Învierea lui Hristos

Hristos a înviat! Este salutul pascal ce ne călău­zește în cele 40 de zile ale serbării pascale. Acest salut este o mărturisire de credință pe care o face creștinul rostind aceste cuvinte pline de conținut teologic.

Pentru noi creștinii ortodocși Învierea lui Hristos stă la baza credinței noastre și este adevărul fundamental pentru teologia ortodoxă. În Învierea lui Hristos stă toată credința noastră. Hristos înviat nu este doar un personaj istoric, ci Fiul lui Dumnezeu Întrupat pentru mântuirea noastră, Care a murit pe Cruce și a înviat a treia zi, zdrobind cu moartea Lui moartea, dăruindu-ne viață veșnică.

Acum, în zilele binecuvântate ale Săptămânii Luminate, când fiecare zi este ca cea de Paști, noi creștinii trăim plenar bucuria Învierii Domnului în care vedem garanția învierii noastre de la Parusie.

Din sintezele teologice ale imnografiei liturgice știm că: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Deci prin Învierea Sa Hristos Domnul Vieții dăruiește viață celor din morminte, pentru că El s-a făcut „începătură celor adormiți, Întâi Născut din morți, ca să fie Însuși Începătorul tuturor în toate” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare).

Sfântul Ioan Gură de Aur, în celebrul său cuvânt pascal, ne spune ca „nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”, Care „sculându-Se din morți, începătură învierii celor adormiți S-a făcut”. Iar înviind Hristos „viața veșnică stăpânește” și „nici un mort nu este în groapă”. Pentru că odată cu Învierea lui Hristos sufletele celor adormiți pot ajunge în Rai în urma judecății particulare.

„Învierea nu reprezintă eliberarea de trup, ci preaslăvirea lui de către Dumnezeu. În Hristos Cel înviat, țărâna trupurilor despre care vor­bește Vechiul Testament (cf. Facerea 3, 19 și Psalmi 29, 9) nu se mai întoarce în pământ pentru a se topi în el, ci, fiind pentru totdea­una vie, ea urcă la cer în intimitatea însăși a vieții divine Treimice și rămâne pentru veșni­cie Trupul viu al lui Dumnezeu Fiul. Învierea ne descoperă astfel importan­ța infinită a vieții noastre în trup, a vieții noastre în istorie, întrucât prin trup persoana umană se integrează în istorie. Învierea ne arată, așadar, că faptele noastre săvârșite în timpul vieții pămân­tești vor avea valoare și rezo­nanță eterne” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, Comori ale Ortodoxiei, pagina 171).

Învierea Domnului este garan­ția vieții noastre veșnice și când o sărbătorim mărturisim și nădejdea noastră că vom învia la a doua Lui venire „ca să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare) la Înfricoșă­toarea Judecată.

Pentru aceasta ne rugăm: „Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra mor­ții, de moartea păcatelor slobozeș­te-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!”