Închinătorul Dumnezeului Cel adevărat

În Israelul Antichităţii, mai ales după divizarea regatului de către fiii lui Solomon, şcolile profetice erau cele care formau credincioşii autentici, în pofida tot mai des întâlnitelor închinări la idolii care înconjurau din toate părţile Ţara Făgăduinţei. În aceste şcoli, conduse de proroci, dar care erau tot timpul ţinta răzbunărilor dregătorilor idolatri, a învăţat Prorocul Ilie, cel care şi-a luat numele după Dumnezeul adevărat pe Care el Îl propovăduia.

Pelerinii care merg în Israel au ocazia să viziteze o peşteră amenajată în oraşul Haifa, care aminteşte de peştera în care s-a ascuns odinioară de mânia Izabelei Prorocul Ilie. Acea peşteră te duce cu gândul la pustnicii isihaşti, care i-au urmat lui Ilie în însingurare şi rugăciune neîncetată. Viaţa Sfântului Proroc Ilie este descrisă în cartea a treia a Regilor din Vechiul Testament. Prorocul a fost contemporan cu regele Ahab, fiul lui Omrim, care a domnit peste Regatul de Nord timp de 22 de ani la mijlocul secolului al 9-lea înainte de Hristos. Regele Ahab este descris atât în Biblie, cât şi în scrierile lui Iosif Flaviu ca un rege rău-credincios, care lua în deşert numele Domnului. Autorii antici pun aceasta inclusiv pe seama influenţei soţiei regelui, Izabela, pe care acesta o luase din Sidon şi care era închinătoare sau chiar preoteasă a zeilor Baal şi Astarta. În timpul domniei lui Ahab, ţara a fost atacată, în mai multe rânduri, de regele sirian Benhadad al II-lea, ultimul atac fiindu-i fatal regelui israelitean.

În situaţia dezastruoasă a conducerii regelui Ahab, şcolile profetice au fost închise, iar prorocii care se închinau Dumnezeului Cel adevărat au fost alungaţi, ei fiind nevoiţi să se ascundă, pentru a nu fi ucişi. Închinarea la idoli a devenit atunci aproape obligatorie, iar statuile zeilor sub formă de viţel apăreau de ce în ce mai des. Cu toate acestea, unul dintre proroci, şi anume Ilie din Tesba Galaadului, a avut curajul de a-l înfrunta pe regele Ahab şi de a-i spune cuvântul rostit de Domnul Dumnezeu. Cu toată împotrivirea lui Ahab şi dorinţa de răzbunare a Izabelei, pentru că preoţii lui Baal şi ai Astartei au pierit în confruntarea cu Ilie, prorocul a fost salvat, iar regii au cunoscut un sfârşit demn de toată mila. Prorocii din acele şcoli sunt numiţi în Scriptură „fiii prorocilor”. Ei erau iubiţi şi respectaţi, pentru că aduceau la cunoştinţa poporului cuvântul Domnului, iar Dumnezeu le vorbea în chip tainic. Înainte de răpirea lui Ilie la cer, aceşti fii ai prorocilor din Betel, Ierihon şi de pe malul Iordanului au cunoscut înălțarea lui, chiar dacă unii dintre ei credeau că a fost doar dus în altă parte a ţării. De unde a plecat Ilie, simbolic, pe malul Iordanului, de acolo a început să predice mai târziu şi Sfântul Ioan Botezătorul, fapt pentru care a şi fost numit de popor „noul Ilie”.
După cuvântul lui Ilie, în Israel nu a plouat mai bine de trei ani; după cuvântul lui Ilie, făina şi uleiul văduvei nu s-au împuţinat; după cuvântul lui Ilie, foc din cer a venit să mistuie jertfa de seară; după cuvântul lui Ilie, fiul văduvei a înviat; după cuvântul lui Ilie, Iordanul s-a despărţit, foc din cer a mistuit pe oştenii care veniseră să-l aresteze; iar la dorinţa lui Ilie, Dumnezeu i S-a arătat simbolic sub forma adierii de vânt şi mai cu adevărat atunci când S-a schimbat la faţă pe Muntele Tabor. Iată cine a fost Ilie! Iată cine a fost marele proroc din Israel, puternic în faptă şi în cuvânt!

Premergătorul venirii Domnului Hristos

Cartea Prorocului Maleahi, ultima carte canonică din Vechiul Testament, în ultimele ei versete, trage o concluzie a întregii Scripturi pentru omenirea care aştepta mântuirea. Acolo se spune astfel: „Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, slujitorul Meu, căruia i-am dat în muntele Horeb porunci şi rânduieli pentru tot Israelul: Iată că Eu vă trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; el va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem” (Maleahi 3, 22-24). Concluzia Vechiului Testament, aşadar, constă în ascultarea de Legea dată prin Moise şi în urmarea pildei de tărie în credinţă a Prorocului Ilie. Toate acestea, înainte de „ziua cea mare şi înfricoşătoare a Domnului”. Unii tâlcuitori ai acestor versete, induşi în eroare de cuvântul „înfricoşător”, au spus că prorocia vorbeşte despre sfârşitul lumii. Totuşi, Mântuitorul Hristos, la întrebarea oamenilor despre cine era Sfântul Ioan Botezătorul, spune că el este Ilie, care „a şi venit” (Matei 17, 12). Nu în sensul că Ilie ar fi fost Ioan, ci în sensul că versetele din prorocia lui Maleahi trebuie interpretate duhovniceşte, iar Ioan Botezătorul avea, ca şi Elisei odinioară, duhul lui Ilie, duhul omului credincios. Şi el a fost, după cuvântul Mântuitorului, cel care a întors inima părinţilor către fii şi a fiilor către părinţi, înainte de propovăduirea Evangheliei mântuirii neamului omenesc, adică a „zilei cea mare şi înfricoşătoare”. Cât despre cele ce se vor petrece la sfârşitul lumii, să lăsăm în seama lui Dumnezeu acestea!

Cinstirea Sfântului Proroc Ilie la români

Sfântul Proroc Ilie este cinstit de evrei, creştini, dar şi de musulmani. Vieţuirea lui cea dreaptă, menţionarea lui de către Mântuitorul Hristos, amintirea de faptele lui cele deosebite, dar şi ajutorul pe care el l-a dat celor care i-au cerut mijlocirea în faţa Tronului Ceresc, au făcut ca Sfântul Ilie să fie unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi. Prăznuit în luna iulie, atunci când fenomenele meteorologice sunt extreme, iar furtunile pot apărea ca din senin, Sfântul Ilie a fost asociat cu fulgerele, în amintirea răpirii sale în carul de foc dinaintea ucenicului Elisei. Multe biserici şi mănăstiri au ocrotitor pe Sfântul Ilie. Oamenii au numit copii în cinstea Sfântului Ilie. În centrul Bucureştiului sunt mai multe biserici care au acest hram: „Sfântul Ilie” -Gorgani, „Sfântul Ilie” - Rahova, „Sfântul Ilie” - Hanul Colţei. De asemenea, în cartiere, dar şi în alte oraşe din ţară sunt foarte multe biserici şi mănăstiri care au acest hram. Deosebit de frumoasă este şi Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, întemeiată cu sprijinul primului Patriarh al României, Miron Cristea, care fusese Episcop de Caransebeş. Acolo a fost adusă în 1910, dintr-un sat mureşean, Stânceni, biserica din lemn cu hramul Sfântului Ilie. La hramul mănăstirii se adună anual foarte mulţi credincioşi din Maramureş, Moldova, Ţara Bârsei şi ţinutul Năsăudului.