Harul și rugăciunea

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 791-792

„Spunea odată Părintele Marcu (Dumitrescu): Numai harul ne poate salva și ajuta. Eu am greșit, ca toată lumea; mai mult sau mai puțin. Dar mă mustra conștiința foarte tare la un moment dat. Ce-i cu mine, îmi ziceam? Am căzut plângând la Dumnezeu și la Maica Domnului: «Doamne, ajută-mă ca să mă îndreptez!». Și-atunci vine harul. Cum spun Sfinții Părinți: «Să facem un pas către Dumnezeu, iar El face doi către noi».

(...)Să fim atenți la harul lui Dumnezeu, că numai el ne poate îndrepta, ne poate deschide ochii minții, ca să-nțelegem lucrurile. Și aici atingem problema ochiului sufletului sau al minții. Cu mintea poți să înțelegi multe lucruri adânc, dar dacă nu se atinge de inimă... Deci când se împreună simțirea inimii cu luminarea minții, atunci simți că lucrează harul lui Dumnezeu prin toată ființa ta.

(...)Tot despre luminarea venită de la Dumnezeu, ne-a spus: Am început acum să mă lămuresc eu pe mine despre toate rugăciunile pe care le fac. Atât cât pot, căci cuvintele lui Dumnezeu sunt ca diamantul, care, dacă-i arăți o fețișoară către soare, toate celelalte fețe ale lui se luminează. Deci fiecare cuvânt al lui Dumnezeu are multe înțelesuri. Și atunci îmi pun întrebarea, de ce zic eu: «Împărate ceresc», «Preasfântă Treime», «Tatăl nostru»... să mă lămuresc cât de cât. Și-am ajuns tot la concluzia că dacă nu te luminează Duhul Sfânt, nu poți să înțelegi.”

(Cuvinte ale Sfinților Români, pr. Narcis Stupcanu)