Hramurile Văratecului, lumină și bucurie sfântă
Hramul unei mănăstiri reprezintă nu doar momentul celebrării liturgice a praznicului împărătesc, a sfinților proteguitori ori a vreunei icoane făcătoare de minuni prezente în chinovie, ci și o zi de sărbătoare, de înălțare duhovnicească pentru respectiva așezare monastică. În marile mănăstiri, cu mai multe biserici și paraclise, este lesne de înțeles că s-au rânduit mai multe hramuri.
În ultima perioadă, consecință fericită a îndelung așteptatelor canonizări ale unor cuvioși și cuvioase, ierarhi sau chiar mireni, mlădițe ale neamului românesc care a avut strânse legături duhovnicești cu anumite așezări monastice, la hramurile istorice ale acestora s-au adăugat și zilele de proslăvire ale sfinților cinstiți de Biserica noastră strămoșească, recunoscându-se astfel prezența Duhului Sfânt în viața și în lucrarea lor.
Mănăstirea Văratec din ținutul Neamțului constituie un exemplu elocvent în acest sens: pe lângă hramul istoric al bisericii mari, Adormirea Maicii Domnului, cel al Schimbării la Față a Domnului, de la bisericuța cu același nume, și cel al Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, de la cealaltă bisericuță din lavra Văratecului, străvechea chinovie nemțeană a primit încă două zile de hram: în 16 august, la proslăvirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, canonizat în 2008, și în 17 august, când facem pomenirea Sfântului Gheorghe Pelerinul, canonizat în 2017.
Fiecare hram reprezintă pentru o mănăstire atât un prilej de multă osteneală, precum cea a Martei din cunoscuta pericopă evanghelică (Luca 10, 38-42), cât și bucuria Mariei, sora acesteia, care vorbea cu Hristos-Dumnezeu, se hrănea cu lumina cuvintelor dumnezeiești.
Am remarcat armonioasa împletire a ostenelilor cu bucuria comuniunii euharistice, a întâlnirii cu Hristos, Cuvântul Cel întrupat al lui Dumnezeu, la Mănăstirea Văratec, care, la mijlocul lui Gustar, s-a bucurat de trei zile de sărbătoare prilejuite de hramul istoric, Adormirea Maicii Domnului, și de pomenirea celor doi sfinți recent canonizați: Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec și Sfântul Gheorghe Pelerinul.
Bucuria zilelor de sărbătoare a fost încununată de resfințirea Bisericii Schimbarea la Față a Domnului după multiple lucrări de renovare. De altfel, în ultimii trei ani, la Văratec s-au resfințit toate cele trei lăcașuri de cult ale chinoviei: în 2022, biserica mare; în 2023, biserica Sfântului Ioan Botezătorul, iar anul acesta, sfântul lăcaș deja menționat.
O troiță de biserici, unde s-au efectuat ample lucrări de restaurare și înfrumusețare, a primit veșmântul resfințirii în trei ani consecutivi, Preasfânta Treime, prezentă în viața Văratecului, binecuvântând astfel și învrednicind neobosita obște de maici, cârmuită cu adâncă dăruire de stavrofora Iosefina Giosanu, să împlinească minunata lucrare.
Revenind la întreita sărbătoare de la Văratec, am simțit și în acest an aceeași revărsare de binecuvântare cerească peste întreaga comunitate a mănăstirii, peste ierarhii, preoții și diaconii invitați, peste mulțimea pelerinilor, care a întregit frumusețea și bucuria sfintelor slujbe.
Cele trei zile de sărbătoare au fost precedate de privegheri, clerul, obștea și credincioșii pregătindu-se astfel în vederea întâlnirii de-a doua zi cu Mântuitorul Hristos, Euharistic. Cete de pelerini, veniți de departe sau de aproape, au înconjurat, în fiecare seară de Priveghere, Altarul ridicat în incinta mănăstirii, lângă măreața Biserică Adormirea, care, după numeroase lucrări de refacere și înfrumusețare, a devenit un veritabil „juvaier” eclesiastic. După priveghere liniștea părea a pune stăpânire pe chinovia Văratecului. O liniște aparentă, căci maicile osârduitoare, în frunte cu stareța lor, pregăteau cu meticulozitate ultimele detalii pentru sfintele Liturghii ce urmau să întregească programul liturgic al „Paștelui de la Văratec”.
În a treia zi de hram, când s-a serbat liturgic Sfântul Gheorghe Pelerinul, cel care ne-a învățat că însăși viața noastră este un pelerinaj către Împărăția lui Dumnezeu, m-am îndreptat către vestita lavră nemțeană, adăugându-mă soborului condus de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale.
Dis-de-dimineață, traversând satul cu același nume, am intrat parcă într-o lume tainică, unde brazii înalți, desfășurați către zări, împrăștiau un miros ca de tămâie, prevestind-o pe cea binecuvântată din cadrul Liturghiei. În depărtare, aproape de streașina cerului, se întrezărea turnul-clopotniță al mănăstirii, iar casele din satul mănăstiresc, ordonate precum stupii într-o prisacă, stăteau cuminți, cu cerdacurile potopite de flori, în așteptarea dumnezeieștii binecuvântări. Deodată, cântecul toacei a început să sfârtece văzduhul, înștiințând maicile și pelerinii de începerea slujbei. Apoi, sunetul clopotelor s-a împrăștiat lin în văzduhul dimineții, glasurile lor deslușind din bătrâne vremi taina locului.
În timpul Sfintei Liturghii, chiar în momentul împărtășirii, ca la poruncă divină, norii s-au adunat aidoma unui sobor ceresc, slobozind mult așteptata ploaie, potolind arșița zilei și binecuvântând pământul însetat. La fel de însetați de Hristos s-au arătat și pelerinii, care s-au apropiat în număr mare de Sfântul Potir, întregind bucuria euharistică a zilei.
După săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii a fost oficiată slujba de pomenire pentru ctitorii și viețuitoarele mănăstirii trecute la Domnul, iar apoi, conform tradiției, a urmat procesiunea soborului către osuarul aflat sub biserica mare, unde ierarhul a citit rugăciunea de dezlegare. Prin aceasta s-a stabilit legătura dintre prezent și trecut, dintre obștile perindate de-a lungul istoriei lavrei și cea prezentă, comunitate monahală pilduitoare, cârmuită de aproape un sfert de veac, cu mare zel misionar, de stavrofora Iosefina Giosanu. În acest răstimp mănăstirea a cunoscut mari și profunde prefaceri sub toate aspectele: duhovnicesc, administrativ-gospodăresc, liturgic și cultural-misionar.
Dorim obștii Văratecului și vrednicei starețe să se afle necontenit sub proteguirea Maicii Domnului și a sfinților ocrotitori, Iosif și Gheorghe Pelerinul, pentru ca, prin binecuvântarea lor, să adauge mănăstirii și lucrării lor bucurie sfântă și lumină.