Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului; Sfântul Mucenic Sozont; Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi
Sfântul Cuvios Simeon de la Pângăraţi s-a născut la începutul secolului al 14-lea, în apropiere de Piatra Neamţ, şi a intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Bistriţa. A petrecut mulţi ani în chinovie, apoi s-a retras pe malul stâng al pârâului Pângăraţi, unde a ridicat o biserică de lemn. Cu timpul, schitul a fost cunoscut cu numele de „Schitul lui Simeon”, care a devenit mai târziu Schitul Pângărați. Schitul lui Simeon a fost pustiit în timpul campaniei duse de sultanul Mahomed Cuceritorul împotriva Moldovei, în 1476. Cuviosul Simeon şi ucenicii săi au trecut Carpaţii, stabilindu-se la Mănăstirea Caşva. A trecut la Domnul în acelaşi an. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângăraţi, care s-a născut în anul 1487, în nordul Moldovei. În monahism a intrat la Mănăstirea Moldoviţa, dar în 1508 a fost ales stareţ al Schitului Pângăraţi, slujire pe care a îndeplinit-o 56 de ani. În anul 1566, cuviosul, cunoscând că i se apropie sfârşitul, s-a retras de la conducerea mănăstirii şi l-a numit stareţ pe ieromonahul Teodorit. Sfântul Cuvios Amfilohie s-a retras la Mănăstirea Moldoviţa şi a trecut la Domnul în anul 1570.