Galeria 100 de Biblii, de Ziua Bibliei!
De Ziua Bibliei, 100 de copii și tineri laureați ai Forumului național pentru copii și tineret BIBLIAteca au participat la webinarul de celebrare a performanței și la Galeria 100 de Biblii, primul și unicul eveniment de acest fel dedicat exclusiv tinerilor cititori ai textului scripturistic. Din propriile mărturii străbate bucuria sinceră a elevilor care participă la ora de religie și la proiectele educaționale cu tematică religioasă.
Propunerea unui astfel de laborator de învățare alternativă, colaborativă, a venit ca răspuns la nevoia de a le oferi copiilor și tinerilor noi și noi contexte de învățare, de experimentare a bucuriei lecturii textelor cu valențe educative înalte, de împrietenire cu valorile netrecătoare ale Bisericii noastre, ale acestui neam.
Proiectul educațional-cultural a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „George Tofan”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Sectorul teologic-educațional al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru a sărbători Ziua Bibliei, instituită prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române încă din anul 2006.
În etapa preforum, 857 de copii și tineri din județele Alba, Argeș, Botoșani, Călărași, Dolj, Iași, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Sălaj, Timiș, Vaslui, Vrancea, din Suceava, județul-gazdă, și din municipiul București au realizat și înscris lucrări în cele 4 secțiuni ale forumului: 1. Mesajul meu „Citește Biblia!” (mesaj comunitar și mesaj audio-video); 2. Diamante biblice - eseu, exegeză în limbaj de novice (copii și tineret); 3. Mesaj biblic în limbaj digital și 4. Răspunsuri biblice la provocări pandemice. În consecință, predictibil pentru aceste vremuri, interesul participanților s-a îndreptat mai cu seamă spre mesajul audiovizual, spre crearea de instrumente digitale de învățare și evaluare (Prezi, Padlet, Wordwall, Quizizz, LearningApps, StoryJumper, BookCreator, Armored Penguin), dar au fost înscrise în concurs și creații literare reflexive, cu importante valențe persuasive, încercări de răspuns la complexitatea și diversitatea provocărilor pandemice.
Calitatea morală, un mod de viață
Redau mai jos câteva dintre mărturiile participanților, din care străbate bucuria sinceră a elevilor care participă la ora de religie și la proiectele educaționale cu tematică religioasă. Iată ce cred și împărtășesc cu noi acești copii și tineri minunați!
„Această pandemie, în ciuda faptului că este privită de către unele persoane ca o pedeapsă cruntă, semnifică doar o pură testare, care verifică statornicia noastră în credință” (Antonie Tcaciuc, clasa a X-a, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava).
„Am ales să scriu despre provocări pandemice deoarece este o temă de actualitate. În lucrarea mea am scris despre zâmbetele și plânsul înăbușit de mască, despre cum acestea există, totuși, fără să le vedem, și despre cum, în ciuda multor interdicții, iubirea a rămas încă legală. Despre cum răspunde Biblia la întrebările omului legate de boală, pandemie și pedeapsă veți citi mai departe, dar nu aici... ci în lucrare!” (Maria Ciobotaru, clasa a VII-a, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași).
„Acest concurs a reprezentat pentru mine o escapadă din rutina pe care o respectam zi de zi. Conform unui proverb indian, să nu lași să treacă o zi fără să vezi, fără să auzi sau fără să citești ceva frumos, însă eu în ultima vreme am cam neglijat acest sfat… Iar din acest motiv le sunt recunoscătoare oamenilor care și-au rupt din timpul liber și din resurse pentru a ne da nouă, tinerilor, o șansă să scriem, să ne informăm, iar prin acest mod, să învățăm, reconectându-ne la Cuvântul Vieții din Sfânta Scriptură” (Maria-Cristina Lucan, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 4 din Suceava).
„Sfânta Scriptură depășește, astfel, domeniul eticii și al moralității, fiind o carte a condiției umane, în care Dumnezeu ne prezintă tot ceea ce trebuie să știm pentru a trăi o viață fără de prihană, în plină părtășie cu El” (Lăcrămioara Bodnărescu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți).
„Această Carte Sfântă reprezintă cel mai accesibil refugiu al omului modern” (Anamaria Ștefănica Poenariu, clasa a XII-a, Liceul Tehnologic „I.V. Liteanu” din Liteni).
„O minune săvârșită și descrisă de viziunea teologică ar putea îndemna omul modern la deschiderea amplă a inimii în fața Bisericii, prin schimbarea mentalității, a modului de abordare, a naturii propriu-zise” (David Konrad Gyorfi Kapronczay, Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din București).
„În contextul pandemic, al unei teribile neputințe omenești, un concurs și o conferință pe tema celei mai importante cărți de consiliere spirituală din toate timpurile sunt binevenite și extrem de utile mediului educațional” (prof. Cecilia Sburlea, Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni).
În perioada următoare, toți copiii și tinerii participanți își vor primi diplomele și premiile constând în cărți, rechizite și auxiliare școlare. Numărul impresionant de lucrări înscrise în concurs, distribuția geografică a participanților, calitatea creațiilor literare, audiovizuale și digitale, implicarea tuturor laureaților în lucrările forumului, precum și calitatea dialogului pe marginea temei centrale de dezbatere, Biblia, sunt tot atâtea îndreptățiri pentru noi de a crede că în școlile noastre sunt mulți, foarte mulți copii și tineri minunați, pentru care performanța școlară și calitatea morală reprezintă un adevărat mod de viață.
Daniela Ceredeev este inspector școlar, Inspectoratul Școlar Județean Suceava.