Împlinirea chemării

Duminica după Botezul Domnului marchează sfârşitul oficial al sărbătorilor de iarnă. În acelaşi timp, Evanghelia citită în această zi în cadrul Sfintei Liturghii (Matei 4, 12-17) relatează un început. Este vorba de începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (v. 17). Acesta este ultimul verset al pericopei, dar ni se pare că ar fi elementul esenţial al textului. Şi aceasta nu doar pentru că este redarea cuvintelor Domnului, ci şi pentru că aflăm care trebuie să fie atitudinea noastră în vederea intrării în împărăţia cerurilor: pocăinţa. Schimbarea lăuntrică, transformarea gândurilor rele în cugete curate, renunţarea la fapte păcătoase şi adunarea de acte filantropice, sărăcirea în expresii ale egoismului şi îmbogăţirea cu acţiuni virtuoase. Am trecut într-un nou an. Chiar dacă este vorba de anul civil, recunoaştem că bilanţurile se fac mai vârtos acum decât la început de răpciune. Oare, plusând cu o mărgică la şiragul vieţii noastre, conştientizăm mai intens necesitatea pocăinţei? Vedem mai aproape împărăţia cerurilor? Suntem din ce în ce mai interesaţi de Dumnezeu şi de sfinţii Săi? Ne preocupă sărbătoarea duhovnicească a Bisericii şi lăsăm pe plan secund dezmăţul la care ne îmbie lumea postmodernă? Nu ştiu. Dar cred că ar trebui. Nici un sfârşit nu are sens fără un alt început, care să-i urmeze. Luându-ne „adio“ de la 2009, părăsim şi cugetele necinstite şi faptele nedemne? Începutul lui 2010, precum orice alt început oferă prilejul multor întrebări. La multe dintre ele nu cunoaştem răspunsul. Ne asemănăm cu „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit“ (v. 16). Hristos începe propovăduirea Evangheliei Sale mântuitoare, iar calea Sa este pregătită de Sfântul Ioan, profetul smerit, omul cu viaţă de înger, cel care ne oferă pilda împlinirii vieţii. Omul care avea vocaţia de a anunţa venirea împărăţiei cerurilor şi a lui Mesia. Proorocul ce a lucrat totul pentru împlinirea chemării celei de sus. În afară de bucuria sărbătorilor, de taina Naşterii şi lucrarea dumnezeiască a Epifaniei, a arătării Sfintei Treimi la râul Iordan, lucrul acesta ne uimeşte şi, sperăm, ne motivează: un om părăseşte smerit viaţa aceasta, mulţumindu-se cu împlinirea vocaţiei de Înaintemergător. Nu glorie, nu cinste, nu foloase materiale, nu linişte şi nici măcar aparenţa tihnei. Actualizând, am putea spune că, dacă ne dorim o ieşire demnă, „în pace“ cu noi, cu semenii şi cu Dumnezeu, trebuie să urmăm calea Sfântului Ioan Botezătorul. El a deschis nu doar drumul Mântuitorului, ci şi a luminat mintea noastră în întunericul raţiunilor profund indecise. Este una dintre luminile care ne-au răsărit, pregătindu-ne de Lumina cea adevărată şi veşnică, Hristos. Să ne schimbăm inimile şi să ne împlinim chemarea de fii ai lui Dumnezeu, căci doar aşa vom fi capabili să ne bucurăm de Soarele dreptăţii!