Institutul „Sfântul Vladimir“, o infuzie de ortodoxie în America

Institutul Teologic Ortodox "Sfântul Vladimir" din New York îşi celebrează patronul spiritual în fiecare an la 15 iulie. Despre istoria, specificul şi locul acestui prestigios centru universitar ortodox aflăm detalii din interviul pe care ni l-a acordat părintele Ilie Toader, autorul unei tezei de doctorat referitoare la acest institut, unde a şi avut o bursă de stagiu în 2010.

Cum a fost înfiinţat Institutul Teologic Ortodox "Sfântul Vladimir" din New York? Institutul Teologic "Sfântul Vladimir" din New York, cu doar şapte decenii de existenţă, dar cu un impact atât de profund asupra Ortodoxiei americane şi universale, se numără printre acele realităţi care nu pot fi măsurate în date sau cifre exacte, fără riscul de a nu obscuriza însăşi istoria reală ce a produs acele date. Pot fi amintite câteva repere macroistorice mai semnificative pentru institut, însă, după părerea mea, rămân prea puţin relevante pentru a reconstitui locul real în istorie şi contribuţia uriaşă a institutului la Ortodoxie. A fost înfiinţat în anul 1938 sub jurisdicţie rusească (actuala Orthodox Church in America), în condiţii extrem de precare. Pentru primul an nu se înscriseseră decât cinci studenţi. Iniţial a fost găzduit de parohiile ortodoxe din New York, apoi de un seminar protestant. În cele câteva camere de aici locuiau şi profesorii şi studenţii, şi tot aici îşi desfăşurau activitatea didactică. Cine au fost primii profesori ai acestui institut? Primii profesori au fost părintele Georges Florovsky şi părintele Alexander Schmemann. La început, o baie dezafectată servea drept bibliotecă, iar o cameră de la subsol, aflată chiar lângă centrala termică, drept sală de cursuri. Într-o altă încăpere de doar câţiva metri pătraţi, în care era improvizată capela, decanul, părintele Georges Florovsky, şi tânărul profesor de liturgică, părintele Alexander Schmemann - doi dintre cei mai importanţi teologi ai veacului trecut - slujeau zilnic. Abia în anul 1962 institutul s-a mutat în propriul campus din Crestwood, New York, unde se află şi în prezent. Un rol determinant pentru creşterea prestigiului şi a stabilităţii materiale a Institutului "Sfântul Vladimir" l-a avut politica editorială deosebit de abilă. În 1952 era editat primul număr al periodicului "Saint Vladimirâs Seminary Quarterly", cu apariţie neîntreruptă până astăzi şi cu o înaltă ţinută academică. Apoi, în anul 1969, editura institutului (Saint Vladimirâs Seminary Press) debuta cu prima carte - "Postul Mare" a lui Alexander Schmemann - devenind în timp cel mai important centru de publicare şi difuzare a literaturii ortodoxe în lumea vorbitoare de limbă engleză. Ca o scurtă incursiune utilă pentru a înţelege mai bine cât a oferit institutul Ortodoxiei americane, ar merita amintit un amănunt legat de tipărirea "Postului Mare". La vremea respectivă, existând extrem de puţine materiale ortodoxe în limba engleză, conducerea institutului a luat decizia foarte îndrăzneaţă de a edita cartea părintelui Alexander Schmemann într-un tiraj de 3.000 de exemplare. Tot stocul s-a epuizat în mai puţin de trei săptămâni. Era un gol uriaş de carte ortodoxă, pe care editura a ştiut să îl umple în timp, devenind totodată un important factor de stabilitate materială pentru institut. Aminteaţi mai devreme de Georges Florovsky şi Alexander Schmemann. Ce teologi ortodocşi importanţi şi-au mai legat numele de institutul newyorkez? Galeria marilor teologi şi profesori care au participat la ascensiunea institutului este distinsă şi cuprinzătoare. Nu ştiu dacă sunt în măsură să spun care sunt mai importanţi, poate doar care sunt mai relevanţi pentru spaţiul românesc prin lucrările traduse în limba noastră sau prin activitatea lor recunoscută la nivel internaţional. Fără îndoială, prestigiosul centru din New York datorează cel mai mult foştilor decani Georges Florovsky (1893-1979, decan între 1949 şi 1955), Alexander Schmemann (1921-1982, decan între 1962 şi 1982) şi John Meyendorff (1929-1992, decan între 1983 şi 1992), al căror impact profund se resimte şi astăzi nu doar la "Sf. Vladimir", în specificul şi notorietatea institutului, ci şi în întreaga Ortodoxie. Totuşi, "Sfântul Vladimir" nu se reduce la aceste trei nume, cu adevărat de prim rang pentru teologia ortodoxă a veacului trecut. Şi alţi teologi de elită au atras institutului blazonul unui centru al excelenţei teologice: Nicholas Onufrievich Lossky, George Fedotov, Nicholas Arseniev, Alexander Bogolepov, Serge Verhovskoy, Sophie Koulomzin, John Breck (cunoscut nouă mai ales pentru studiile sale de bioetică), Thomas Hopko, John Erickson sau actualul decan, John Behr, tradus deja în limba română ("Drumul spre Niceea", "Taina lui Hristos: viaţa în moarte"). Care ar fi specificitatea acestui centru universitar ortodox? Specificul Institutului "Sfântul Vladimir" a fost marcat nu doar de marii teologi care au activat acolo, ci şi de contextul american extrem de dur, cu detaşarea puterii seculare de problemele Bisericii, cu libertinismul religios, cu eterogenitatea culturală şi etnică, cu lipsa unei organizări ecleziastice unitare, toate acestea punându-i pe ortodocşii de peste Ocean în faţa unor provocări nebănuite. Or, în acest context în care Ortodoxia risca să fie percepută drept credinţa exotică a unor emigranţi din Lumea Veche şi în care ortodocşii de diferite naţionalităţi s-au înstrăinat reciproc într-o mulţime de jurisdicţii concurente, fondatorii institutului au avut viziunea providenţială de a pune bazele unui centru teologic panortodox, simbol şi promotor al unităţii întregii Ortodoxii. Marii teologi amintiţi mai devreme nu au făcut decât să permanentizeze această viziune a întemeietorilor în orientarea şcolii: de la catedră sau amvon, la întruniri ori sinoade ortodoxe, în delegaţii oficiale la Bisericile Ortodoxe din toată lumea şi mai ales prin opera lor au lansat un apel fără precedent la unitate, atât între ortodocşi, dincolo de relativismul unor tradiţii locale sau naţionale, cât şi între creştini, în general. Demersurile lor au fost resimţite profund în interiorul, însă şi în afara lumii ortodoxe, prin eliberarea Ortodoxiei de stigmatul exclusivismului etnic şi prezentarea ei în Occident ca matca autentică prin care se revarsă în lume şuvoiul mântuitor al Revelaţiei lui Dumnezeu. Institutul "Sfântul Vladimir" a fost dintotdeauna un centru eterogen, cu studenţi şi profesori proveniţi din cele mai variate medii etnice sau religioase, cu numeroşi convertiţi la Ortodoxie (peste jumătate din numărul actual al studenţilor), cu ortodocşi de toate naţionalităţile şi vârstele, bărbaţi şi femei, căsătoriţi sau nu, extrem de discrepanţi ca educaţie - de la tineri care abia au terminat colegiul până la absolvenţi ai celor mai prestigioase centre universitare americane (Harvard, Yale, Columbia University etc.) şi, totuşi, formând cu toţii "o familie mare". Cum aţi defini rolul Institutului "Sfântul Vladimir" în zilele noastre? "Sfântul Vladimir" nu este doar o instituţie de învăţământ în care se predă Ortodoxia, frecventată la cursuri, iar apoi părăsită, lăsată fără viaţă, ci este o comunitate, locuită deopotrivă de profesori şi de studenţi cu familiile lor, o comunitate care învaţă, trăieşte şi îmbogăţeşte continuu Ortodoxia. Nu întâmplător, adevărata inimă ce pulsează coeziunea şi forţa acestei comunităţi de elită, totodată locul unde memoria vie şi moştenirea predecesorilor se resimt cel mai puternic, este Capela "Sfinţii Trei Ierarhi", care patronează campusul din Crestwood. Cu ineditul ei, aşa cum a fost concepută în cele mai mici detalii de preoţii John Meyendorff şi Alexander Schmemann, capela constituie spaţiul de întâlnire zilnică a întregii familii a institutului, în care profesorii şi studenţii (alături de copiii lor, personalul nedidactic şi apropiaţii institutului) se roagă împreună, slujesc împreună, se împărtăşesc împreună, în care, odată intrat, te simţi conectat la trecutul şi prezentul, la tradiţia acestei şcoli ortodoxe. Institutul "Sfântul Vladimir" are şi contestatari în anumite cercuri teologice ortodoxe? Politica institutului nu este agreată de toată lumea, îndeosebi pentru deschiderea spre apropiere interconfesională, care constituie fără îndoială una dintre dimensiunile definitorii ale specificului său, dar şi cu destui detractori, aşa cum spuneaţi. Institutul, prin teologii săi, nu şi-a reprimat niciodată această conştiinţă misionară de a purta mărturia Ortodoxiei şi în spaţiile neortodoxe, după cum se stipulează în chiar propriul său statut: "Angajamentul ultim al institutului este faţă de adevărul mărturisit de credinţa ortodoxă şi articulat în teologia ortodoxă - adevăr cu putere de a transforma lumea. Înseamnă a comunica mesajul creştinismului ortodox într-o societate pătrunsă de alte valori şi idei". Această obligaţie misionară a fost insuflată îndeosebi de părintele Georges Florovsky, artizan al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi unul dintre cei mai reprezentativi teologi ai secolului al XX-lea în dialogul ecumenic. Justificarea personală a părintelui Florovsky pentru participarea la acest dialog, făcută în 1952, sintetizează şi poziţia dintotdeauna a institutului în această direcţie: "Ca membru şi preot al Bisericii Ortodoxe, cred că Biserica în care am fost botezat şi crescut este cu adevărat singura Biserică adevărată. Cred aceasta din multe motive: din convingere personală şi din mărturia internă a Duhului care respiră în Tainele Bisericii, şi din tot ceea ce am învăţat din Scriptură şi din Tradiţia universală a Bisericii. De aceea, sunt obligat să văd celelalte Biserici creştine ca deficitare şi, în multe cazuri, pot identifica aceste deficienţe cu destulă acurateţe. De aceea, pentru mine, reuniunea creştină este doar o convertire universală la Ortodoxie. Există o regulă a credinţei şi o ordine care trebuie privite ca fireşti. Ceea ce este dincolo este pur şi simplu nefiresc. Dar nefirescul ar trebui îndreptat, şi nu doar condamnat. Aceasta este o justificare pentru participarea unui ortodox în dialogul ecumenic, în speranţa că, prin mărturia lui, adevărul lui Dumnezeu va câştiga inimile şi minţile omeneşti". Editura institutului a publicat de-a lungul vremii, alături de lucrările teologilor ortodocşi, şi scrieri ale unor teologi de alte confesiuni, care însă, prin gândirea lor, nu erodau spiritul Ortodoxiei. Saint Vladimirâs Seminary Press l-a publicat pe Jaroslav Pelikan, unul dintre cei mai proeminenţi teologi contemporani, deşi protestant la vremea aceea, dar care s-a convertit la Ortodoxie. Un alt mare teolog al zilelor noastre, Gabriel Bunge, eminent călugăr benedictin, autorul volumelor "Dragonâs Wine and Angelâs Bread" şi "The Rublev Trinity", a îmbrăţişat, la rându-i, Ortodoxia. Sunt doar câteva exemple care recomandă institutul drept "un microcosmos al bogăţiei şi diversităţii Ortodoxiei universale", atât pentru ortodocşi, cât şi pentru ceilalţi creştini. Ce rol ar putea avea experienţa Institutului "Sfântul Vladimir" pentru învăţământul teologic românesc? Este nevoie astăzi de o colaborare mult mai substanţială între centrele spirituale, educaţionale şi culturale ale lumii ortodoxe. Contextul românesc actual începe să semene tot mai mult cu cel american - eterogen şi secularizat - în care Institutul "Sfântul Vladimir" nu numai că a reuşit să supravieţuiască, dar a şi oferit atât de mult Ortodoxiei. Destinul misionar al acestei şcoli de teologie a stat de la bun început sub sceptrul unei astfel de dihotomii existenţiale: pe de o parte, precaritatea materială, pe de altă parte, viziunea şi exerciţiul permanent al unei meniri înalte. Spiritul de jertfelnicie şi demnitate care a însufleţit şi definit "Saint Vladimirâs" Seminary de-a lungul existenţei sale şi pe care va trebui să ni-l asumăm şi noi tot mai responsabil răzbate şi din apelul făcut de Alexander Schmemann în 1957: "Noi suntem siguri de un lucru: "De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc" (Psalmul 126, 1). Iar Domnul Îşi construieşte casa numai prin spiritul de responsabilitate şi sacrificiu. "Sfântul Vladimir" nu trebuie să devină doar o fabrică de diplome, un generator de mândrie şi slavă deşartă. Trebuie să aibă la temelia sa acea "catolicitate", acea "sobornicitate" pe care ortodocşii o menţionează atât de des. "Sfântul Vladimir" este tot timpul o aventură. Începem anul universitar fără să ştim dacă bugetul propus va fi acoperit, dacă vom fi în stare să ducem la bun sfârşit toată truda. Şi atunci, în acest efort de a supravieţui, se clădeşte o adâncă unitate spirituală, iar aceasta este o mare bucurie, o mare binecuvântare. Viaţa este dificilă şi, totuşi, atât de plină de sens", după cum scria A. Schmemann, în lucrarea "Let us commend ourselves and each other". Preotul Ilie Toader, carte de vizită Părintele Ilie Toader de la Parohia "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Focşani s-a născut în anul 1980, în localitatea Mediaş, judeţul Sibiu. A obţinut doctoratul în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, fiind în prezent doctorand al Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. Este asistent la Catedra de patrologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, profesor de limba greacă veche la Seminarul Teologic din Buzău şi membru în Comisia Naţională de Specialitate la Limbi clasice şi neoelenă.