Începutul cărţilor de rugăciune din Șcheii Brașovului
CITEȘTE ȘI: Cărţi de rugăciune în tipăriturile diaconului Coresi din Șchei
Suntem plăcut impresionați de faptul că Patriarhia Română a desemnat 2022 drept ,,Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, pentru că românul în tot timpul existenței sale istorice a fost însoțit de puterea rugăciunii și la bine, și la rău. Ne folosim de bogatul tezaur din Șcheii Brașovului, format sub egida Bisericii „Sfântul Nicolae” și a primei școli românești, care ilustrează valoarea mediului spiritual creștin îngrijit de slujitorii săi, înzestrând obștea creștină de aici cu manuscrise și tipărituri care s-au creat local sau au fost aduse din alte zone.
Mărturii avem cu începere din veacul al 11-lea, dar existența unei biblioteci o constatăm din veacul al 15-lea, când biserica avea o pecete din argint (ștampilă), păstrată și azi și aplicată pe toate cărțile vechi. Ne propunem în serialul nostru să selectăm cronologic din imensul număr de exemplare doar cărțile care includ rugăciunile de peste an și mărturiile despre acestea le comentăm.
Prima mărturie o avem din vecul al 11-lea, pe un manuscris slavon care cuprinde fragmente din „Omiliile lui Ioan Gură de Aur”, scris pe pergament, din care s-a păstrat doar o filă. Din fericire, a fost folosită pentru copertarea unei alte cărți vechi. Textul slavon ne îngăduie să constatăm aprecierile copistului privind importanța rugăciunii, afirmând că „Avel era blând cu fratele său, de asemenea era către Dumnezeu cucernic”. Avertiza pe creștinul rugător spre Dumnezeu: „Să nu ne supărăm unul pe altul... ca să nu ne obișnuim și pe Dumnezeu a-L supăra, ci unul pe altul să ne învățăm și pe Dumnezeu a-L cinsti, căci mânia asupra oamenilor și asupra lui Dumnezeu mânie va fi”.
Un „Slujebnic”, manuscris slavon de redacție românească din veacul al 15-lea (nr. inv. 1.177), scris în Transilvania (probabil în Șcheii Brașovului), cuprinde rugăciuni la „Slujbele de obște pentru sfinți, proroci și sfinți mucenici” (pp. 15-18); „Slujba pentru doi mucenici” (pp. 18-21); „Slujba pentru un mucenic” (pp. 21-24); „Slujba pentru un cuviincios” (pp. 24-26); „Slujbă pentru cuvioși”(pp. 26-30); „Slujba pentru un cuvios mucenic” (pp. 30-33); „Slujba pentru mai mulți cuvioși mucenici” (pp. 33-36); „Slujba pentru un apostol” (pp. 36-39); „Slujba pentru mai multe mucenice” (pp. 39-41); „Slujba pentru un sfânt” (pp. 41-45); „Slujba pentru mai mulți sfinți” (pp. 45-49); „Slujba pentru mai mulți sfinți mucenici” (pp. 49-52); „Slujba pentru o mucenică” (pp. 52-55); „Slujba pentru mai multe mucenițe” (pp. 55-58). Manuscrisul cuprinde și Evangheliarul și Apostolul. Toate textele sunt în limbă slavonă și inedite.
Impresionante sunt rugăciunile din cartea slavonă a veacului al 15-lea „Cuvântările lui Efrem Sirul”, ce provine din casa protopopului Mihai, cea mai mare personalitate a veacului al 16-lea. Fiu al preotului Dobre, cu studii teologice la Academia din Ipec (Serbia), sfetnic al domnilor de peste munți, la curtea cărora a fost de circa 40 de ori ca delegat al autorităților brașovene, protopopul Mihai a fost cel mai bun colaborator al lui Mihai Viteazul în cele cinci popasuri brașovene și ctitor al clădirii școlii de piatră din Șchei. Din propria bibliotecă și a familiei sale s-au păstrat numeroase cărți, în baza cărora s-a constituit prima formă a bibliotecii bisericii șcheiene, fiind și cel mai bun colaborator al diaconului Coresi, traducând între altele și celebra Evanghelie cu învățătură din 1581-1582. Cartea lui Efrem Sirul (357 file), format 28,5 x 20,5 cm, are filigran „foarfecă” pentru anul 1449, legată în lemn și piele cu motive florale stilizate, în scriere slavonă semiuncială, cu titluri și inițiale cu roșu, frontispiciul (f. 3) împletit cu roșu și verde. În cuprinsul cărții aflăm impresionante rugăciuni cu indicaţia de pe primele file în limbă slavonă că manuscrisul cuprinde „Cărțile, numite în limba siriană Pazrenesdier, iar în limba slavă, zise Efrem - parabolă, mângăiere, rugăciune - învățătură folositoare pentru suflet foarte diferită”. Aflăm în cuprinsul cărții rugăciuni „Despre patima Domnului“ (pp. 195-196); „Despre neînfricare” (pp. 196-197); „Despre iubire” (p. 197v.); „Despre răbdarea îndelungată” (p. 198); „Despre tăcere când nu ești supărat” (p. 200); „Despre blândețe” (p. 201); „Despre ascultare” (pp. 203-204); „Despre abstinență” (pp. 208-209); „Despre neabstinență” (pp. 209-211); „Despre pocăința sufletului” (pp. 211-217). Cartea cuprinde foarte multe sfaturi pentru comportarea creștinului pe tot parcursul vieții. Pe fila 1 precizează tot în limbă slavonă: „Această carte numită folositoare pentru suflet este dată”. Și tot în limbă slavă avem precizarea daniei: „Această carte folositoare pentru suflet, numită Efrem Sirul, este dată de mâna protopopului Vasile (fiul protopopului Mihai, autorul unei valoroase cronici, n.a.) pentru sufletul surorei sale Stanca, fiica presbiterului Mihai de la Brașov, sfintei biserici din Șchei, ca să-i fie pomenire în veci. Dacă cineva se va lăcomi să o ia sau să o vândă, să fie blestemat de cei 318 părinți. În anul 7139 (1631) aprilie ziua 21”.
Cea mai importantă carte de rugăciuni din veacul al 15-lea este un Molitfelnic constând din două manuscrise slavone scrise în Șcheii Brașovului, care păstrează între alte rugăciuni și o primă rugăciune (inedită) în limbă română, grafie chirilică. Cartea a fost dăruită bisericii la anul 1569 de preotul Dobre (preot al bisericii între anii 1541 şi 1572), nepot de soră al preotului Toma din Șchei (slujitor între anii 1540 şi 1566) și tatăl protopopului Mihai (slujind în anii 1578-1604). „Om învățat”, cum scrie cronica nepotului său, protopopul Vasile cronicarul, popa Dobre apare în documentele oficiale ale Brașovului ca „logofăt la Cetate” (copist și translator pentru documentele Brașovului” și sol al brașovenilor în cadrul legăturilor cu Muntenia și Moldova). Încă din 20 iunie 1530, Popa Bratu, înainte de a se preoți, poposește la curtea lui Petru Rareș și a lui Moise (fiul lui Vladislav III) în Muntenia, primind pentru serviciile aduse cetății brașovene recompensa de 1 florin și 40 de aspri. În iulie același an se găsea pentru 14 zile tot la curtea lui Petru Rareș, înlesnindu-i acestuia venirea la Brașov, fiind recompensat cu 3 fl. şi 6 aspri. Mai târziu, deși preot al bisericii din Șchei, în calitate de „logofăt la Cetate” se deplasează ca diplomat la curtea lui Alexandru Lăpușneanu în Moldova, vizită repetată de două ori în 1544 și 1568 și la Nicolae Pătrașcu (tatăl lui Mihai Viteazul) în 1544.
Cartea sa, lipsită de paginile de început, este alcătuită din două manuscrise, constând din 161 de file (format 21 x 13,5 cm), având filigrane „balanda în cerc cu stea”, corespunzătoare veacului al 15-lea, dar și coroana, corespunzătoare începutului de veac 16. Legată în lemn și piele neagră cu motive florale stilizate, scriere semiuncială cu elemente de cursivă, textele aparținând mai multor copiști. Aflăm din conținutul slavon rugăciunile de la Sfânta Bobotează (pp. 30-38), rugăciunile de la „rânduiala căsătoriei” (pp. 39-42), „rugăciunile în care se fac strigările” (pp. 43-58), „rugăciunile de la slujba logodnei” (pp. 59-65), rugăciunile de la Sfințirea Apei” (pp. 65-71), rugăciunile și „tipicul de înmormântare pentru orice om mirean” (pp. 71-99), rugăciunile „slujbei la ieșirea sufletului” (pp. 100-103), „rugăciunea pe care o spune arhiereul sau duhovnicul pentru păcatele cu voie sau fără voie, pentru orice blestem și jurământ și pentru orice păcat”, „Polieleul și rugăciunile la praznicele împărătești și la sfinții mari mucenici și arhierei și cuvioși și psalmi aleși și pripeale” - ca să menționăm doar câteva din rugăciunile acestul Molitfelnic.
Fiind singurul text în limbă română, ne punem întrebarea: de ce nu este redat tot în limbă slavonă? Fiind o rugăciune de trecere a unui catolic la cultul ortodox (care cu siguranță nu știa limba slavă, doar limba română) - probabil că acesta este motivul. Pentru importanța, ineditul și frumusețea textului și a limbii române la acea vreme, ne îngăduim să-l redăm integral prin transcriere din grafie chirilică: ,,Învățătură și întrebare, cându va vrea un om de în legea lătinească să vie cătră a noastră credință și lege să se boteze, popa mainainte să întrebe cu aceste cuvinte. Să întrebi întăiu așa: tu acmu cu totu sufletul tău înainte lui Dumnezeu și a tuturor svănților iubești cu toată inima și cu tot sufletul tău legea aceasta creștinească, carea iaste tocmit de la Dumnezeu, cu Duhul Sfântu de 12 Apostoli și de Sfinții părinți la 7 Săboară ce au fost a toată lumea și să fii de acumu într-această credință și lege creștinească pănă la moartea ta? Acela ce va vrea să să botează să-ți răspunză căte un cuvântu de toate că poftește pănă la moarte. Și iarăși să-i zici: Dară lepezi-te de legea lătinească și de a lu Mărtin Ereticul și de toate legile lor și de toate hulele lor, cu carle hulescu pre Duhul Sfântu și pre Precesta și pre Sfinții lui Dumnezeu și pre Sfintele Icoane? El acum să zică: Lepădu-mă și proclețescu și crezu întru Sfânta Troiță după voia lu Dumnezeu și mă închin și Preacistii de Dumnezeu Născătoare de Pururea Fată Marii și tuturor Sfinților și Sfintelor Săboare și priimescu posturile și zilele de post, miercuri și vineri și așa mă jur înaintea lui Dumnezeu că voiu ținea pănă la moartea mea. Deci începe Botezul de la Iordan”.