Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Dezlegările la peşte din Postul Crăciunului
Noi, creştinii ortodocşi, suntem în Postul Crăciunului, perioada duhovnicească ce ne pregăteşte pentru sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. El aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia. Şi noi ne transpunem acum în starea lor aşteptând Naşterea Domnului, ziua în care Mesia a venit în lume ca să mântuiască neamul omenesc.
Acest post este „de asprime mijlocie”, după cum arată părintele profesor Ene Branişte. Tot el ne spune că, în Postul Naşterii Domnului, sâmbăta şi duminica, se fac dezlegări la peşte, cu excepţia perioadei 20-25 decembrie. Dezlegare la peşte se face şi „dacă lunea, marţea sau joia cade serbarea vreunui sfânt cu doxologie mare”, dar şi în zilele de miercuri şi vineri când este serbarea unui „sfânt cu Priveghere (5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie)”. De asemenea, se dă dezlegare la peşte „la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea” (Liturgica generală). La fel se întâmplă şi în cazul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie) în Biserica Ortodoxă Română.
Anul acesta, în Postul Crăciunului, dezlegări la peşte sunt în următoarele zile: 21, 23, 24, 25, 30 noiembrie şi 1, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 12, 14, 15 decembrie.
Cel mai important când postim nu este neapărat partea alimentară a lui, pe care noi punem atât de mult accent, ci mai ales partea duhovnicească. În acest sens, Avva Dorotei al Gazei ne spune: „Totodată, suntem datori să ţinem nu numai rânduiala postului de bucate, ci să ne şi înfrânăm şi de la tot păcatul, astfel încât, după cum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, ocolind grăirea de rău, minciuna, vorba deşartă, batjocura, mânia şi, în genere, orice păcat pe care îl săvârşim cu limba. Este şi un post al ochilor: să nu vedem lucruri deşarte, să nu căpătăm îndrăzneala privirii, să nu stăruim privindu-i pe ceilalţi cu obrăznicie. De altfel, şi mâinile, şi picioarele trebuie împiedicate de la tot lucrul rău” (pemptousia.ro).