Îndrumar de bune practici pentru locuitorii Cetăţii Sighişoarei
Pentru păstrarea şi conservarea patrimoniului Cetăţii din municipiul Sighişoara, Primăria a elaborat „Îndrumarul de bune practici pentru proprietarii şi locatarii din zona istorică“, prin care cetăţenilor li se dau sfaturi asupra modului de păstrare a imaginii medievale a caselor
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, locuitorii cetăţii sunt informaţi prin intermediul acestui îndrumar asupra posibilităţilor de conservare şi reabilitare a ferestrelor istorice, de conservarea, reabilitarea şi modernizarea uşilor şi a porţilor istorice, de refacerea şi reabilitarea pardoselilor din lemn sau a acoperişurilor clădirilor din Cetate. La capitolul „Conservarea şi reabilitarea ferestrelor istorice“, îndrumarul arată că unele dintre cele mai importante elemente de compoziţie ale unei faţade sunt ferestrele şi este nevoie de o grijă deosebită atunci când acestea trebuie înlocuite din cauza degradării. „Recomandările noastre nu sunt costisitoare şi contribuie la prezervarea autentică a imaginii istorice, cu valoare de unicat a oraşului în care trăim. Dacă ferestrele istorice nu mai pot fi reabilitate, înlocuirea acestora cu altele noi este inevitabilă. Dar înainte să procedaţi la înlocuirea ferestrelor, gândiţi-vă bine la materialul pentru toc şi canaturi, subîmpărţirea cu baghete şi culoare, tipul de geam şi modalitatea de deschidere. Nu uitaţi că în aceste zone tâmplăriile din material plastic sau aluminiu sunt interzise“, se arată în ghid. Documentul prevede că geamurile izolante, aşa-numitele „termopane“, se pot monta fără probleme în tâmplărie din lemn, care să fie o copie fidelă a celei originale. În plus, localnicilor li se recomandă să păstreze subîmpărţirea şi cromatica ferestrelor, întrucât ferestrele noi, fără subîmpărţiri şi în culori necorespunzătoare, afectează grav aspectul de ansamblu al casei şi o devalorizează considerabil. Una dintre caracteristicile Sighişoarei istorice este reprezentată de peisajul acoperişurilor. Vizitatorul Cetăţii rămâne impresionat de vechile acoperişuri din ţigle executate manual, de lucarnele şi hornurile păstrate. Reprezentanţii municipalităţii atrag atenţia proprietarilor asupra necesităţii de a păstra cu orice preţ acoperişul originar, ca suprafaţă închisă, împreună cu şarpantele şi lucarnele istorice. Învelitorile acoperişurilor din Sighişoara sunt realizate, în marea lor majoritate, din ţiglă solz. „La reabilitarea acoperişurilor trebuie menţinute vechile proporţii şi volume şi se recomandă păstrarea, cât mai mult posibil, a ţiglelor tradiţionale“, se precizează în îndrumar.