Gânduri de început
Purtăm în suflet parfumul divin al sărbătorilor de iarnă, Naşterea, Întâmpinarea şi Botezul Mântuitorului nostru Hristos. Am petrecut în pace şi bucurie sfântă veleatul ce s-a sfârşit şi toarcem din caierul vremii anului ce l-am început, încercând să-i desluşim tainele şi dorindu-ni-l an al mântuirii noastre. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri şi gânduri care ne încearcă pe toţi la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi“. Ultimul vers ne pune-n faţă prezentul, un prezent continuu, care ne duce cu gândul la spusele unui părinte bisericesc despre timp şi curgerea lui la Preamilostivul Dumnezeu, Cel ce a pus vremile şi păzeşte veacurile: „Anii Tăi, Doamne, nici nu merg, nici nu vin, ci stau toţi împreună. Astăzi al Tău este eternitatea“ (Fericitul Augustin, Confesiuni).
Fiecare an bugetar se încheie cu un bilanţ contabil, radiografie care sondează eficienţa şi traiectoria următoare a unităţii economice. Anul calendaristic ce s-a sfârşit nu demult ne îndeamnă să analizăm ce şi cum am folosit timpul scurs, căci pentru a ni se lămuri mai desluşit perspectivele viitorului, trebuie să privim în trecut. Cumpănind cum s-au perindat clipele anului trecut, constatăm că am avut timp pentru toate: ne-am agitat fugind în dreapta şi-n stânga, cu sau fără rost. Am lucrat, am şi visat, am citit, am scris, am plâns, am râs, am făcut şi primit daruri. Am duşmănit, am iertat, am clamat sau am fost năpăstuiţi. Am păcătuit, ne-am şi căit, într-un cuvânt, am avut timp pentru toate: să muncim, să contemplăm, să ne rugăm, să cădem, dar să ne şi ridicăm. Ar fi necesar să mai lămurim ceva: cât am lucrat în anul ce se sfârşeşte la mântuirea noastră, a fost 2013 an al mântuirii?
Ce este un an al mântuirii? Fiecare veleat pe care ne este rânduit să-l petrecem ar trebui să fie an al mântuirii sau şansa pe care Dumnezeu ne-o oferă ca să ne însuşim roadele jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Hristos. Fiecare an este, altfel spus, darul pe care ni-l oferă Sfânta Treime ca să ajungem la părtăşia din iubirea şi lumina Ei. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „timpul este pentru noi intervalul în care Dumnezeu aşteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale“. Prin urmare, fiece an trebuie să fie al mântuirii, interval în care să dăm răspuns ofertei iubitoare, invitaţiei pline de afecţiune venită de la Cerescul Părinte de a participa la viaţa de iubire a Preasfintei Treimi. Poate aţi observat intrând într-o biserică sau în instituţii eclesiastice că pe anumite inscripţii sau pisanii stă scris anul mântuirii când a fost ctitorită, zidită, sfinţită, adică în anul de la Hristos Mântuitorul, arătând prin aceasta că timpul de la Iisus încoace este timp al mântuirii, timp al întoarcerii şi unirii noastre cu Dumnezeu prin rugăciune, fapte bune şi căinţă.
Cum am putea desluşi mai clar dacă anul ce se petrece a fost unul închinat mântuirii? Ne vor ajuta câteva întrebări auxiliare: cât am iertat şi iubit, cât am nădăjduit, cât bine am făcut, cât ne-am apropiat de Dumnezeu prin dumnezeieştile taine şi prin participarea la Sfânta Liturghie? Sigur, răspunsurile la chestionarele puse trebuie căutate în forul interior al fiecăruia dintre noi. S-ar putea ca la finalul examenului duhovnicesc să fim corigenţi, să privim cu tristeţe că nu găsim mai nimic din cele ce ar chezăşui ca anul de la care ne-am luat rămas-bun să fi fost unul autentic al mântuirii. Ce-i de făcut în această situaţie? Să ne lăsăm pradă deznădăjduirii? Am păcătui şi mai mult. Cuvintele dumnezeiescului Apostol Pavel ne ajută să ne ridicăm şi să continuăm drumul către Golgota mântuirii noastre: „Răscumpăraţi vremea, că zilele sunt grele“ (Efeseni 5, 16). Adesea, când în viaţa noastră se adună mult venin, nu trebuie să disperăm, ci să alergăm cu mai multă nădejde la Dumnezeu, izvorul păcii şi odihnei noastre lăuntrice, şi să nu ne punem nădejdea doar în priceperea şi inteligenţa noastră, ci mai ales în mila şi iubirea Tatălui ceresc.
Să nădăjduim, aşadar, ca anul ce l-am început să ne fie mai bun, dar şi noi să fim mai darnici; dorindu-l mai îmbelşugat, să agonisim mai multă bogăţie duhovnicească, trăind cu Hristos şi în Hristos, izvorul vieţii şi mântuirii noastre.