Gândurile necurate, poftele deșarte și securea

La părinții deșertului se poate citi uneori o mare încredere în capacită­țile umane, în forța persoanei ­de a rezista în fața ispitelor de tot felul. O asemenea încredere trans­pare și într-un dialog purtat de avva Anub, fratele mai vârstnic al avvei Pimen, cu cel din urmă, un ascet recunoscut pentru echilibrul și discernământul său. Anub l-a întrebat la un moment dat pe Pimen despre „gândurile necurate care se nasc în inima omului și despre poftele deșarte”. Avva Pimen răspunde cu un citat din Vechiul Testament (Isaia 10, 15), pe care mai apoi îl interpretează într-o manieră originală: „Se va lăuda securea fără de cel care taie cu ea? Așa și tu, nu da prilej poftelor, nu te îndulci din ele și nu-ți vor putea face nici un rău”.

De fiecare dată când citim asemenea texte trebuie să ne reamintim că ele s-au născut într-o lume a monahilor ca răspunsuri punctuale la unele întrebări practice ale asceților. De bună seamă că valoarea lor depășește contextul și are ceva peren, ceva ce poate vorbi oricărei generații care Îl caută pe Dumnezeu. În același timp însă, trebuie avut în vedere că doar lectura în ansamblu, ca în­treg, a acestor texte spirituale te poate aduce aproape de înțe­legerea părinților. Familiarizarea cu scrierilor lor îți șlefuiește mintea și produce un anumit tip de sensibilitate a inimii, care te așază în intimitatea acestor bătrâni atemporali.

În acest context, putem vedea momente în care asceții au încredere în puterea omului de a înfrunta patima, în alte momente vorbesc despre lucrarea aproape exclusivă a harului pentru vindecarea omului lăuntric. Realitatea nu aparține nici uneia din cele două extreme, ci este însăși tensiunea care se întinde între ele, tensiune în care se desfă­șoară întreaga noastră viață.

Pentru avva Pimen gândurile și poftele nu au decât atâta putere câtă le dăm. Fără acceptul și conlucrarea noastră, poftele nu sunt decât o secure pe care nimeni nu o mânuiește. Dintr-o dată întreaga responsabilitate este transferată în mâinile noastre. În puterea noastră stă să ți­nem securea în mâini, să începem să ne mutilăm pe noi și să-i rănim pe ceilalți ori să o lăsăm jos. Uneori este chiar atât de simplu. Ajunge să nu contribui tu, să nu amplifici gratuit forța vrăj­ma­șu­lui. Securea nu are nici un fel de putere dacă este lăsată din mâini.

De fapt doar pare simplu. În clipa în care ai o secure în mână, lumea din jurul tău se reconfigurează, arată diferit, se deschid noi posibilități pe care altminteri nu le-ai fi luat în calcul. La fel stau lucrurile și cu gândurile necurate și poftele. Ele deschid îna­in­tea ochilor lăuntrici o lume de miraje. Să lași securea din mână este mult mai ușor decât să rămâi insensibil la chemarea poftelor de a te îndulci măcar puțin, măcar cu gândul, din ele. Și totuși, în adâncul lor, zice avva Pimen, cele două acțiuni sunt similare.