„Hrana aceasta este numită de noi Euharistie“
Frumuseţea sufletească a creştinilor este întotdeauna susţinută de o simplitate şi naturaleţe care trec aproape neobservate pentru cei necunoscători, iar aceasta se datorează într-o bună măsură şi primirii euharistice a Mântuitorului. Bucuria comuniunii euharistice cu Hristos este una extraordinară, şi mărturiile despre aceasta au existat încă din primele veacuri. Astfel, autorul anonim al Didahiei şi Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, în Apologia I, ne-au lăsat câteva pasaje care rezonează în conştiinţa noastră chiar şi la aproape 2.000 de ani de la momentul scrierii lor.
În cadrul Didahiei, text scris cel mai probabil în Siria de un ucenic al Apostolilor în primul secol creştin, regăsim trei rugăciuni de o frumuseţe deosebită, care conţin o întreagă teologie euharistică. Prima şi a doua reprezintă rugăciunile de prefacere a Darurilor. Textul celei dintâi este următorul: „Mulţumim Ţie, Tată al nostru, pentru sfânta vie a lui David, slujitorul Tău, pe care ne-ai făcut-o cunoscută prin Iisus, Slujitorul Tău. Ţie slavă în veci!“ („Didahia celor Doisprezece Apostoli“, IX, 2, în: „Canonul Ortodoxiei“, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 568). Iată şi textul celei de-a doua: „Mulţumim Ţie, Tatăl nostru, pentru viaţa şi cunoaşterea pe care ni le-ai făcut cunoscute prin Iisus, Slujitorul Tău. Ţie slavă în veci! Aşa cum această frângere era risipită pe munţi şi, adunată, s-a făcut una, aşa să se adune şi Biserica Ta de la marginile pământului în Împărăţia Ta“ (ibid., p. 569). Textele rugăciunilor sunt simple, dar profunde şi ne înfăţişează o întreagă gândire teologică primară. În primul rând regăsim aici mulţumirea adresată Tatălui, asemenea majorităţii anaforalelor euharistice. Tatăl ne oferă prin Taina Euharistiei „viaţă şi cunoaştere“. De asemenea, Taina Euharistiei este o Taină a unităţii, pentru că aşa cum grâul risipit a fost adunat, măcinat şi frământat într-o singură pâine, tot astfel, Biserica lui Dumnezeu va fi adunată şi unificată pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Astfel, Euharistia creşte unitatea creştinilor între ei înşişi şi a lor cu Dumnezeu. De asemenea, împărtăşirea cu Sfintele Taine îi face vii şi cunoscători, întărindu-i pentru a înţelege şi a manifesta această putere în viaţa lor cotidiană. Aceste aspecte sunt subliniate şi de rugăciunea de mulţumire după primirea Sfintelor Taine: „Îţi mulţumim, Tată sfânt, pentru sfânt Numele Tău, pe care l-ai făcut să se sălăşluiască în inimile noastre, şi pentru cunoaşterea, credinţa şi nemurirea pe care ni le-ai făcut cunoscute prin Iisus, Slujitorul Tău. Ţie slavă în veci! Tu, Stăpâne Atoateţiitor, ai creat toate pentru Numele Tău, şi ai dat oamenilor hrană şi băutură spre desfătare, ca să-Ţi mulţumească, iar nouă ne-ai dăruit o hrană şi o băutură duhovnicească şi viaţă veşnică prin Iisus Slujitorul Tău“ (ibid., p. 569). Referirea la Hristos ca „Slujitor“ al Tatălui ceresc, iar nu ca Fiu al Acestuia, nu trebuie să ne sperie. Ne aflăm în primul veac de după Hristos, iar majoritatea rugăciunilor utilizate de creştinii din perioada respectivă aveau o certă influenţă iudaică. Or, precum ştim, în Vechiul Testament se vorbeşte foarte des despre „sluga (slujitorul) lui Dumnezeu“, prin această expresie fiind înţeles Mesia cel aşteptat. Aşadar, aici nu avem un discurs peiorativ la adresa Mântuitorului, ci o introducere a unei profeţii mesianice în limbajul liturgic.
Mărturia Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful
Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful ne oferă o veritabilă descriere a Liturghiei din perioada primară. Însă ceea ce ne interesează primordial pentru materialul actual este mai puţin descrierea ritualului, de altfel foarte simplu, şi mai mult ce are autorul de spus despre Euharistie ca atare. Iată fragmentul în cauză: „Hrana aceasta este numită de noi Euharistie şi nimeni altuia nu-i este îngăduit să se împărtăşească din ea, decât celui care crede că sunt adevărate cele învăţate de noi, care s-a spălat cu baia pentru iertarea păcatelor şi naşterea din nou şi trăieşte aşa cum a predat Hristos. Fiindcă pe acestea nu le luăm ca pe o pâine comună şi o băutură comună. Ci în modul în care Iisus Hristos Mântuitorul nostru a avut trup şi sânge pentru mântuirea noastră făcându-Se trup prin Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa am fost învăţaţi că şi hrana euharistizată prin cuvântul rugăciunii de la El Însuşi, hrană de care sunt hrănite prin transformare sângele şi trupul nostru, e Carne şi Sânge ale lui Iisus Care S-a făcut trup“ („Apologia I“, LXVI, în op. cit., p. 367). Aşadar, Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful ne arată aici care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un om să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine. Acestea sunt în număr de trei: credinţă adevărată, primirea Tainei Botezului, viaţă trăită întru Hristos. O formulă simplă, directă, pătrunzătoare. Fără Taina Botezului nu suntem curăţiţi de păcatul strămoşesc şi nu suntem renăscuţi la viaţa veşnică întru Sfânta Treime. Fără credinţa cea adevărată, ne rătăcim în bezna ereziilor şi a învăţăturilor greşite. În sfârşit, fără o viaţă dusă după modelul arătat de Mântuitorul, nu ne putem numi adevăraţi creştini, ci oameni ipocriţi, care folosesc o evlavie falsă drept paravan pentru fapte păcătoase. În al doilea rând, Sfântul Iustin arată, pe baza mărturiilor din Sfânta Evanghelie (oferite în continuarea fragmentului citat mai sus), că Sfânta Euharistie nu reprezintă „o pâine şi o băutură comună“, ci Însuşi Trupul lui Hristos Cel Înviat. Mai mult decât atât, el evidenţiază faptul că propriul nostru trup şi sânge sunt transformate, într-un mod tainic şi imposibil de pătruns, întru Hristos. Devenim un trup şi un sânge cu El şi sfinţim astfel într-un mod profund nu doar trupul nostru, ci şi sufletul. Însă, în finalul mărturiei sale, Sfântul Iustin ne atrage atenţia că diavolul încearcă să mimeze Taina Euharistiei pentru a ne induce în eroare: „Lucru pe care imitându-l răii demoni au predat să se facă şi în misterele lui Mithra; pentru că şi în celebrările lor se pun înaintea celui iniţiat pâine şi un pahar cu apă însoţite cu unele formule, lucru pe care fie îl ştiţi, fie îl puteţi afla“ (ibid., p. 368). Oare în zilele noastre nu sunt o sumedenie de secte şi grupări eretice care afirmă că au Taina Euharistiei, dar, de fapt, sunt apropiaţi mai degrabă de reprezentarea misterelor lui Mithra decât de cea adevărată a lui Dumnezeu? Se cuvine să fim atenţi la aceste lucruri. Să nu ne lăsăm amăgiţi cu uşurinţă de diverse persoane care se grăbesc să afirme că Taina Euharistiei poate fi regăsită şi în alte părţi. Pentru noi, cei care am fost botezaţi şi crescuţi în Ortodoxie, există o singură Euharistie din care avem dreptul să ne împărtăşim. În caz contrar, ne trădăm adevărata credinţă şi ne minţim pe noi înşine.
Încheiem cu finalul rugăciunii de mulţumire din Didahie, care rezumă foarte bine cele spuse mai sus: „Adu-Ţi aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca să o izbăveşti de orice rău şi să o desăvârşeşti în iubirea Ta. Din cele patru vânturi adun-o pe ea, cea sfinţită, în Împărăţia Ta, pe care i-ai gătit-o. Că a Ta este puterea şi slava în veci! Să vină harul şi să treacă lumea aceasta! Osana Dumnezeului lui David! De este cineva sfânt, să vină! De nu este, să facă pocăinţă!“ („Didahia celor doisprezece Apostoli“, X, 5-6, op. cit., p. 569).