obezitate sau anemie puternică. De cele mai multe ori, boala se asociază cu febră de tip septic, astenie fizică, lipsă de putere, oboseală, somnolenţă, balonări abdominale, dureri epigastrice sau în hipocondrul drept, cu reflexe în spate, mărirea în volum a splinei (splenomegalie), circulaţie venoasă colaterală, hipertensiune portală, adenopatii periferice, scăderea rapidă a greutăţii corporale şi alterarea stării generale a organismului. Tratamentele fitoterapeutice pentru afecţiunile ficatului Pentru afecţiunile ficatului, tratamentele se bazează pe utilizarea unui larg sortiment de plante medicinale, testate şi recomandate de-a lungul secolelor, cu proprietăţi calmante, antispastice, antiinflamatoare, coleretice (stimulează formarea bilei) şi coleretice (care facilitează evacuarea bilei din ficat). Sunt necesare tratamente de lungă durată, cu infuzii sau decocturi calde, după care bolnavul va sta culcat, timp de 20-30 minute, pe partea dreaptă, pentru a permite ca lichidele ingerate să treacă uşor prin canalul hepatic şi coledoc. Acestea vor avea efectul de a preveni îmbolnăvirea ficatului şi de a reface celulele hepatice afectate. Sunt recomandate plante ca: - Anghinarea (Cynara scolymus), care conţine: flavonoizi (cinarozidă, scolimozidă), principii amare (cinarină, cinaropicrină), taninuri, mucilagii, inulină, vitamine (A, B, C), săruri minerale şi acţionează în regenerarea celulelor lezate, reducerea conţinutului de grăsimi, stimularea funcţiei antitoxice a ficatului, activarea secreţiei biliare şi fluidizarea bilei. - Armurariu (Silybum marianum), care conţine: flavonoizi (silimarină, silibină, silicristină), saponozide, sitosteroli, tocoferol şi acţionează în protejarea ficatului faţă de agresiunile toxice (alcool, medicamente chimice), împiedicarea depunerii grăsimilor în ficat şi refacerea sechelelor rămase după hepatita cronică şi ciroză; - Gălbenelele (Calendula officinalis), care conţin flavonoizi, glicozizi flavonici, carotenoizi (licopină, luteină, caroten), saponine, saponozide emoliente şi au efecte în reducerea inflamaţiilor ficatului şi stimularea secreţiilor biliare, datorită proprietăţilor antiinflamatoare, decongestive, astringente, calmante; - Cicoarea (Cychorium intybus), care conţine insulină, glicozizi (cichorină), principii amare (lactocinină, lactopicrină) şi acţionează în stimularea funcţiilor hepatice, curăţirea de grăsimi a ficatului congestiv, mărirea cantităţii de bilă; - Păpădia (Taraxacum officinale), care conţine alcooli triterpenici (taraxol, taraxasterol, faradiol), principii amare (taraxacina), vitamine (A, B, C, D, PP), săruri minerale şi acţionează în protejarea ficatului prin decongestionare şi stimularea secreţiei de bilă, până la dublarea cantităţii. - Sunătoarea (Hypericum perforatum), care conţine hipericină roşie, glicozizi flavonici (hiperină, rutină, quercetrină), hiperozide, saponine emoliente, vitamine (A, C, K, P, PP) şi are efecte bune în a combate infiltrarea grasă a ficatului şi a reface celulele hepatice degradate prin hepatită cronică. Regimul de viaţă Impune repaus la pat, pungi cu gheaţă pe hipocontrul drept, dietă hidro-zaharată. Sunt indicate, zilnic, exerciţii fizice uşoare în aer liber. Se vor evita eforturile mari, fizice şi intelectuale, emoţiile şi stările de iritabilitate precum şi viaţa dezordonată, în care nu se armonizează orele de muncă, odihnă şi somn. În fazele dureroase se vor aplica perne sau sticle calde şi cataplasme calde cu parafină, varză, ridichi negre şi hrean, ţinute timp de două ore pe zona ficatului. Permanent se va urmări nivelul transaminazelor (TGO, TGP), colesterolul, trigliceridele şi glicemia din sânge.