Icoana ortodoxă și lumina călăuzitoare a tradiției

La Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” de la Mogoșoaia, în prezența Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a fost vernisată a doua ediție a expoziției anuale a grupului de iconografie tradițională ortodoxă Anastasis. Iconari români laici, preoți și monahi din țară, din Sfântul Munte și din diaspora românească își expun lucrările, într-un demers care își propune să descopere publicului rostul tradiției iconografice, teologia icoanei și rolul educațional și duhovnicesc pe care aceasta îl are în viața noastră.

A participat un public numeros, ceea ce a făcut-o pe Mădălina Mirea, de la Centrul Cultural „Palatele Brânco­venești” din Mogoșoaia, să afirme că nu a mai văzut de mult atâta lume și lumină în fosta Cuhnie Brâncovenească.

Vorbind despre expoziţie, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a remarcat că loca­ția de la Palatele Brâncove­nești este cât se poate de potrivită: „Această clădire a transmis și ea o icoană nevăzută: chipul unui voievod care a fost român și ortodox și a dovedit-o prin moartea lui și a propriilor lui fii. Ctitoriile lui au devenit icoane pentru noi, cei de astăzi, ca să ne formăm sufletele, caracterele, viața - nu prin strălucirea aurului, ci a virtuților care vor face din această țară un spațiu care va răspândi lumină, ca o adevărată Grădină a Maicii Domnului”.

Preotul Răzvan Florin Gască, absolvent de master în teologia icoanei la Institutul „Saint Serge” din Paris, a deslușit tradiția iconografică: „Icoana, ca să exprime un adevăr de credință, are un limbaj anume, un vocabular și niște reguli gramaticale. Din acest limbaj face parte și aurul”, a spus pr. Gască, în prezent paroh al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Wiener Neustadt. „Nu este o chestiune de lux, ci pentru a exprima că Dumnezeu este lumină care vine să ni se împărtășească. Dumnezeu, Care ni S-a dat în icoană, Se vrea trăit”.

Dar cum Se vrea Dumnezeu trăit? Prin icoana pe care Dumnezeu o cere fiecărui om, spune părintele Ilie Boboianu, de la Mănăstirea Slănic-Argeș: „Dumnezeu, la fiecare dintre noi, vrea să vadă icoana vieții, care este dragostea, fără de care sufletul nu se poate mântui”.

Această transfigurare minunată a teluricului și umanului în veșnic și ceresc are un corespondent și în tehnica picturală, a remarcat Alexandru Nicolau, membru în Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române: „Știți care este culoarea cea mai apropiată de aur? În restaurare și pictură nu este galbenul, ci culoarea lutului. Și portretul se pictează pe culoarea lutului. Adamah, omul, a fost creat din lut, din pământ, din cea mai ieftină culoare. Și o asociem la aureolă cu aurul”. După cum din culorile de pământ se obține și culoarea cea mai apropiată de cea a aurului, tot astfel și omul este pământ chemat la transfigurare prin înduhovnicire: omul este Chip și Asemănare - lut și aur”, a explicat Alexandru Nicolau.

Care este rolul iconarului în această lucrare dumne­zeiesc-o­me­nească? Ca să înțelegem, ne întoarcem spre prima icoană din istorie, Acheiropoietos, icoana nefăcută de mână omenească a regelui Avgar. Prin gestul pe care Mântuitorul l-a făcut cu năframa regelui Avgar, El ne arată că totul vine de la El. Chipul Lui vine de la El. „Nu a lăsat absolut nimic la discreția imaginației ome­nești”, explică Maria Curticăpean Mirea, iconar. Dacă ar fi lăsat pictorul respectiv să-I picteze chipul… „Știm că, în general, fiecare pictor pune câte ceva din el în lucrările pe care le face, iar această inge­rință poate să meargă până la a nu surprinde esențialul la Cel pe Care Îl portretizează, la o îndepărtare de la adevăr. În acest caz, icoana pe care a pictat-o devine o con­strucție a minții ome­nești. De aceea, Hristos nu a lăsat nimic la discreția imaginației omenești. Icoana este de fapt re­velație dumnezeiască, nu con­strucție a minții omenești”, mai explică Maria ­Curticăpean Mirea.