Gânduri la început de an școlar: calea recunoștinței neîncetate

După vacanța care a dat prilejuri binecuvântate la odihnă, refacere și reflecție, atât profesorilor, cât și elevilor, începem anul școlar cu gânduri pline de recunoștință. De ce, în primul rând, de recunoștință? Pentru că ni se întâmplă deseori să cădem în ispita de a vedea partea goală a paharului în detrimentul celei pline, să alegem frica în locul iubirii și cârtirea în locul mulțumirii; să anticipăm cu tulburare ce urmează să se întâmple, pe diferite planuri, în diverse contexte, și să ne îndreptățim temerile cu zeci de argumente care nu fac altceva decât să ne adâncească într-o stare de angoasă.

Și atunci, iar și iar, ne amintim de starea de normalitate a sufletului nostru, spre care suntem chemați: de a fi recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă, neîncetat, cu atât mai mult cu cât avem calitatea (și demnitatea) de profesori de religie.

În primul rând, pentru a nu uita de motivele generale de recunoștință pe care le are orice credincios, avem la îndemână o paletă largă de rugăciuni, între care menționez Acatistul Sfintei Cruci și Acatistul „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. „Har voind Hristos a da oamenilor, mâinile pe lemn Îşi întinde şi neamurile toate le cheamă şi Împărăţia cerurilor o dă tuturor celor ce cu vrednicie şi cu credinţă cântă cântarea: Aliluia!”, citim în primul dintre acatistele amintite. Și poate că mulți dintre noi am rostit următoarele cuvinte din al doilea acatist amintit în zilele de vacanță, care tocmai s-au încheiat: „Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine-înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea uşoară a norilor, întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare, care deşteaptă dorul de veşnicul lăcaş unde întru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!”; „Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc, în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul plin de pace al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine-miresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pământ, şi câtă bucurie să fii oaspetele Tău!”

Motive de recunoştinţă

În al doilea rând, m-am gândit că ar fi bine-venit un exercițiu de împrospătare a memoriei în privința câtorva motive relevante pentru care am putea fi recunoscători pe deplin față de Dumnezeu, la începutul anului școlar: pentru că am putut beneficia de o vacanță de vară, perioadă atât de necesară pentru revigorarea fizică, psihică și duhovnicească; pentru posibilitatea de a petrece mai mult timp în mijlocul naturii, precum și alături de cei dragi, bucurându-ne de cele dăruite de Dumnezeu oamenilor; pentru sărbătorile religioase din decursul verii, între care: Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, praznicul Schimbării la Față a Domnului și cel al Adormirii Maicii Domnului; pentru ocrotirea lui Dumnezeu și a sfinților Săi, revărsată prin intermediul acestor sărbători; pentru bogăția și profunzimea sărbătorilor religioase de la începutul anului bisericesc, precum: Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci; pentru chemarea necontenită la pocăință și la sfințenie, pe care o adresează Biserica noastră strămo­șească tuturor oamenilor spre întregirea Trupului lui Hristos, format din membrii Bisericii; pentru sănătate, pace, pentru toate binecuvântările primite zi de zi, știute și neștiute, iar în mod special la Sfânta Liturghie; pentru toate gândurile bune cu care am fost inspirați și pentru harul primit spre a le putea înfăptui; pentru liniștea duhovnicească a mănăstirilor, către care mulți dintre noi și-au îndreptat pașii, spre a se bucura de pacea rugăciunii neîntrerupte a călugărilor și de sfințenia acestor locuri alese; pentru lecturile cu care ne-am delectat pe parcursul vacanței atât religioase, cât și laice, spre bucuria spiritului; pentru șansa unui nou început de an școlar, care înseamnă: împrospătare, speranță, bucuria reîntâlnirii cu elevii și colegii, continuarea cultivării semințelor adevărului, cre­dinței și iubirii în sufletele curate ale copiilor și tinerilor, prin intermediul orei de religie, fără a uita cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Sileşte-te să te arăţi încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului” (II Timotei 2, 15) și pe cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul: „Adevărata cunoaştere poartă în ea pecetea dragostei”; pentru încercările și necazurile din viața noastră, mai mici sau mai mari, îngăduite de Dumnezeu spre îndreptare, curățire și pocăință, încât să ne apropiem și mai mult de El; pentru primirea și ascultarea rugăciunilor noastre, înălțate în orice loc și timp.

Vă invit, de asemenea, să reflectați dumneavoastră înșivă la alte și alte motive pentru care am putea fi recunoscători în acest nou an școlar (ba chiar, după cum spunea Nicolae Steinhardt, să plutim de fericire, fără a fi naivi sau visători) și să le adăugați pe lista personală ca pe niște boabe de mătănii, care să rodească rugăciunea necontenită de mulțumire și de slavă. Astfel încât, pornind la drum cu recu­noștință și cu sufletul împăcat, profesia noastră să se exercite din preaplinul inimii noastre, ca un cântec de privighetoare: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; cânta-voi şi voi lăuda întru inima mea. Deş­teaptă-te slava mea! Deşteaptă-te psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa. Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi ţie între neamuri, că mai mare decât cerurile este mila Ta şi până la nori adevărul Tău” (Psalmul 107, 1-4).

Mirela Şova este profesoară la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București.