Întronizarea Patriarhului Miron Cristea, ultima etapă a înființării Patriarhiei Române
Cel mai important eveniment din urmă cu un secol a fost întronizarea Patriarhului Miron Cristea la 1 noiembrie 1925, căruia i s-au acordat spaţii largi în presa românească a epocii. Încadrându-se în acest curent, presa locală şi regională a relatat în spaţii ample momentele legate de învestirea Patriarhului Miron Cristea. În aceste ziare de provincie găsim observaţii preţioase pe care nu le regăsim în presa centrală, cum este şi faptul că întronizarea Patriarhului reprezintă ultima etapă în procesul înființării Patriarhiei Române, desfăşurat pe parcursul anului 1925.
La Cluj, ziarul „Patria” publica, în ediţia sa din 1 noiembrie 1925, pe prima pagină, un amplu editorial cu titlul sugestiv „Patriarhia românească”. Autorul textului aduce argumente pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie şi a primatului său la demnitatea de Patriarh. El susţine că „realizarea idealului nostru de veacuri, unirea politică a tuturor românilor într-un Stat național, a adus în mod firesc și necesar și înființarea Patriarhiei românești. Inițiativa, ca și hotărârea de înființare a Patriarhiei, a fost salutată și încurajată cu bucurie de întregul popor românesc. În Sinoade, ca și în Corpurile Legiuitoare și în presă s-a arătat mulțumirea tuturor legată de acest act, ca și marile așteptări de ordin național și moral ce sunt legate de el. Nu mai încape îndoială că, cu aceeași însuflețire și bucurie, va înconjura solemnitățile învestirii de Duminică - ultima formalitate legată de înființarea Patriarhiei -, întreaga națiune română. Vedem în ea o justă încununare a meritelor pe care Biserica românească le-a avut prin veacuri pentru apărarea creștinismului și, în al doilea rând, ne punem în ea nădejdea unei reale înfloriri a veții creștinești în poporul românesc, pentru viitor”.
Foarte interesant este faptul că tocmai în acest editorial scris la Cluj găsim subliniată foarte clar importanţa întronizării Patriarhului Miron Cristea în procesul de înfiinţare a Patriarhiei Române, şi anume că este ultima etapă care reprezintă Proclamarea solemnă a Patriarhiei Române. Editorialul vorbeşte despre importanţa Bisericii Ortodoxe Române după înfăptuirea unităţii bisericeşti şi arată rolul misiunii ei în societatea românească, mai ales în calitatea sa de Biserică Naţională. Remarcăm realismul abordării editorialului, care nu trece cu vederea nici problemele pe care le are Biserica Ortodoxă din România.
Autorul clujean încheie editorialul său subliniind că, „odată cu întemeierea Patriarhiei și organizația unitară a Bisericii românești, trebue să înceapă marea luptă pentru credința, pentru convingerea creștină în preoți și laici. Numai pe acest temeiu se poate clădi mai departe, se poate valorifica întreaga construcție externă, cu toate ramificările ei. Suntem încredințați că, deplin organizată azi, Biserica va începe această luptă de care e strâns legat viitorul neamului întreg. În această credință spunem, din toată inima, la învestirea primului Patriarh român: Întru mulți ani!”
„Gazeta Transilvaniei”, care apare la Braşov, titrează în ediţia sa din 5 noiembrie 1925, în pagina 4: „Învestirea Patriarhului Miron”. Din debutul articolului ni se spune: „Cu o deosebită solemnitate, s-a săvârșit Duminica asta învestirea primului Patriarh al României Dr. Miron Cristea...” În continuare, textul prezintă desfăşurarea evenimentelor de duminică, 1 noiembrie 1925, legate de întronizarea Patriarhului Miron Cristea. Intertitlurile ne ajută să ne facem o imagine asupra abordării redacţionale a evenimentului: „Răspunsul Suveranului”, „Omagiu regal” şi „La Patriarhie”. Remarcăm că publicaţia ardeleană pune accent pe discursul regelui, pe care-l redă integral şi la care se adaugă partea finală a cuvântului său de la dineul oferit la Palatul Regal.
De la Braşov mergem la Iaşi unde publicaţia „Mişcarea” oferă spaţii largi învestirii Patriarhului Miron Cristea, în ediţiile din 4 şi 5 noiembrie 1925, chiar pe prima pagină. Pe 4 noiembrie avem un articol cu titlul semnificativ „Unitatea noastră religioasă. Învestitura celui dintâi Patriarh al României întregite”. Autorul articolului consideră că solemnitatea întronizării primului Patriarh al României este istorică, „fiindcă Biserica noastră ortodoxă este simbolizată astfel, prin cea mai înaltă erarhie, care simbolizează înfăptuirea unităţii religioase a poporului român. În acelaş timp, învestitura celui dintâi Patriarh al Bisericei noastre mai are o deosebită însemnătate nu numai prin faptul că ea înseamnă o afirmare puternică a creştinismului ortodox, dar totodată prin aceea că în fruntea Bisericei noastre străluceşte impunătoarea figură a Patriarhului Miron… Biserica ortodoxă are o înaltă chemare prin desăvârşita armonizare a părerilor pentru întărirea credinţei strămoşeşti în sufletele generaţiilor de astăzi. De aceea învestitura celui dintâi Patriarh al României Întregite are şi sub raportul acesta o mare însemnătate şi poporul român întregit se simte fericit că Biserica Ortodoxă Română este astfel înălţată prin rang şi prin personalitatea deosebită a Patriarhului Miron”.
În ediţia din 5 noiembrie 1925, acelaşi ziar titrează pe prima pagină: „Regele şi Biserica Naţională” - „Cuvântarea rostită la solemnitatea învestirii primului patriarh al României, dr. Miron Cristea”. Textul redă discursul regelui. Ziarul revine cu subiectul şi în ediţia din 5 noiembrie 1925.
În ziarul „Glasul Bucovinei” de la Cernăuţi, în ediţia din 4 noiembrie 1925, pe prima şi a doua pagină găsim două articole dedicate întronizării Patriarhului Miron Cristea. Pe prima pagină avem un editorial cu titlul „Învestirea Patriarhului”, semnat de Vasile Grecu. El consemnează că „zilele acestea au avut loc la Bucureşti înălţătoarele solemnităţi pentru învestirea celui dintâiu patriarh român. De faţă erau reprezentanţi ai tuturor marilor biserici ai răsăritului, ca un semn vădit că cea mai înaltă treaptă ierarhică la care a ajuns primul arhiepiscop al Bisericii româneşti a fost recunoscută şi dorită de întreaga Biserică a răsăritului”.
În continuare arată că atunci când popoarele ortodoxe au avut state puternice, au înfiinţat patriarhii naţionale (bulgarii, sârbii şi ruşii), ceea ce este acum şi cazul României. Apoi aduce argumente istorice şi bisericeşti în sprijinul înfiinţării Patriarhiei Române. După această argumentare, autorul exprimă foarte clar rolul Patriarhiei Române la nivel panortodox: „Patriarhia românească va trebui să devină centrul luminos la care să se încălzească şi să ia putere vechile patriarhii apostolice, precum sunt cele din Alexandria, Antiohia şi Ierusalim”.
Vasile Grecu arată contribuţia pe care o va avea Patriarhia Română în „sporirea şi a vazei politice a statului românesc”. Ea „are o chemare din cele mai înălţătoare chiar în sânul bisericii româneşti. Şi îndeosebi pentru îndeplinirea acestei chemări, întreg poporul drept credincios din România întregită a participat în sufletul său cu deosebită bucurie la strălucitele solemnităţi de învestire a celui dintâiu patriarh”.
După acest editorial actual pentru situaţia societăţii româneşti din 1925, ziarul „Glasul Bucovinei”, în pagina a doua, face o sinteză a învestirii Patriarhului Miron Cristea într-un articol cu titlul: „Solemnitatea învestiturii I.P.S.S. Patriarhului”.
Vedem cât de minuţios este prezentat acest eveniment, considerat de presă istoric. Remarcăm atenţia la detalii şi, mai ales, aducerea în prim-plan a unor elemente care atrag publicul. Toate acestea ne arată că învestirea Patriarhului Miron Cristea s-a bucurat de o prezentare excepţională în presa vremii, atât centală, cât şi locală şi regională. Constatăm că a fost o susţinere unanimă în societatea românească pentru înfiinţarea Patriarhiei Române şi pentru întronizarea Patriarhului Miron Cristea.