Ierusalim: Pelerinajul bucuriei spre Ghetsimani

Procesiunea dedicată Adormirii Maicii Domnului, care are loc anual la Ierusalim, este al doilea eveniment religios al cetății crești­nă­tății după ceremonia coborârii Sfintei Lumini și a sărbătorilor dedicate Paștelui. Dacă la bisericile din toate colțurile lumii epitaful Maicii Domnului înconjoară lăca­șurile de cult pentru a rememora punerea în mormânt a trupului Preacuratei, la Ierusalim acest drum depășește cu mult valoarea simbolică.

Mii de creștini vin anual la Ierusalim pentru a conduce trupul adormit al Maicii Domnului, într-o procesiune solemnă și încărcată de emoție. Deși anul acesta, datorită încercărilor politice prin care trece Țara Sfântă, călătoria spre Israel nu a fost ușoară, oamenii s-au încumetat și au venit nu doar din România, ci și din Georgia, Cipru, Grecia sau Rusia. De altfel, din Cipru spre Israel sunt zboruri din oră în oră, mai dese decât autocarele care leagă capitala României de orașele principale. Chiar dacă mai puțini decât în anii anteriori, oamenii au sosit încă de pe data de 23 august la Ierusalim, cu gândul de a participa la toate slujbele religioase dedicate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În aeroportul Ben Gurion am auzit răzleț vorbindu-se românește. Constantin și Bogdan s-au cunoscut într-un pelerinaj în Georgia și s-au aventurat pe cont propriu în călătoria spre Cetatea Sfântă. „Am venit pentru Măicuța Domnului. Nu e prima dată când suntem la Locurile Sfinte, am mai fost în pelerinaje”, îmi povestește bătrânul Constantin în timp ce pornim în pași alerți de la gara Ierusalimului spre Cetate. Nu sunt singurii, căci în cele câteva zile până la sărbătoare, cutreierând străduțele vechii cetăți, aud din ce în ce mai mult grai românesc. Oamenii sunt prietenoși și intrăm ușor în vorbă: „De unde ești? De câte ori ai mai fost pe la Ierusalim? Ai venit doar pentru Maica Domnului? Pe unde vreți să mai mergeți, Betleem sau Hozeva?” Cam astea sunt subiectele de discuție între români, în timp ce se schimbă ponturi despre transportul public sau cu diferiți organizatori de excursii la Locurile Sfinte.

În cetate

Spre deosebire de anii în care mi-am bucurat sufletul închinându-mă la locurile pe unde a trecut Mântuitorul, de această dată am ales să rămân în cetate. Și cum altfel, când în mai toate bisericuțele presărate pe străzile Ierusalimului vechi, precum perlele prețioase într-o mână de grâu, se slujește Paraclisul Maicii Domnului? Zilnic, din prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului. Deși în greacă, e imposibil să nu intri în atmosfera slujbei. Te pătrunde. La sfârșit, oamenii încep să facă plecăciuni și metanii, căci într-o cântare melodioasă curg troparele dedicate praznicului Adormirii Preacuratei. Însă cel mai pătrunzător este să asculți chiar în Ghetsimani cântându-se: „Apostoli, de la margini, adunându-vă aici, în satul Ghetsimani”. Intru în atmosfera sărbătorii și, vreme de câteva zile, mergând prin cetate după cele de-ale gurii, îmi răsună în minte ritmul voios al Paraclisului.

Privegherea

În 25 august, în calendarul nou, sau 12 în cel al Patriarhiei Ierusalimului, pe la orele două ale dimineții, cetatea începe să freamăte. Oamenii merg tăcuți spre curtea Sfântului Mormânt, acolo unde se află chiar vizavi metocul Ghetsimani. O biserică mică, aflată la etajul superior al unei clădiri, adăpostește una dintre comorile Ierusalimului: icoana-epitaf a Maicii Domnului. Nu e nici mai mult, nici mai puțin decât o icoană a Maicii Domnului ce întruchipează trupul adormit al acesteia. La fel de unic e și faptul că icoana este pictată pe ambele fețe și îmbrăcată în argint. Aflu că îmbrăcămintea din argint a fost oferită pe la 1840 de către contesa Anna Ortolova-Cesmenskaia, de origine rusă. Se spune că a renunțat la viața luxoasă de la curtea imperială și a ales o viață ascetică, trăind în lume ca o monahie. În timpul unui pelerinaj la Ierusalim a dăruit sume uriașe pentru restaurarea și înfrumusețarea Locurilor Sfinte. Privegherea de la metocul Ghetsimani începe cu Utrenia și continuă cu Sfânta Liturghie. Biserica e mică, însă oamenii stau cuminți în curtea superioară, pe trepte și cam pe oriunde se mai găsește un cotlon liber. Unii par toropiți de oboseala ce doboară orice trup la miez de noapte, alții însă sunt pătrunși de slujbă. În liniștea primelor ore ale dimineții, în vreme ce în bisericuță se cântă „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare”, afară cerul începe să se umple de nori. Sunt ca o ceață subțire ce se așază deasupra capelei. Cei care vin anual la acest eveniment știu că, în preajma acestei zile, cerul senin al Ierusalimului este străbătut de nori - un simbol al aducerii apostolilor de la marginile pământului pentru a conduce pe Maica cerului spre mormânt. Oamenii fac poze, iar nenea Constantin îmi șoptește: „Pe un nor din acesta am venit și eu. Aveam bani puțini și nu mai speram să ajung și anul acesta, mai ales ținând cont de conjunctura politică. Cu o lună înainte de zbor am găsit o reducere a biletelor de avion cu cel puțin jumătate de preț. M-am rugat Maicii Domnului să fiu aici pentru Ea și uite că m-a adus așa, ca pe un nor din acesta”, mă lămu­rește bătrânul. De altfel, sunt convinsă că fiecare suflet prezent la sărbătoare are o poveste unică și că drumul parcurs aici a fost asemănător celui al apostolilor. Dincolo de aspectele moderne ale călătoriei sunt, cu siguranță, „aranjamente” ale Preacuratei. La chinonic încep să se cânte porțiuni din Paraclisul Mare și inima se umple iar de bucuria zilelor anterioare. Ruși și români se așază cuminți la coadă pentru Sfânta Împărtășanie. Majoritatea sunt femei și poți distinge naționalitatea după specificul baticelor. Pe la ora 4:30 se încheie Sfânta Liturghie și începe Paraclisul mic. Grecoaicele se adună ciorchine, scot cărticele de prin sacoșe și încep să cânte timid, în paralel cu strana. Se creează o atmosferă pătrunzătoare. Afară se adună din ce în ce mai mulți oameni.

Drumul bucuriei

La finalul Paraclisului, Mitropolitul Ioachim de Helenoupolis și Egumenul Ghetsimaniului scoate icoana-epitaf din rama de la închinare. În timp ce părinții de la strană cântă, cu ajutorul unor hamuri special pregătite pentru această ocazie, o agață de grumaz. N-am îndrăznit să îl întreb, în scurtul interviu, cât de grea este icoana, lungă de aproximativ un metru și groasă cam de 7 cm. După câteva ectenii se coboară treptele ce duc spre curtea Sfântului Mormânt. Clopotele bat puternic, psalții cântă cu glas tare: „Apostoli, de la margini, adunându-vă aici, în satul Ghetsimani”. Mii de oameni, ținând lumânări și flori în mâini, înconjoară ierarhul. Se pornește spre Ghetsimani, încet, pentru că fiecare suflet este lăsat să vină înaintea icoanei pentru a o săruta. Înaltprea­sfințitul Ioachim este răbdător și pare să strălucească de bucurie. Este lesne să gândești că nu e ușor de purtat fizic greutatea acestei icoane îmbrăcate în argint. Dar și mai greu de pătruns cu mintea este cum poate un om să poarte în brațe pe însăși Maica Domnului, într-un act de rememorare a drumului străbătut de apostoli și de comunitatea primilor creștini, cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, de pe Sion până în Ghetsimani. Pornim cu toții pe un traseu al bucuriei, ce străbate cetatea cam un kilometru. Ne oprim pentru o ectenie la Biserica rusă „Sfântul Alexandru Nevski”. Îna­intea icoanei se așază, pe două coloane, zeci de monahi și monahii ținând lumânări în mâini. Rusoaice, românce și grecoaice. Se disting după portul monahal specific fiecăreia, dar acum par să fie una. Coborâm ușor pe Via Dolorosa. Atmosfera e încărcată de emoție, oamenii cântă, se roagă sau conduc tăcuți pe Maica cerului pentru a fi pusă în mormânt. Deși îmbulzeala e mare, totuși atmosfera pioasă nu se pierde. În aer domnește o sfioșenie aproape palpabilă.

Zorii Ghetsimaniului: între ectenii și lumină

Rămân în urma ierarhului și mă pierd în mulțime, alăturându-mă grupului de creștini arabi. Cântă din toți rărunchii vestita cântare „Fecioară Maică”, compusă de Sfântul Nectarie. Unii sunt în lacrimi, câțiva străbat drumul desculți. Sunt foarte mulți copii. Mergem încet, căci pe parcursul procesiunii, din fiecare colț al cetății, zeci de creștini se alătură grupului, iar Înaltpreasfințitul Ioachim se oprește pentru ca fiecare om să sărute icoana. După jumătate de oră ajungem la Pretoriu. Convoiul se oprește și aici pentru o ectenie. În spate de tot, rusoaicele cântă pios. Continuăm încet spre Poarta Leilor și, în apropierea acesteia, ne oprim la Biserica Sfinților Ioachim și Ana, unde se face din nou o ectenie. Soarele răsare blând, iar noi coborâm pe Poarta Sfântului Ștefan în Valea Chedronului. Se cântă troparul Adormirii Maicii Domnului: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit”… Mă uit în jur și lumea ce ne înconjoară pare să trăiască o izbucnire de bucurie. Toate chipurile sunt luminoase. Clopotele de la Biserica Sfântului Ștefan bat frenetic. Ne oprim și aici pentru o ectenie, pentru a înainta apoi spre Biserica Adormirii Maicii Domnului. Alaiul se oprește pentru fotografia oficială, după care coborâm cele 47 de trepte ale bisericii. Înaltpreasfințitul Ioachim intră cu icoana Adormirii, în mod simbolic, în Mormântul Maicii Domnului, pentru a ieși apoi prin laterala acestuia, spre baldachinul pregătit în fața Icoanei Ierusalimița. Maica Domnului este depusă cu grijă și fast pe baldachin. După câteva ectenii, mulțimea de oameni se așază la rând pentru închinare. Unii sărută icoana, alții trec pe sub baldachin. Alături, maica Irina se învârte printre sutele de flori, pregătindu-se pentru împodobirea baldachinului. Începe Liturghia în Ghetsimani.

Pași desculți spre rugăciune

Mulțimea se împarte în grupuri. Unii rămân la slujbă în Ghetsimani, iar alții urcă Muntele Eleon, spre Mănăstirea „Mica Galilee”, unde se săvârșește Sfânta Liturghie. Sub Altarul capelei se păstrează piatra pe care, cu trei zile înainte de Adormire, Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea plecării din această viață. Liturghia este oficiată de Înaltprea­sfințitul Aristovoulos. Mă întorc în Ghetsimani, unde slujba s-a terminat. Este după-amiază, iar maica Irina continuă să împodobească baldachinul. Zeci de creștini curg spre icoana Preasfintei: etiopieni, arabi catolici, dar și ortodocși, români care lucrează în Israel, ruși stabiliți pe la Locurile Sfinte. Cei mai impre­sionați rămân localnicii. De zeci de ani au tradiția de a aprinde lumânări pe treptele care coboară spre peștera - sau, mai bine spus, bisericuța ce adăpostește al doilea loc de închinare ca importanță al Ortodoxiei. Chiar dacă aerisirea nu e ușor de făcut, inima de părinte a Mitropolitului Ioachim nu interzice acestor creștini obiceiul moștenit de la străbuni. Discutând cu unii dintre ei, am aflat că bunicii și străbunicii lor obișnuiau să țină Postul Adormirii doar cu anafură și puțină apă, sau pâine uscată. Astăzi nu mai este o practică des întâlnită, însă unii creștini arabi încă încearcă să aducă această nevoință ca jertfă Maicii Domnului. Intru în vorbă cu Urania, o creștină al cărei sânge arăbesc este amestecat cu cel românesc: „Străbunica a venit să se închine la Locurile Sfinte, l-a cunoscut pe străbunicul și aici a rămas”. De la ea am aflat că unii arabi au obiceiul de a veni desculți la procesiune. Nu are nici o legătură cu tradiția etiopienilor care intră în picioarele goale în lăcașurile de cult. Am avut chiar prilejul să văd la procesiune câteva persoane lăsându-și tălpile să atingă nemijlocit pietrele cetății. Însă cum să faci fotografii într-o mulțime de mii de oameni și ce să înțeleagă fotograful din picioarele grăbite care pășeau ritmic spre Ghetsimani? Am preferat să mă bucur de lumina de pe chipurile lor, de lacrimile care au curs șiroaie pe unii obraji. E aproape imposibil să nu îți fie inima atinsă gândind că fiecare om care participă la procesiune poartă în gând o cerere sau o mulțumire către Maica Domnului.

Ghetsimani în sărbătoare

Zilele care au urmat procesiunii au fost pline de slujbe: Sfânta Liturghie oficiată zilnic, tradiționala priveghere de noapte în Ghetsimani pe data de 13 spre 14 august, după calendarul local. De altfel, tot pe 14, la primele ore ale dimineții, o procesiune l-a însoțit pe Preafericitul Părinte Patriarh Teofil din dealul Patriarhiei până la mormântul Preacuratei, coborând pe Via Dolorosa. Ierarhii Sinodului ierusalimitean s-au adunat în mormântul Maicii Domnului și au cântat prohodul. O slujbă emoționantă, care a reușit să aducă în actualitate momentul punerii în mormânt a Maicii Vieții de către apostoli. De data aceasta, locul apostolilor a fost ținut de către ierarhii locului. Pe 15 august, peștera-biserică ce adăpostește mormântul Născătoarei de Dumnezeu s-a umplut de oameni. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor impresionant de ierarhi și preoți, în frunte cu Preafericitul Teofil al Ierusalimului. L-am zărit în mulțimea de ierarhi și pe Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, prezent la Locurile Sfinte în această perioadă liturgică. După încheierea Liturghiei, credincioșii au trecut prin mormântul Maicii Domnului pentru a se închina, pășind apoi spre baldachinul unde tronează icoana Adormirii. Au luat câte o floare ca amintire, mergând apoi la vestita icoană Ierusalimița. Spre prânz n-a mai rămas nici urmă de floricică în baldachinul împodobit anterior. Maica Domnului e darnică. Însă credincioșii care au tot sosit în Ghetsimani pentru a se închina pe parcursul zilelor următoare au continuat să aducă flori. Buchete mari au fost donate și de rușii din Ierusalim. Așa că maica Irina a împodobit baldachinul fără oprire, lăsând posibilitatea fiecărui creștin să ia, ca binecuvântare, o floricică din frumosul aranjament.

Devotamentul pelerinilor

Pe Înaltpreasfințitul Ioachim l-am tot zărit în Ghetsimani pe parcursul celor 10 zile de sărbătoare. De la el am aflat că, după sărbătoarea coborârii Sfintei Lumini, procesiunea și prăznuirea Maicii Domnului este cel mai mare eveniment care se desfășoară la Locurile Sfinte: „Sărbătoarea aceasta adună pelerini din toată lumea și, în special, din România. Credincioșii români iubesc această sărbătoare și, atunci când circumstanțele permit, vin în număr mare și ne sunt alături începând cu ziua procesiunii. Într-adevăr, este o ceremonie foarte importantă și au fost, în trecut, ani în care icoana Adormirii ajungea în procesiune în biserica din Ghetsimani, iar de sus din cetate, de la metoc, încă mai coborau pelerini. Erau mii de oameni. Este o sărbătoare specială mai ales pentru arabii ortodocși, care așteaptă cu răbdare, în curtea metocului, începerea procesiunii încă de la ora 4 dimineața. Mai mult, până pe data de 5 septembrie, mii de oameni vin pentru a se închina icoanei Adormirii, iar comunitatea creștinilor arabi din Cisiordania are un devotament aparte. Mii de creștini vin pe jos din Betleem, Beit Jala și Beit Sahour. Este o distanță destul de mare și oamenii merg toată noaptea, ca o jertfă adusă Maicii Domnului, pentru a participa nu doar la procesiune, ci și la celelalte slujbe care au loc pe parcursul sărbătorii”. Ne-a povestit mai apoi, cu lacrimi în ochi, cât de mare este și devotamentul românilor pentru Locurile Sfinte. În perioada pandemiei, dar și de-a lungul ultimilor ani, care au fost mai încercați pentru cei de aici, românii au oferit constant sprijin financiar Bisericii Adormirii Maicii Domnului. De altfel, pe tot parcursul zilelor sărbătorii am tot zărit români, dar și moldoveni ajutând la diferite treburi organizatorice.

Prăznuirea continuă

Icoana-epitaf a Adormirii Maicii Domnului rămâne an de an spre închinare în Ghetsimani până la Odovanie, care, în calendarul nou cade pe 5 septembrie. În toată această perioadă, Biserica Adormirii rămâne deschisă pe tot parcursul zilei, pentru ca oamenii să se poată închina. De regulă, creștinii se așază cuminți pe băncuțele ce înconjoară baldachinul pentru a se ruga Măicuței. Unii trec de nenumărate ori pe sub epitaf, alții petrec minute în șir înaintea „Ierusalimiței”. Din câte un colț de biserică se aude uneori cântându-se paraclisul Maicii Domnului în greacă sau troparul Adormirii. Sunt momente ale zilei când sosesc în Ghetsimani grupuri de închinători ruși, extrem de pioși, care cântă cu nesaț. Dacă la începutul postului hramul debutează timid cu Paraclisul săvârșit zilnic, pe măsură ce se intră în sărbătoare, atmosfera de rugăciune se întețește pentru a continua până la Odovanie, când, tot într-o frumoasă procesiune, icoana-epitaf a Adormirii Măicuței se reîntoarce, purtată de IPS Ioachim, la metocul Ghetsimani.