Icoana arată adevărul şi frumuseţea Ortodoxiei

Duminica I din Postul Mare (a Ortodoxiei), Ioan 1, 43-51

„În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Şi Filip era din Betsaida din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanail şi i-a zis: am găsit pe Acela despre Care a scris Moise în Lege şi au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanail i-a zis: Din Nazaret poate să fie ceva bun? Şi Filip i-a răspuns: vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanail venind către Dânsul şi a zis despre el: iată cu adevărat israelitean în care nu este vicleşug! Natanail L-a întrebat: De unde mă cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-a Natanail şi I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.”

Duminica I din Post este consacrată dreptei credinţe sau Ortodoxiei. Această sărbătoare datează din anul 843 când s-a hotărât la Constantinopol că Duminica I din Post trebuie să fie închinată mărturisirii dreptei credinţe şi amintirii faptului că Biserica Ortodoxă s-a luptat pentru cinstirea sfintelor icoane împotriva celor care huleau şi distrugeau icoanele. Ei au fost numiţi iconoclaşti sau distrugători de icoane.

Sfintele icoane nu sunt doar o podoabă în biserică, adică un mijloc estetic de a înfrumuseţa biserica. Sfintele icoane fac parte din mărturisirea dreptei credinţe, încât nimeni nu poate fi ortodox dacă nu cinsteşte sfintele icoane. Ele nu se adaugă la credinţa ortodoxă ca o anexă, ci exprimă credinţa ortodoxă într-o formă completă, nu numai sub formă de măr-turisire a credinţei ca mijloc de pomenire sau memorie vizuală, ci şi sub formă de rugăciune ca cinstire a sfântului al cărui chip este zugrăvit pe icoană.

Modul în care Biserica a ales pentru noi astăzi citirile din Apostol şi Evanghelie ne arată semnificaţia profundă a dreptei credinţe. Apostolul, ales din capitolul al XI-lea al Epistolei Sfântului Pavel către Evrei, ne arată că, de fapt, credinţa este darul de-a vedea pe Cel nevăzut. Credinţa este o anticipare a împărăţiei cerurilor, o pregustare a ei. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne spune că ea este o dovadă a celor nevăzute şi o arvună a celor făgăduite, sau încredinţarea celor nădăjduite, adică o vedere anticipată a lui Dumnezeu în împărăţia cerurilor şi o confirmare a darurilor nevăzute pe care Dumnezeu ni le dăruieşte pentru mântuirea noastră. Evanghelia pe care o auzim astăzi confirmă ceea ce se spune în lectura Apostolului din această duminică. Când Mântuitorul Iisus Hristos Se întâlneşte cu Filip şi Natanail arată că El este cunoscător de suflete, că El cunoaşte oamenii pe care nu i-a mai întâlnit niciodată înainte. Prin aceasta, Evanghelia ne arată că există mai multe cunoaşteri, nu numai cunoaşterea prin simţuri, ci şi cunoaşterea prin duh, cunoaşterea sufletului omului, cum ni se spune în E-vanghelie despre Natanail: „Iată israelitean în care nu este vicleşug”. Cunoaşterea locului unde el a stat sub smochin fără ca Domnul Iisus Hristos să îl vadă cu ochii fizici, trupeşti, evidenţiază că Mântuitorul are şi o altă cunoaştere sau vedere decât cea pe care o avem noi, şi anume cunoaşterea în duh. Iar această cunoaştere duhovnicească o dăruieşte El celor care cred în El. Când Natanail îl mărturiseşte pe Iisus că El este Fiul lui Dumnezeu, deşi Filip îi spusese că L-a găsit pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret, atunci se realizează trecerea de la cunoaşterea după simţuri la cunoaşterea duhovnicească sau la cunoaşterea cerească. Drept răsplată, Mântuitorul îi spune: „De acum veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu înălţându-se şi coborându-se peste Fiul Omului”.

Mărturisirea dumnezeirii lui Hristos ne deschide intrarea în împărăţia cerurilor

Ce învăţăm din această Evanghelie? În primul rând, că numai mărturisirea dumnezeirii lui Hristos ne poate deschide cerurile, intrarea în împărăţia cerurilor. „De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui”, ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani (10, 9). Mărturisirea dumnezeirii lui Hristos este dreapta credinţă. Când Petru a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu cel Viu, Mântuitorul i-a spus: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Matei 16, 18), adică pe piatra mărturisirii celei adevărate, şi anume că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi „îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor”, adică puterea pocăinţei şi a iertării păcatelor. Iată cum dreapta credinţă deschide cerurile, iar în Evanghelia de azi, lui Natanail şi nu numai lui, ci tuturor celor care mărturisesc pe Hristos ca fiind Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, El le spune: „Veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu înălţându-se şi coborându-se peste Fiul Omului”. Atât în cazul lui Natanail, cât şi în cazul lui Petru, dreapta credinţă a deschis cerurile. Natanail a văzut un om limitat în spaţiu, dar a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat, necuprins. A văzut un trup de om trecător, dar a mărturisit pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci, pe Cel netrecător, pe Fiul lui Dumnezeu Cel ceresc. A văzut trup din oase şi carne, dar a mărturisit pe Cel nevăzut. Aceasta este Ortodoxia sau dreapta credinţă. Nu mărturisim ceea ce vedem cu ochii trupeşti, ci ceea ce este dincolo de vederea ochilor trupeşti. Mărturisim ceea ce vedem cu ochii duhovniceşti ai credinţei stabilite de Biserica Sfinţilor Apostoli. De aceea, credinţa este o vedere dincolo de vederea trupească, dincolo de vederea fizică. Mântuitorul a mai spus: „Veţi vedea îngerii înălţându-se şi coborându-se peste Fiul Omului”. Îngerii reprezintă slujitorii cereşti ai lui Dumnezeu care fac legătura între cer şi pământ, între Biserica din ceruri şi Biserica de pe pământ; duc rugăciunile noastre în cer şi aduc binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei ce se roagă Lui. Hristos este Împăratul îm-părăţiei cerurilor, îngerii sunt slujitorii Lui, dar ei, îngerii, slujesc împreună cu noi, oamenii, când noi ne rugăm pe pământ. Ei înconjură pe Împăratul Cel nevăzut de ochii trupeşti, dar văzut ca Dumnezeu adevărat cu ochii credinţei. Iată de ce noi, când mărturisim că Iisus Hristos nu este un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu Celui veşnic şi nevăzut, Care S-a făcut Om văzut, din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, începem să ne îndreptăm spre împărăţia cerurilor, cea veşnică, netrecătoare şi nelimitată, a Preasfintei Treimi, care este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Cine nu cinsteşte icoana nu mărturiseşte Întruparea Fiului lui Dumnezeu

Deşi în Vechiul Testament nu se pictau icoane, acest lucru s-a făcut în mod excepţional, şi anume chipuri de heruvimi, care au fost aşezaţi în templu, de o parte şi de alta a chivotului, pentru a arăta că Dumnezeu Cel ceresc este prezent acolo pe pământ. Aceşti doi heruvimi prefigurau sau preînchipuiau pe cei doi îngeri de la mormânt care vor binevesti Învierea Domnului Iisus Hristos femeilor mironosiţe, venite la mormântul Lui.

În general, Vechiul Testament interzicea confecţionarea de chipuri din materie, pentru că Dumnezeu încă nu luase chip de om. Dar este semnificativ faptul că Mântuitorul Iisus Hristos nu mai repetă, când enumeră poruncile Vechiului Testament, două dintre ele, cea referitoare la chip, (Să nu-ţi faci chip cioplit) şi cea privitoare la sâmbătă, pentru că sâmbăta va fi înlocuită cu duminica, întrucât Hristos Domnul era şi Domn al Sâmbetei, adică deasupra ei. Iar interdicţia de a nu reprezenta ceva ceresc în materie a fost abolită pentru că acum, după Întruparea sau Înomenirea lui Dumnezeu, nu mai există pericolul de a confunda pe Dumnezeu cu idolii. După ce Fiul lui Dumnezeu Cel necuprins şi nevăzut a luat chip de om, S-a făcut cuprins în trup omenesc şi S-a făcut văzut, nu numai că putem să pictăm icoane, ci suntem obligaţi să o facem, pentru a mărturisi Întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea, cine nu cinsteşte icoana nu mărturiseşte Întruparea. În acest înţeles, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Ceea ce am auzit cu urechile noastre despre Cuvântul vieţii”. Fraza era comună şi în Vechiul Testament, dar la ea el adaugă „şi ceea ce am văzut cu ochii noştri, ceea ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii aceea vă vestim şi vouă ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi, iar părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul” (I Ioan, 1, 1-3). Deci, la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu se adaugă vederea Cuvântului lui Dumnezeu.

„Mare este taina creştinătăţii! Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, S-a crezut în lume şi S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16) ne spune şi Sfântul Apostol Pavel. Dar Dumnezeu a devenit Om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască prin har, a coborât pe pământ şi în pământ, ca pe omul pământean să-l înalţe la viaţa cerească veşnică. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului, pentru ca oamenii să poată deveni fii ai lui Dumnezeu după har (Ioan 1, 12).

Dreapta credinţă sau credinţa ortodoxă înseamnă nu doar că apostolii au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, ci L-au şi văzut, au văzut slava Lui pe Tabor, au văzut Răstignirea Lui pe Cruce, au văzut slava Învierii şi a Înălţării Sale. Pe Cruce au văzut desfigurarea lui Hristos prin suferinţă din cauza păcatelor lumii, iar la Înălţare au văzut slava Lui, la care ne cheamă şi pe noi oamenii.

În icoană se întâlneşte istoria cu veşnicia, în lumina împărăţiei cerurilor

Aşadar, Ortodoxia este mărturisirea iubirii lui Dumnezeu Care devine Om pentru ca pe noi să ne îndumnezeiască, să ne sfinţească. Sfinţii Părinţi ne arată că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut, Cel veşnic S-a făcut Om pentru ca pe noi să ne mântuiască. A luat trup pământesc ca nouă să ne dăruiască duh ceresc, S-a coborât la noi pe pământ pentru a ne înălţa pe noi la ceruri, S-a împărtăşit de viaţa noastră amestecată cu moartea, ca să ne dăruiască viaţa Lui cea fără de moarte. Iar acest adevăr îl vedem în icoană. În icoană noi nu pictăm doar trupul lui Hristos văzut cu ochii trupeşti, ci pictăm şi slava Sa sugerată de nimbul sau aureola din jur, dar şi de fondul luminos al icoanei care este de aur. Pictăm deodată trupul care a fost văzut cu ochii trupeşti, dar şi slava sau lumina necreată care nu se vede cu ochii trupeşti, ci numai cu ochii credinţei.

Deci, icoana este de fapt mărturisirea completă a Ortodoxiei. Ea ne arată pe Hristos, pe Maica Domnului, pe îngeri, pe prooroci, pe sfinţii apostoli, pe martiri şi pe cuvioşi ca trăind veşnic în împărăţia luminii celei netrecătoare, a luminii celei necreate care nu se vede cu ochii trupeşti, ci numai cu ochii credinţei, atunci când Dumnezeu dăruieşte celor smeriţi darul acesta de a vedea încă din lumea aceasta lumina cea netrecătoare a împărăţiei cerurilor.

Icoana - chemare sau invitaţie permanentă la rugăciune

Iată de ce icoanele nu se pictează oricum şi de către oricine, ci numai de cei care au binecuvântarea Bisericii, care cunosc bine credinţa Bisericii, se roagă şi sunt mărturisitori ai dreptei credinţe. Icoana ortodoxă este Evanghelie pictată, cuvânt-simbol vizibil, care îndeamnă la comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui, pentru că în faţa icoanelor ne rugăm. Noi nu privim icoanele din biserică ca şi cum ar fi piese de muzeu. Icoanele sunt o chemare sau o invitaţie la rugăciune, sunt un semn al prezenţei rugăciunii sfinţilor pentru noi şi împreună cu noi, iar icoana Mântuitorului este confirmarea făgăduinţei Lui: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor.”(Matei 28, 20) Când intrăm duminica în biserică, Hristos Cel în-viat ne întâmpină prin icoana Învierii Sale, aşa cum a întâmpinat în ziua Învierii Sale pe femeile mironosiţe şi le-a zis: „Bucuraţi-vă… Nu vă temeţi” (Matei 28, 9-10). Fiecăruia dintre noi, în duminicile şi sărbătorile când venim la biserică şi sărutăm icoana Mântuitorului, El ne spune tainic: „Bucuraţi-vă. Nu vă temeţi”. Icoana este expusă în biserică şi în casele noastre ca să mărturisim dreapta credinţă, credinţa ortodoxă care ne duce la mântuire sau viaţă veşnică în împărăţia cerurilor, credinţa ortodoxă care ne cheamă la sfinţenie şi la comuniunea cu toţi sfinţii lui Dumnezeu.

Această Duminică a Ortodoxiei se află în Postul Sfintelor Paşti, în urcuşul nostru spre Înviere, pentru ca să ne arate că dreapta credinţă înseamnă şi dreapta vieţuire, adică lepădarea de păcat prin post şi rugăciune, prin spovedanie, pe de o parte, şi căutarea sfinţeniei, pe de altă parte. De aceea, ne pocăim mai mult şi ne împărtăşim mai des în această perioadă, ne lepădăm de păcate şi ne unim cu Hristos Cel Unul Sfânt.

Ortodoxia nu este o simplă teorie sau o convingere intelectuală, că Dumnezeu există undeva, ci Ortodo-xia este legătura noastră vie cu Hristos, în Biserica lui Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Petru spune: „Pe El, fără să-L fi văzut, îl iubiţi; intru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită, dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (I Petru 1, 8-9).

Aceasta arată de ce Duminica dreptei credinţe este şi duminica bucuriei. Icoanele ne arată bucuria rugăciunii, a prezenţei Mântuitorului, a Sfintei Treimi, a Maicii Domnului, a sfinţilor, a tuturor credincioşilor care se află în rugăciune.

Frumuseţea Ortodoxiei este lumină şi bucurie în Duhul Sfânt, iar sfinţii ne cheamă la sfinţenie. Când vedem mulţimea sfinţilor pictaţi în icoane înţelegem mai bine ce este Ortodoxia. Ea nu este individualism, care izolează persoanele, nici colectivism, care nivelează persoanele, ci fiecare sfânt are un nume şi un chip distinct, după cum fiecare persoană a Sfintei Treimi are un nume şi un chip distinct. Această comuniune de persoane face ca Biserica să fie, aşa cum a spus foarte frumos un teolog francez, Olivier Clément, o comuniune de chipuri personale: „Le christianisme est la religion des visages”. Creştinismul este religia chipurilor personale, a feţelor persoanelor, a persoanelor în comuniune, nu doar religia cărţilor sfinte.

„Eu nu cinstesc materia, ci pe Acela Care din iubire pentru mine S-a făcut materie, pe Iisus Hristos”

Văzând icoanele sfinţilor în Duminica Ortodoxiei ne bucurăm. Ne bucurăm că a triumfat dreapta credinţă, adică iubirea lui Dumnezeu pentru oameni arătată în Iisus Hristos. Sfinţii pictaţi în icoane sunt pentru noi dascăli şi prieteni. Dascăli, pentru că atunci când vedem chipul lor şi auzim ce se spune despre viaţa lor învăţăm mult şi ne întărim în credinţă. Prin câte necazuri, încercări şi ispite n-au trecut ei şi, totuşi, au rămas credincioşi lui Hristos! Văzând pilda şi chipul luminos al sfinţilor ne încurajăm şi noi când trecem prin încercări şi necazuri. Dar sfinţii nu sunt numai modele pentru noi, ci sunt şi rugători pentru noi. Ei se roagă pentru noi şi împreună cu noi. Biserica nu cinsteşte, în icoană, materia icoanelor, ci cinsteşte persoanele reprezentate pe icoane. Sfântul Ioan Damaschinul spunea: „Eu nu cinstesc materia (icoana), ci pe Acela Care din iubire pentru mine S-a făcut materie, pe Iisus Hristos”. Noi nu cinstim lemnul şi hârtia sau vopseaua din icoane, ci persoanele sfinţilor reprezentaţi în icoană. Deci, în icoane cinstim persoanele sfinte reprezentate pe ele. De ce astăzi se iese în procesiune cu icoanele sfinţilor? Ca să vedem că sfinţii ne arată două lumini unite în chip nedespărţit: dreapta credinţă şi dreapta vieţuire.

De aceea, Apostolul Pavel spune: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu dacă nu caută sfinţenia. Iar primul pas în dobândirea sfinţeniei este mărturisirea dreptei credinţe şi lepădarea de păcate prin pocăinţă, prin spovedanie, iar apoi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Prin aceasta ne sfinţim viaţa şi primim har ca să facem fapte bune. Iar căutând sfinţenia, aşa cum au căutat-o sfinţii, ne bucurăm de mântuire şi comuniunea sfinţilor din împărăţia Preasfintei Treimi. Amin.

 

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române