Imnul Acatist în frescele româneşti din secolul al XVI-lea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc în sâmbăta săptămânii a V-a din Postul Mare Imnul Acatist al Maicii Domnului. Sărbătoarea îşi are originea în intervenţia miraculoasă a Fecioarei Maria în timpul atacării Constantinopolului de către perşi şi avari, din anul 626. În semn de mulţumire, toţi locuitorii capitalei imperiului au privegheat în noaptea victoriei cântând Acatistul (de la grecescul Akathistos - a sta în picioare). Salvarea creştinilor din capitala Bizantină - de atunci, dar şi din alte asedii, aşa cum arată sinaxarul sărbătorii - a făcut din Acatist imnul prin excelenţă al încrederii poporului bizantin în ocrotirea Maicii Domnului, după cum spune şi binecunoscutul condac al Imnului Acatist: „Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie…“.

Acatistul, atribuit lui Roman Melodul pe la începutul secolului al VI-lea, este un inegalabil poem liturgic compus din 12 perechi de condace şi icoase care preamăresc taina Întrupării Mântuitorului Hristos în Fecioara Maria. În faţa ei, se întâlnesc uimirea arhanghelului binevestitor, deopotrivă cu profeţiile Vechiului Testament; ea este lauda creştinilor pentru că au o mijlocitoare între Dumnezeu şi oameni, pe „cea prin care s-a deschis raiul“ şi care rămâne pentru veşnicie „mireasă nenuntită“ şi Maică a Domnului. Cele 24 de strofe ale Acatistului au fost transpuse admirabil şi unicat în iconografia creştină prin frescele exterioare ale bisericilor moldave din secolul al XVI-lea. Scenele Imnului Acatist se găsesc zugrăvite aproape mereu pe faţada sudică a bisericilor şi poate fi văzută la „Sf. Gheorghe“-Hârlău“, 1530; Probota, 1532; „Sf. Gheorghe“-Suceava, 1534; Humor, 1535; Baia, 1535, Moldoviţa, 1537; Coşula, 1537; Bălineşti, 1535-1538; Arbore, 1541; Voroneţ, 1547. La Mănăstirea Cetăţuia, Acatistul este pictat în interior (1672). Cel mai bine se păstează în frescele de la Moldoviţa. Asemănările picturale între diversele reprezentări păstrate sunt foate mari, pentru că s-a avut drept sursă de inspiraţie pentru zugravi Imnul Acatist. Iniţiatorul programului iconografic este învăţatul mitropolit Grigorie Roşca (†1570) care a rămas cunoscut, de altfel, ca artizan al întregului proiect de pictură exterioară a bisericilor moldoveneşti, împreună cu domnitorul luminat Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546). „Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!“ Ciclul Imnului Acatist se derulază, în general, astfel: Începe cu patru tablouri ale Bunei Vestiri - Arhanghelul Gavriil vesteşte pe Fecioară, Uimirea Fecioarei, Acceptul Fecioarei şi Zămislirea lui Iisus prin puterea Duhului Sfânt; urmează scena a 5-a, reprezentînd Întâlnirea dintre Fecioara Maria şi Elisabeta, al 6-lea tablou prezintă Dialogul dintre Iosif şi Fecioara nevinovată, iar în scena a 7-a vedem icoana Naşterii Domnului. Scenele 8 şi 9 arată Venirea celor trei magi călăuziţi de cereasca rază, aducând daruri şi închinându-se; scena a 10-a, Plecarea magilor, îndrumaţi de înger. Scenele urmează potrivit indicaţiilor textelor scripturistice şi cântărilor bisericeşti. Scena a 11-a prezintă Fuga in Egipt; scena a 12-a - Întâmpinarea Domnului. În scenele 13, 14 apare Fecioara înconjurată de cinul călugăresc care îi aduce laudă ei, ca model de desăvârşire şi feciorie. Tabloul al 15-lea ne înfăţişează icoana Sfintei Treimi - Dumnezeu Tatăl, sub chipul Celui Vechi de zile, şi Fiul stând pe tron, între ei fiind crucea cu Porumbelul -simbol al Duhului Sfânt - stând deasupra. Personajele dumnezeieşti sunt redate în mandorlă de lumină. Scena a 16-a arată sus pe Iisus Emmanuel, în mandorlă, adorat de îngerii care se află în partea de jos a scenei. Mai departe, vedem pe Maica Domnului între ritori şi melozi, uimiţi de minunea naşterii sale dumnezeieşti. Scena a 18-a arată Drumul spre Golgota, iar următoarea este cea a Răstignirii. Tabloul 20 ni-l prezintă pe Hristos ca mare Arhiereu; scena 21 redă pe Maica Domnului, luminătoarea; scena 22 este Pogorârea Domnului la iad (Învierea). Scena 23 ilustrează icosul 12 care o preamăreşte pe Maica Domnului - împăraţi, ierarhi şi creştini se închină Fecioarei care îl ţine în braţe pe Pruncul Iisus. Scena 24 (condac 13, «Prea lăudată Maică Fecioară...») reprezintă pe Maica Domnului ca mijlocitoare şi Biserică vie. Aceasta este cea mai dezvoltată scenă a Acatistului. „Pentru biruinţă, mulţumiri, aducem ţie…“ În continuarea imaginilor Imnului Acatist apare Asediul Constantinopolului, ca ilustrare a proimion-ului „Apărătoarei Doamne, pentru biruinţă, mulţumiri…“. Dintre bisericile care au pictat Imnul Acatist, doar Voroneţul nu are zugrăvită scena Asediului. Numai că, în locul episodului din 627, în locul năvălitorilor perşi şi avari, apar în frescele moldovene cuceritorii turci din 1453. Departe de a fi o eroare şi un anacronism al pictorilor medievali, cum au susţinut unii cercetători din trecut, prin introducerea turcilor şi a tunurilor, zugravii lui Petru Rareş nu au făcut decât să adapteze tema Asediului şi, deci, a întregului Imn Acatist, realităţilor ţării lor, transformată într-o invocaţie cu un caracter demonstrativ naţional: Aşa cum Fecioara i-a ajutat pe bizantini să-i înfrângă pe asediatorii perşi, tot aşa, astăzi să-i ajute pe moldoveni să-i învingă pe agresorii turci. După moartea lui Petru Rareş, în pictura exterioară de la Voroneţ, executată în 1547, scena Asediului dispare cu totul şi nu mai figurează nici mai târziu în cadrul programului iconografic. Doar la Mănăstirea Arbore, asediatorii Ţarigradului sunt perşii conduşi de Chosroes şi este notată data bătăliei: 626. Pictarea atât de amplă şi constantă a Imnului Acatist pe pereţii bisericilor moldovene din secolul al VI-lea, este încă o ilustrare a priceperii şi ingeniozităţii iconografilor români din acele timpuri prin care au transpus în imaginii ceea ce Biserica păstrează în tradiţia ei: evlavia deosebită pentru Maica Domnului. În tradiţia creştină, ea este inima de foc a cetelor sfinţilor, pentru că în inima ei s-a sălăşlui focul dumnezeisc al Întrupării celei mai presus de fire. Totodată, Fecioara Maria este steaua care călăuzeşte şi ocroteşte pe toţi care i se închină şi îi cer ajutor, a fiecărui credincios în parte, dar şi a neamurilor cinstitoare de Dumnezeu.