Început cu bucurie și desfătare cu bunătățile Duhului
Cei mai mulți pornesc pe calea Postului Mare cu prejudecata că asceza este strict individuală. Lipsește percepția liturgică asupra postului, ca o lucrare comună publică, și nu particulară.
Interiorizarea înfrânării, la care face referire fragmentul de la Liturghia din ultima duminică dinaintea Păresimilor, este însoțită de gesturi care trec postul din registrul funest (smolirea fețelor) în cel luminos, al primenirii rituale pentru slujire (spălarea feței și ungerea capului). Dacă Adam a căzut în întristare și deznădejde, lipsindu-se pentru mâncare de comuniunea cu Dumnezeu, timpul recuperării chemării omului la preoție împărătească inaugurat prin jertfa Noului Adam este un prilej de bucurie și de desfătare ascetică și mistică.
Invitația de la prima slujbă a Postului Mare este pentru un început luminat cu bucurie al perioadei de asumare a exigențelor duhovnicești și de curățire sufletească și trupească. Abstinența la hrană deschide calea pentru eliberarea de patimi. Înfrânarea trupească și duhovnicească face loc desfătării de bunătățile Duhului. Denumite general virtuți în cântările de la Vecernia primei zile de post, acestea sunt daruri care solicită ieșirea tainică în întâmpinarea lui Hristos prin asceza cuplată zilnic la cuvântul lui Dumnezeu, comunicat în Sfintele Scripturi și în Sfintele Taine.
Începe o perioadă în care lucrările ce au izolat umanitatea în obscuritatea urii, discordiei și segregării, pentru că nu izvorăsc din voia divină, sunt deplânse și desființate de lumina căutării lui Dumnezeu în rugăciuni cu lacrimi de cei care îmbracă hainele luminii. În final, aceștia vor fi învredniciți de bucuria duhovnicească a participării la pătimirea și la Paştile Domnului, traversând cu dragoste acest timp binecuvântat al pocăinței. Ca într-o Liturghie interiorizată, dar nu confiscată egolatru, postul presupune golirea de sine pentru umplerea de harul divin oglindit în sufletele celor care nu iau în seamă răutatea din ei și din jurul lor, ci se încredințează comuniunii în puterea Duhului Sfânt.
Participarea concretă prin postire la lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu își găsește formularea eclesială în dispoziția împreună-hrănirii la slujbele de fiecare zi cu acele cărți selectate și adunate de Tradiție pentru fiecare moment: Facerea și Ieșirea, Isaia și Iezechiel, Proverbe și Iov, Psalmii, Patericul și Lavsaikonul, din scrierile Sfinților Ioan Hrisostom, Vasile cel Mare, Efrem Sirul, Teodor Studitul, Scara Sfântului Ioan Sinaitul și Viața Sfintei Maria Egipteanca (într-o enumerare incompletă). Așa cum o arată Canonul Sfântului Andrei Criteanul, toată Scriptura se constituie în hrana postitorilor pentru răstimpul înfrânării de cele ale unei existențe egoiste ce hrănește moartea, adică desființarea relației cu Dumnezeu și ceilalți.
Derularea postului corespunde întâlnirii liturgice cotidiene cu Scriptura și cu Părinții Bisericii care, prin teologia și experiența lor, fac lucrător cuvântul lui Dumnezeu în cei care îl preferă ca hrană. Nu în ultimul rând, acomodarea Euharistiei la regula ajunării specifică postului în rânduiala împărtășirii continue cu Darurile mai-înainte-sfințite solicită o raportare vie la desfătări atât de sublime, că rămân mai de fiecare dată neatinse. Însă, ceea ce e copleșitor ar putea să conducă la dorința de a redescoperi gustul pentru hrana duhovnicească și dincolo de zilele postului.