O carte cu valoare de testament

Am intrat deja în a doua jumătate a lui Brumar. Lumina parcă s-a schimbat în strălucire, nori învăl­mășiți, scuturând ploi molcome ori chiar lapo­vițe, își fac apariția tot mai des pe cerul odinioară înfierbântat, scorojindu-i albastrul sidefat pentru a-l îmbrăca în plumburiul bacovian. Dealuri zgribulite și golașe, câmpuri altădată aidoma unui covor verde acum stau zdrențuite și ostenite după vremea cea toridă, visând la ninsorile iernii mult-așteptate. Frunzișurile veștede oftează adânc sub călcâiele timpului ce se deapănă. Da, anotimpul culorilor este pe sfârșite, iar noi adăugăm încă o toamnă vieții noastre, potrivit legilor eterne care ne călăuzesc!

În această atmosferă autumnală mi se pare potrivit să vă prezint o lucrare scoasă recent de sub cernelurile tiparului, Viața prin anotimpuri, semnată de venerabila profesoară ieșeană Cecilia Rîmbu Ciumașu, care la 23 noiembrie va adăuga în buchetul vieții cea de-a 80-a aniversare. Octogenara profesoară a petrecut jumătate din viață la catedră, fiind cadru didactic specializat în tainele cunoaș­terii lumii vii, așa cum apar prezentate în manualele de biologie, botanică sau zoologie. Absolventă a Facultății de Biologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, doamna Ciumașu a moștenit dragostea față de natură de la tatăl său, distinsul profesor Ioan Rîmbu, din Cârligi-Roman, cunoscut pentru pasiunea sa în domeniul cercetării plantelor și al agriculturii.

Prezenta scriere constituie un florilegiu de informații culese din lumea științei, dar și din tezaurul înțelepciunii populare, despre curgerea vremii prin anotimpuri, împletite armonios și așezate în pagină cu o deosebită dibăcie literară de către autoare, domnia-sa dovedind și de astă dată nu doar calități didactice excep­ționale, ci și măiestrit condei.

Doamna Ciumașu nu se află la o primă ex­­-pe­riență în fascinanta lume a scrisului: în anii de profesorat a semnat articole și studii în numeroase reviste școlare ori de specialitate, iar în urmă cu doi ani a publicat volumul Amin­tiri din rulotă. Iată, acum, când împli­nește venerabila vârstă de 80 de ani, distinsul dascăl „recidivează” cu o carte testament, Viața prin anotimpuri, reușind cu multă naturalețe să alăture vechea, dar niciodată îmbătrânita îndeletnicire, cea de profesor, celei de scriitor, zăbovind cu plaivazul pe ima­culata hârtie, așezând gânduri și amintiri din viața personală, din cea a frumoasei sale familii sau din cea de dascăl. Spirit cutezant și iubitor de frumuseți nepieritoare, doamna Ciumașu nu contenește nici astăzi, la două decenii de la pensionare, să caute frumosul, să călătorească, să scrie, rămânând o pre­zență caldă și duioasă nu doar în familie, ci și între prieteni, față de cei ce o cunosc și o prețuiesc.

Împletirea armonioasă a aspectelor biografice cu cele profesionale arată ce loc important a avut catedra în existența dumisale, că într-adevăr activitatea didactică, școala, i-a devenit o a doua familie sau, mai bine spus, prelungirea familiei de acasă. Cuprinsul volumului este străbătut de aceeași neirosită și inepuizabilă virtute a iubirii, care, la doamna profesoară, se vădește proteiformă: iubirea de Dumnezeu, ca arhitect și creator al frumu­seților naturale, iubirea de familie, iubirea de școală, de elevi, de munte, de prieteni, de clipele de neuitat ale drumețiilor pe cărările umbroase ale munților. Și nu doar atât: autoarea dovedește alese calități literare, căci amintirile sau informațiile așternute în paginile lucrării le-a înveșmântat într-un splendid grai literar. Aduc în sprijinul celor afirmate un pasaj din prezentarea lunii noiembrie, de al cărei epilog ne apropiem: „Este luna ultimelor sunete de toamnă, a primelor înghețuri și ninsori. Acum ne fac semn de rămas bun cele din urmă păsări călătoare, iar în pădure, pe covoarele de jir, se aude goana grohăitoare a mistreților. Acum cad și cele din urmă frunze: cele mari ale platanului, dar și minusculele ace de la larice (zadă), singurul dintre răși­noase care-și leapădă podoaba verde. Tot în no­iembrie se limpezește și se răcește apa băl­ților; crapii durdulii și som­noroși se retrag în mâl, iar racii, în taini­țele lor din ape”.

Autoarea ne face părtași la o călătorie prin memorie, căci paginile scrierii trezesc la viață cunoștințe temeinice din științele naturii, predate oarecând de octogenara profesoară elevilor săi, printre care m-am numărat și eu, dar, cu discreția cunoscută, doamna Ciumașu ne prezintă nostalgic și „viața prin anotimpuri”, rămânând obiectivă în a ne încredința că timpul a fost și rămâne o necontenită preocupare a omului, care, dintotdeauna, și-a pus întrebări privind originea, esența, sensul și îndeosebi valoarea timpului în existența noastră. Parcurgând volumul Viața prin anotimpuri, mi-am amintit de spusele Sfântului Isaac Sirul: „Viața noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre și prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viața aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul”.

Doamna Ciumașu a „scris cartea vieții” dumisale cu o deosebită acribie și dragoste de frumos, iar prin paginile prezentei lucrări ne face martori la parte din cuprinsul ei, aflând că timpul constituie măsura devenirii noastre, că vremea vieții o putem petrece în rodire de cuvinte, gânduri și fapte bune sau în nerodire. Ne învață că anotimpurile vieții noastre ne ajută să creștem duhovnicește, să ne apropiem de Dumnezeu, să-I mulțumim pentru toate cele primite în această lume, dar mai ales pentru arvuna Veșniciei. Anotimpurile, conchide autoarea, „reprezintă pentru natura umană: copilărie, tinerețe, maturitate și bătrânețe”.

Am precizat că prezentul volum, Viața prin anotimpuri, are valoare testamentară, deoarece paginile lui tezaurizează concepția doamnei profesoare Ciumașu despre viață și sensul ei, despre valoarea timpului și modul de a-l sfinți și de a ne înveșnici, temeiuri pe care autoarea le transmite într-un „Decalog 80” nepotului dumisale, Mihnea, dar și tuturor celor ce vor parcurge paginile cărții. Cele 10 legi de viețuire sunt străbătute de credința în Dumnezeu, de dragostea față de familie, față de istoria neamului românesc, de fervoarea cu care omul trebuie să urce pe înălțimile spiritului, lucrând neîncetat la sporirea duhovnicească și materială.

Michelangelo Buonarroti spunea că viața este darul lui Dumnezeu pentru noi, însă modul în care o trăim reprezintă darul făcut de noi lui Dumnezeu. Doamna Cecilia Rîmbu Ciumașu aduce, acum, la ceas aniversar, un dar ales Preamilostivului Dumnezeu, o viață trăită în duh filocalic. Îi doresc distinsei profesoare, în acest moment festiv, ca Dumnezeu, Cel Ce a făcut timpul și stăpânește veacurile, să-i binecuvânteze și pe mai departe viața cu sănătate și lungime de zile spre mântuire.