Împlinitori voii testamentare a Sfântului Antim Ivireanul

Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti urmează rânduiala liturgică, duhovnicească, social-filantropică şi misionară consemnată de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, ctitorul şi ocrotitorul ei, într-un Aşezământ sau Testament, lăsat chinoviei în urmă cu 300 de ani. Se dovedeşte astfel că nevoile oamenilor, călugări sau mireni, sunt aceleaşi indiferent de perioadele istorice în care trăiesc şi că harul sfinţeniei lucrează continuu. Ierarh şi cărturar, tipograf, pictor, sculptor, poliglot, miniaturist, jertfitor, un spirit erudit şi o personalitate complexă, învăluită încă în mister. Acesta este Sfântul Antim. Calităţile sale îmbracă haina fiecăruia dintre cele 17 suflete care compun obştea de astăzi a mănăstirii citadine.

În lavra antimiană, viaţa de zi cu zi pulsează în ritmul rugăciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul”, rostită de preoţi, diaconi ori simpli călugări, rasofori şi fraţi ai obştii. Ostaşii lui Hristos îşi călesc armele de luptă împotriva răului şi a ispitelor de orice fel prin citirea Psaltirii şi participarea la Sfânta Liturghie. Rugăciunea este respiraţia acestui loc, temelia pe care a fost zidit şi sursa inepuizabilă de rod bun agonisit prin jertfa unor monahi de excepţie.

Programul liturgic este literă de lege pentru obşte, întrucât propăşirea spirituală are întâietate: „Prezenţa la sfintele slujbe este obligatorie. Preoţii mănăstirii săvârşesc zilnic Sfânta Liturghie. Fiecăruia, inclusiv stareţului, îi revine o zi sau două pe săptămână să slujească Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile și Sfânta Liturghie. Sâmbăta avem parastas. Vieţuitorii se mărturisesc săptămânal la duhovnicii mănăstirii, după o rânduială de spovedanie sistematizată pe zile. Mai trebuie spus că mişcarea isihastă

Activitatea administrativă respectă un orar clar stabilit în toatesectoarele complexului călugăresc: biserică, muzeu, pangar, trapeză, bucătărie, centrul apicol, grădină, curte principală. Conform recomandării testamentare a Sfântului Antim Ivireanul, obştea este ajutată în munca de îngrijire şi întreţinere a spaţiilor mănăstireşti de credincioşi mireni. Unii sunt angajaţi cu carte de muncă,alţii preferă să‑şi închine faptele milosteniei creştine, fără să ceară nici un ban.

În testamentul scris de mâna sfântului georgian, filantropia ocupă un loc central, aşa cum se poate descifra din Hrisovul arhieresc, datat 20 iulie 1715, în care se recapitulează și este confirmat „Așezământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinților”: „Nici un lucru nu iaste atâta de priimit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce să fac la săraci şi la sfintele beserici. Şi pentru aceasta vedem în Sfânta Evanghelie, cum că Domnul nostru Iisus Hristos pre alţii nu face moşteni cereştii Sale împărăţii, fără numai pre aceia ce au făcut faceri de bine întru această lume, adecă pre cei ce au miluit pre cei săraci, au săturat pre cei flămânzi, au adăpat pre cei setoși, au îmbrăcat pre cei goi, au mângâiat pre cei străini şi au căutat pre cei bolnavi şi închiși”.

Dorinţa seculară a Mitropolitului Ţării Româneşti (1708‑1716) îşi găseşte răspuns în grija monahilor pentru oamenii bolnavi, bătrâni şi singuri, cărora leoferă seară de seară, de la ora 19:30, două feluri de mâncare, pâine, un fruct sau desert. Mai multe familii sărace beneficiază constant de ajutoare în alimente şi bani. La rândul lor, câteva mănăstiri din eparhie primesc produse alimentare. Când secăsătoresc, o seamă defete fecioare creştin‑ortodoxe primesc o sumă de bani pentru a‑şi procura necesarul de bază în familia nou‑întemeiată.

„Tot prin testamentul Sfântului Antim, cu binecuvântarea ­Părintelui Patriarh Daniel, am iniţiat

Misiune cărturărească şi moştenire duhovnicească

 Năzuinţa sfântului ivirean ca toţi credincioşii, nu doar vieţuitorii obştii, să primească lumina lui Hristos şi lumina înţelegerii prin carte a străbătut ca un fulger conştiinţa a generaţii întregi de monahi până în contemporaneitate. În zilele de marţi, după Vecernie, credincioşii vin la cateheză - „preocupare pe care noi o împlinim cu multă râvnă, ştiind că o credinţă luminată este un izvor de viaţă duhovnicească sănătoasă, care ne fereşte de extreme pietiste sau raţionaliste”, potrivit spuselor arhimandritului Mihail Stanciu, duhovnic şi slujitor la Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor”-Antim.Din când în când, sunt organizate întâlniri şi dezbateri cu intelectualii creştini care frecventează slujbele mănăstirii.

Cărturari pricepuţi, câţiva monahi investesc timp, răbdare, efort intelectual susţinut în documentarea şi tipărirea cărţilor de folos sufletesc. Arhimandritul Chiril Lovin diortoseşte lucrările de cult, ieromonah Policarp Pîrvuloiu este membru în Comisia patristică, forul ce coordonează tipărirea cărţilor Sfinţilor Părinţi, iar arhimandritul Mihail Stanciu s‑a preocupat de viaţa şi activitatea Sfântului Antim Ivireanul, a cărui operă integrală a publicat‑o în trei părţi distincte: „Didahii”, „Scrieri” şi „Scrisori” ale Sfântului Antim.

Printre Părinţii îmbunătăţiţi care au strălucit aici în mod deosebit amintim pe arhimandritul Sofian Boghiu, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, părintele ieromonah Adrian Făgeţeanu. Sunt exemple de oameni aleşi de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru a înfrunta vremurile grele prin care a trecut Biserica Ortodoxă Română şi implicit mănăstirea sa de suflet. Arhimandritul Mihail Stanciu evocă: „Părintele Sofian Boghiu, ca şi Sfântul Antim, era un om plin de daruri. A împletit muzica, în care excela, pictura şi predica cu o simţire liturgică aparte. Părintele Sofian a fost într‑adevăr un colos duhovnicesc în vremea comunistă, un stâlp de referinţă al Bisericii, neclintit în faţa încercărilor. Iradia bucurie şi pace. Doar privindu‑l, uitai de toate nedumeririle şi frământările. Era foarte milostiv cu cei săraci, bolnavi. Din înţelepciunea cu care vorbea despre Dumnezeu s‑au folosit mulţi. Toate aceste calităţi arătau că Duhul Sfânt strălucea prin părintele Sofian şi devenea roditor şi în inimile celor care îl ascultau.

Cât despre părintele Adrian Făgeţeanu, pot spunecă a fost un om plin de înţelepciune şi curaj în mărturisirea Ortodoxiei, greu încercat de prigoana comunistă, şi cred că Dumnezeu i‑a dat înapoi anii petrecuţi în temniţă de a trăit până la vârsta de 99 de ani.

Aceşti doi mari Părinţi ne învaţă că nu trebuie să bravăm în mărturisirea Dreptei Credinţe Ortodoxe, ci e nevoie să fim lucrători prin iubire, răbdare, smerenie. Ei s‑au şcolit nu numai la universităţi înalte, ci şi la academia rugăciunii de la

Frumuseţea cântării şi a icoanelor bizantine

 De la Sfântul Antim încoace, în ctitoria sa bucureşteană, îndeletnicirea artistică a fost întotdeauna bine reprezentată de călugări talentaţi.

Pictura este ocupaţia de bază sau, altfel spus, ascultarea ierodiaconului Antipa Burghelea, deocamdată singurul iconar al obştii: „Mi‑e foarte dragă pictura şi sunt recunoscător mănăstirii pentru că îmi permite să lucrez icoane aşa cum îmi doresc. Am un spaţiu pe care l‑am amenajat ca atelier de pictură şi zugrăvesc chipuri de sfinţi până seara târziu. Ca sursă de inspiraţie prefer modelele vechi ale artei bizantine din secolele XIV‑XV. Caut să fac sfinţii senini, oarecum veseli, luminoşi la faţă, în culori calde, liniştite”. Tânărul ierodiacon mărturiseşte că simte ajutorulSfântului Antim, un artist greu de egalat, şi al părintelui Sofian Boghiu, care a ştiut ce înseamnă munca de pictor iconar.

În rânduiala slujbei liturgice pomenită în Aşezământul mănăstirii este specificat ca în strana dreaptă să se cânte greceşte şi în strana stângă să se cânte româneşte, într‑o împletire armonică a celor două limbi în care Sfântul Antim a excelat. Aşadar, în zilele de rând, stranele glăsuiesc imnuri de slavă închinate lui Dumnezeu prin vocile călugărilor şi fraţilor nevoitori, iar în sărbători se alătură comuniunii eclesiale Grupul „Psaltis”.

„Cântarea slujeşte rugăciunii. Prioritară în cultul bisericii este rugăciunea. Se spune că rugăciunea cântată este de două ori rugăciune. După o perioadă lungă de cântat în strană, unii cântăreţi ajung cu adevărat să transmită o stare de rugăciune credincioşilor. Am observat că oamenii simt dacă psalţii se şi roagă în timp ce psalmodiază. Cred că Dumnezeu este impresionat nu atât de felul cum cântăm, ci de câtă rugăciune punem în cuvintele interpretate melodic”, vorbeşte din convingere ierodiaconul Antipa Burghelea.

 Binecuvântări arhiereşti la ceas de mare praznic

 În acest an, sărbătoarea praznicului închinat Sfântului Ierarh Antim, de la a cărui moarte martirică se împlinesc 300 de ani, va culmina cu prezenţa în locaşul său de rugăciune a unui sobor de ierarhi din țară și din străinătate.

Pregătirile pentru întâmpinarea înalţilor oaspeţi şi a celorlalţi credincioşi au fost puse la punct din timp. Astfel, în biserica mare, pictura a fost curăţată integral, s‑au făcut restaurări de piatră şi lemn, geamurile mari au primit vitralii şi s‑au achiziţionat trei policandre noi. După lucrările de renovare, clopotniţa a fost înfrumuseţată cu un spaţiu muzeal, iar pereţii de la intrarea pe sub turnul în care sunt instalate clopotele au fost împodobiţi cu pictură murală în frescă. Din declaraţiile părintelui stareţ Vicenţiu Oboroceanu reiese că lucrările continuă la Paraclisul arhieresc de lângă Palatul episcopal, aflat în incinta complexului mănăstiresc. Din luna noiembrie a acestui an, încep acţiuni complexe de restaurare şi consolidare la Paraclisul „Pompilian“ din grădina mănăstirii, unde se pregăteşte Sfântul şi Marele Mir.