Icoana sfântă a mamei

Mama, ce cuvânt înălţător! Primul nostru gângurit. Ce sentimente de dragoste ne învăluie sufletul atunci când măreţul chip ne apare în faţa ochilor... Ea este fiinţa sublimă, dătătoare de viaţă, care ne veghează atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopții, care se bucură văzându-ne primul zâmbet, primii paşi, dar şi cea care suferă alături de noi, când ne apare primul dinţişor.

Timpul trece foarte repede... noi creştem, ne gândim să ne facem un viitor și aşa, uşor, uşor, ne înstrăinăm de fiinţa care ne-a dat viaţă... Totuși, ea ne aşteaptă cu nerăbdare pe prispa casei, la fel ca în poezia „Mama", a poetului George Coşbuc.

Mama rămâne permanent o piatră nestemată, așa cum frumos afirma Grigore Vieru în poezia „Făptura mamei". Totodată, ea este un înger prezent pretutindeni: „Uşoară maică, uşoară,/C-ai putea să mergi călcând/Pe seminţele ce zboară/Între ceruri şi pământ". Fiinţa dătătoare de viaţă uneşte cele două dimensiuni - terestră şi cosmică - într-o comuniune sacră, ce nu poate fi desfăcută de nimeni, ea reprezentând cheia întregului univers: „Măicuţa mea: grădină/Cu flori, cu nuci şi mere,/A ochilor lumină,/Văzduhul gurii mele!" Parfumul delicat şi fructat al acestei fiinţe nobile, surprins în enumeraţia de mai sus, reflectă natura simplă, dar profundă, iar comparaţia mamei cu o stea, în aceeaşi poezie, evidenţiază puntea luminoasă dintre mamă şi fiu, o legătură trainică care dăinuie chiar și după moarte: „O stea mi-atinge faţa/Ori poate-a ta năframă,/Sunt alb bătrân aproape,/Mi-e dor de tine, mamă!" („Mi-e dor de tine, mamă").

Mă îndrept cu gândul la marele nostru poet Mihai Eminescu, pentru care mama este unică, definită într-un singur vers, prin epitetul „dulce": „O, mamă, dulce mamă..." („O, mamă...").

Aceşti doi mari poeți ai neamului surprind imaginea mamei prin cuvinte atât de calde și fireşti, tocmai pentru a atinge orice inimă, cu pana sensibilităţii românești.

Pentru mine, mama reprezintă fiinţa cea mai iubită de pe pământ. Dacă cineva mi-ar cere să-mi descriu mama, aş spune simplu că ea este o fiinţă gingaşă şi frumoasă.

Statura ei mică, chipul vesel şi luminos alcătuiesc icoana sfântă ce o port mereu în minte. Ochii ei mari, căprui sunt ca două diamante, plini de căldură, de înţelepciune şi blândeţe. Mâinile sale sunt agere şi catifelate. Glasul melodios îmi străbate inima şi mi-o umple de bucurie şi fericire, iar privirea ei blândă şi luminoasă îmi dă încredere. În clipele de tandreţe, când mă sărută pe frunte sau mă îmbrăţişează, mă simt cel mai fericit copil din lume. De la ea am învăţat primul cuvânt, „mama", primul sărut, primii paşi.

Nici un trandafir nu o poate întrece în frumuseţe şi nici un ghiocel în delicateţe.

Acum, că am crescut, îi arăt cât de mult o iubesc şi o respect, putând spune că mama este un înger trimis din cer pentru a mă ajuta să trec mai uşor peste greutăţile vieţii, fiindu-mi alături în orice clipă. Ea este pentru mine cel dintâi rai.

Mama este o icoană sfântă, care ne protejează mereu, chiar cu preţul vieţii. Doar ea, cu a sa credinţă, ne îndrumă pe calea cea dreaptă, sfătuindu-ne să ne încredinţăm viața în mâinile lui Dumnezeu. Unei singure fiinţe îi putem datora tot ceea ce e mai bun în noi: Mama.

Elena Rusu (clasa a X-a), Liceul cu Program Sportiv din Botoşani

 

Mama - cunună de virtuți

Mama m-a-nvățat de mică:
,,Nu mai ești numai a mea fiică,
De când la Sfântul Botez, ai primit credința dreaptă,
De atunci o ai ca mamă pe Măicuța Preacurată".

Mi-a fost stâlp sprijinitor pentru orice neputință,
M-a povățuit duios, de greşesc, să-mi cer iertare c-umilință,
Cu blândețe îmi vorbea, chiar atunci când mă certa,
Ca să văd chipul iubirii şi cu sârg a mă-ndrepta.

Focul dragostei e mama, se jertfeşte din iubire,
De o superi ea te iartă, iar de plângi, plânge cu tine.
Întru bucurii se face bucurie, îndemn spre nădăjduire,
În necaz și strâmtorare, rugăciunea ei mă ține.

Mama e de la Hristos, e cunună de virtuți strălucitoare,
Ea cunoaşte gândul meu şi de ce am folosință
Şi slujeşte să mă-nvețe dragostea mântuitoare,
Ca şi eu, la rândul meu, să-i cresc pe copii-n credință.

Gabriela Raban (clasa a VIII-a), București