Greva generală din învăţământ, încă nesoluţionată
Sindicaliştii din Educaţie au refuzat oferta Guvernului pentru încetarea grevei, aproximativ 15 mii de profesori protestând ieri în faţa Palatului Victoria. Lor li s-au alăturat şi elevi care au dorit să îşi arate în acest mod susţinerea faţă de cadrele didactice. Greva generală nu mai este doar despre revendicări salariale, atrag atenţia sindicaliştii, ci este un protest „pentru demnitate şi respect”.
De la începutul acestei săptămâni, la nivel național, au intrat în grevă peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic, însă procentul greviştilor va ajunge în câteva zile la 100%, au avertizat ieri liderii de sindicat. Revendicările lor sunt în principal de ordin financiar (majorări salariale, indexarea anuală cu rata inflaţiei, plata orelor suplimentare, sporuri pentru condiţiile de muncă, acordarea unor drepturi prevăzute deja în legislaţie, precum plata indemnizaţiilor de instalare), însă ei solicită şi „creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii”.
Dincolo de revendicări, însă, profesorii declară că protestează mai ales din cauza „lipsei de respect a decidenţilor faţă de educaţie” şi pentru că „se simt umiliţi”. „Colegii veniţi din Bucureşti şi din ţară spun un NU hotărât acestei oferte. Greva declanşată de noi nu mai este legată, în acest moment, numai de revendicări salariale, este o grevă pentru demnitate, este o grevă pentru statutul social al celor care lucrează în sistemul de învăţământ, este o grevă pentru respect”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Oferta de care a amintit liderul de sindicat, catalogată drept „jignitoare” de către sindicalişti, este acordarea unui „card pentru cariera profesională” în două tranşe: 1.000 de lei în luna iunie şi 1.500 de lei în octombrie. Pentru personalul nedidactic primele vor fi în cuantum de 500 de lei în luna iunie, respectiv 500 de lei în luna octombrie.
Dacă secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a precizat miercuri seară, după negocierile cu sindicatele, „că nu poate fi vorba de nici un fel de creştere salarială sau sporuri în acest moment”, salariaţii din învăţământ aflându-se „la maximul grilei”, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis ieri un mesaj mai nuanţat: „Guvernul României doreşte să crească salariile profesorilor. (...) Până la 15 iulie va fi gata proiectul de lege privind salarizarea în care se regăsesc şi creşterile salariale solicitate în educaţie. (...) Până atunci, până pe 15 iulie, reprezentanţii Guvernului au transmis că pentru toţi cei care lucrează în sistemul de învăţământ urmează să fie acordate prime pentru cariera didactică, pentru sprijinul acordat în activitate celor care lucrează în sistemul de învăţământ, aproape 300.000 de oameni”.
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat că ministerul „susţine cadrele didactice”, însă şi nevoia de a asigura dreptul la educaţie: „Preocuparea noastră este, pe de o parte, să susţinem cadrele didactice, pentru că ei au nevoie de o grilă de salarizare potrivită cu rolul lor în societate, dar în acelaşi timp să asigurăm dreptul la educaţie. Credem că toţi elevii trebuie să se poată întoarce cât mai repede în sălile de clasă. (...) Cred că salariile personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic trebuie să crească”.
Miercuri şi joi, în mai multe oraşe din ţară, între care Iaşi şi Buzău, mii de sindicalişti au protestat în faţa sediilor reprezentanţilor Guvernului în teritoriu. (O. N.)