Cărţi de rugăciune în tipăriturile diaconului Coresi din Șchei

CITEȘTE ȘI: Începutul cărţilor de rugăciune din Șcheii Brașovului

Continuăm serialul nostru dedicat „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” prin prezentarea diaconului Coresi în calitate de ctitor al cărţilor de rugăciune în limba română. Acesta, în ciuda unei impresionante activități editoriale, deschizător al drumului biruinței definitive a scrisului în limba română, rămâne și astăzi atât de puțin cunoscut biografic, în special din cauza mărturiilor sumare păstrate din perioada vieții lui.

Este uimitor să constatăm cum își părăsește „patria” (căci pe atunci Muntenia era țară aparte de Transilvania) și vine tocmai în Ardealul aflat sub stăpânire străină, ca să tipărească pentru toți românii cartea bisericească în limba română, dovedind că „întru besearecă mai vârtosu cinci cuvinte cu înțelesu mieu să grăesc ca și alții să învățu decât întunerece de cuvinte în alte limbi”. Și afirma aceasta după 500 de ani de între­buințare în Biserica Ortodoxă a limbii slavone. Afirma aceasta în Șcheii Brașovului, mărturisind cu convingere: „Dac-am văzut că mai toate limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi rumânii n-avăm și Hristos zice cine ceteaște să înțeleagă... dac-am cetit bine am ispitit și socotit și am aflat că toate tălcuiesc, adeverează și întăresc cu Scriptura Sfântă și mie tare plăcură. Și vă rog frații mei să cetiți și bine să socotiți că veți vedea voi înșivă cum că e mărgăritariul și comoară ascunsă”.

Din această convingere mărtu­risită în „Tâlcul Evangheliilor” (1564) a scris și a tipărit toate cărțile sale (39 la număr) în Șcheii Brașo­vu­lui, unde a aflat un adevărat teza­ur la Biserica „Sfântul Nicolae”, ctitorită de domnitorii din Muntenia și Moldova și de marii boieri ai țării, începând cu Negru Vodă, Vlad Călugărul, Laiotă Basarab cel Bătrâm, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Petru Rareș, ca să pomenim doar câțiva dintre mulții ctitori. Firește că la loc de cinste se păstrau în acest lăcaş cărțile de rugăciune, aduse aici de prestigioșii preoți ai bisericii, pe care diaconul Coresi le avea la îndemână. Remarcăm între acestea manuscrisul slavon al Molitfelnicului de la începutul veacului al 16-lea (nr. inv. 19) provenit din casa protopopului Mihai (cu studii la Academia Teologică din Ipek, Iugoslavia), copiat în Șcheii Brașovului, care păstrează în conținut numeroase rugăciuni, între care amintim, prin traducere din limba slavă: „Rugăciune deasupra colivei pentru pomenirea sfinților“ (f. 1); „Rânduiala la Bobotează” (ff. 2-10); „Slujba la sfințirea apei” (ff. 11-19); „Rânduială la a treia zi după ce a născut o femeie un copil” (ff. 19-20); „Rânduială la înnoirea copilului a opta zi” (ff. 20-22); „Rânduială pentru femeie la a patruzecea zi” (ff. 22-23); „Rânduială la botezul copiilor” (ff. 24-37); „Rânduială cum trebuie primiți ereticii care vin la Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică” (ff. 37-41); „Rânduială la logodnă” (ff. 41-42); „Rânduiala cununiei după terminarea Liturghiei” (ff. 43-50); „Rânduiala înfrățirii” (ff. 51-54); „Rânduiala spovedaniei” (ff. 54-87); „Rânduiala la ieșirea sufletului din trup” (ff. 91-94); „Rânduiala înmormântării oricărui om mirean” (ff. 95-111); „Rânduiala la înmormântarea unui preot” (ff. 132-160); „Rugăciune la pasca copiilor” (f. 192 v.); „Rugăciune pe care o face preotul deasupra Paștilor și Rânduială la sfințirea Bisericii” (ff. 161-179); „Slujba cuvenită la înnoirea Sfântului Hram” (ff. 179-186); „Rânduială când se spurcă o fântână și la o fântână nouă” (f.187); „Rugăciune pentru a însemna un om care vine de la păgâni” (f. 191); „Rugăciune la punerea crucii” (f. 191 v.); „Rugăciune deasupra salciei de Florii” (f. 192); „Rugăciune la blagoslovire și la ruperea artosului” (f. 194); „Rugăciune pentru oameni la naște­rea lui Hristos” (f. 195 r.+v.); „Rugăciune la binecuvântarea unei bise­rici noi” (f. 196 r.+v.) „Rugăciune la tăierea boului și a berbecului” (f. 196 v.); „Rugăciune care se face femeii”.

Am apreciat în mod deosebit această carte pentru a dovedi ce zestre documentară adăpostea Biserica „Sfântul Nicolae” din Șchei la vremea venirii diaconului Coresi aici, unde a avut posibilitatea de a se documenta.

Este impresionantă contribuția acestui cărturar nu numai în sectorul acesta pe care l-am numit generic „molitfelnic”, dar și în cel teologic în general, catehetic, liturgic și istoric. Ne îngăduim să poposim asupra sectorului de carte molitfelnică (de rugăciune) a diaconului Coresi, care și-a tipărit cărțile convins că „în Treime slăvitul Dumnezeu a binevoit să desăvârșească Biserica Sa prin felurite cărți, prin lauda și folosul celor ce cetesc” .

Încă din „Catehismul românesc”, prima carte coresiană în limba română, aflăm aprecieri ale diaconului Coresi privind importanța rugăciunii în viața creștină: „Să înțeleagă toți oamenii cine-s rumâni creștini, cum grăiaște și Sfântul Pavel Apostol către Corinteni 14, în sfânta beserecă mai bine e a grăi 5 cuvinte cu înțeles decât o mie de cuvinte neînțelese în limbă striină” (idee reluată în „Tâlcul Evangheliei”). Aici aflăm și rugăciunea „Tatăl nostru”, după textul de la Matei, cu ecfonisul „că a Ta e împărăţia și puterea și slava în vecie. Amin”, și nu după Evanghelia de la Luca, cum se regăsește în catehismele luterane. De asemenea, „Crezul” este cel neceo-constantinopolitan, fără Filioque, și nu cel apostolic, prezent în catehismele luterane (ale lui Luther, Gașpar Heltai, Devoi Biro și Andrei Botizi). Sunt numeroase mărturii care dovedesc caracterul pur ortodox al acestei cărți și nu influența luterană, pe care au invocat-o mulți cercetători. Ni se pare semnificativ că la Brașov se găsea, încă de la 1544, „Catehismul grecesc” (pur ortodox), pe care judele Valentin Vagner îl trimite patriarhului de la Constantinopol. Nu se poate omite faptul că exact în această perioadă popa Bratu din Șchei traduce „Apostolul”, diacul Oprea traduce „Octohiul”, iar protopopii Iane și Mihai din Șchei traduceau pentru diaconul Coresi cea mai voluminoasă carte a sa: Cazania a II-a („Evanghelia cu învățătură”). Prin „Catehismul” coresian se deschide drumul sigur și definitiv al biruinței scrisului în limba română. În 1607, Pop Grigore din Măhaci a realizat o copie după cartea coresiană. De altfel, Coresi precizează în Predoslovie că „Sfinții Părinți Vasile, Grigore, Ioan Zlataust, Atanasie și Chiril Filozoful și ei scotiră și scoaseră cartea den cartea grecească”, iar el mărturi­sește în continuare: „Scoasem Sfânta Evanghelie și zece cuvinte și Tatăl nostru și Credința Apostolilor (Crezul) să înțeleagă toți oamenii cine-s rumâni creștini”. Transmite și mesajul: „După aceaia vă rugăm toți sfinții părinți, oare vlădici, oare episcopi, oare popi, în cărora mână va veni aceste cărți creștinești, cum nainte să cetească, necetind să nu judece, neci să săduiască, că nu e în trănsele alte nemică, ce numai ce au propovăduit Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți și închinăm cinste și dăruim sfinței tale, arhiereul și Mitropolit Efrem, că va fi cu blagoslovenie Sfinției lui Is. Hs. Mântuitorul nostru. Amin”. Cât de semnificativ este faptul că această carte a fost adresată cunoscutului ierarh ortodox al Ardealului în acea vreme!