Hramul Schitului Pahomie din Vâlcea

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 22 Iulie 2011

Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul a fost prăznuit şi de monahii de la Schitul vâlcean Pahomie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele arhimandrit Vartolomeu Androni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al cinstitului aşezământ.

Praznicul Sfântului Ilie a fost primit cu bucurie şi de vieţuitorii Schitului Pahomie din Protoieria Vâlcea, judeţul Vâlcea. Sărbătoarea a început cu Acatistul sfântului şi a continuat cu Sfânta Liturghie, oficiată în altarul de vară al schitului, de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu părintele arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului. La eveniment a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care le-a vorbit credincioşilor despre viaţa şi minunile Sfântului Ilie Proorocul.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic al Bisericii "Sfântul Nicolae" din Militari - Bucureşti condus de Claudiu Morteanu. La sărbătoare au participat şi câteva sute de credincioşi din judeţ şi din ţară.

Constantin Brâncoveanu a renovat aşezământul

Situat pe teritoriul localităţii Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea, la aproximativ 35 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, sub crestele Munţilor Căpăţânii, Schitul Pahomie a fost întemeiat de monahul Pahomie şi haiducul Sava Haiducul, în anul 1520. A fost aşezat sub purtarea de grijă a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.

După una dintre pisaniile găsite aici, ctitorul Pahomie s-ar identifica cu marele ban Barbu Craiovescu, cel ce a reclădit Mănăstirea Bistriţa între anii 1519 şi 1520. Unul dintre prietenii săi foarte apropiaţi a fost căpitanul Sava, devenit haiduc după înlăturarea din scaun a domnitorului.

Cinstitul aşezământ a fost renovat în anul 1684 de marele domnitor Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei Craioveştilor. Din data de 17 decembrie 1824, documentele atestă că starea de degradare a bisericii înaintase, "fiind pe cale să se dărâme". În perioada 1880-1952, schitul a fost părăsit, viaţa monahală stingându-se cu totul. A fost reactivat în anul 1956, după ample lucrări de restaurare a exteriorului şi picturii. Resfinţirea s-a făcut la 30 septembrie 1956 de episcopul Iosif al Râmnicului. Primul vieţuitor al schitului, după această perioadă, a fost călugărul Ioasaf Ionescu, venit de la Arnota.