Doctorul Paul Gabriel Van Saanen: o viață dedicată vindecării și slujirii aproapelui

Există unele întâmplări deosebit de frumoase, adevărate, cu înțelesuri curate și minunate, asemenea celor din poveștile pe care le citim în cărțile de demult, care ne încântau în mod special în timpul neprihănitei vârste a copilăriei.

Între acestea, există istorisiri de viață și trăiri pe măsură, ai căror protagoniști sunt medici de vocație, care-i slujesc cu toată dăruirea și priceperea pe cei aflați în suferință. O astfel de viețuire paradigmatică se deapănă în mintea noastră în luna decembrie, prin aducerea aminte a momentului trecerii către Împărăția lui Dumnezeu a unui doctor de poveste, care și-a închinat existența slujirii pe altarul Medicinei în zilele premergătoare Crăciunului, având grijă de sănătatea românilor, atât a celor din afara granițelor țării, cât și a celor aflați în țara lui de obârșie: doctorul Paul Van Saanen.

Născut în 1945 la București, purtând numele Paul Gabriel, el a întrupat eleganța unei origini nobiliare. Bunicul său dinspre tată provenea din Olanda și se naturalizase în România în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, iar bunicul matern, un meșter argintar de renume, lăsase posterității câteva opere prețioase de artă, inclusiv o raclă a Sfintei Parascheva, alta decât cea de acum, care a fost folosită în veacul al XIX-lea.

Familia sa, deși ilustră, a fost aspru încercată sub regimul comunist. Tatăl său, cu studii în drept, procuror foarte apreciat în perioada interbelică, a fost condamnat la domiciliu forțat în timpul dictaturii de tristă amintire. Mama lui, medic cu o reputație impresionantă, a suferit, la rândul său, mulți ani de închisoare. Familia sa, mai ales din pricina originilor sale, nu era pe plac regimului comunist. De aceea, atât copilul, care era elev și apoi student eminent, cât și alte rudenii au trecut prin mari încercări.

În adolescența sa, Paul a cunoscut din plin greutățile unui regim ostil. În anii de liceu, când mama sa a fost arestată, el a rămas în grija rudeniilor. Inclusiv fratele mamei fusese încarcerat și, în acest context, soția acestuia i-a purtat de grijă. Chiar și așa, Paul a excelat, fiind un elev eminent. În preajma bacalaureatului, însă, i-a fost interzisă participarea la examen, fiind stigmatizat ca „dușman al poporului”. Înțelegem ușor acum, la distanța atâtor ani, ce însemna să fii „dușman” al poporului, tu, părinții, bunicii și rudeniile apropiate.

În ziua examenului, deși primise înștiințare să nu se prezinte, s-a dus la școală pentru a vedea subiectele formulate. Fiindcă directorul liceului murise în noaptea dinaintea începerii examenului maturității pentru liceeni, prima probă a început mai târziu. Aceste împrejurări dramatice i-au permis tânărului înlăturat abuziv să revină, alături de colegii săi, pe lista celor examinați. Temeinica pregătire i-a asigurat rezultate excepționale la bacalaureat.

A urmat Facultatea de Medicină, fiind în toți anii de studii un student eminent, apreciat de profesorii săi în chip deosebit. Între timp, în umbra acestei ascensiuni, mama sa îndura rigorile detenției, condamnată pe nedrept de un regim ostil. Scrisorile erau atent urmărite și citite. Nu avea îngăduința să-i specifice în scrisorile pe care le trimitea mamei sale ce studii urmează. De aceea, abia la sfârșitul facultății, când avea să semneze Dr. Paul Van Saanen, mama a înțeles că absolvise studiile de medicină.

Tot din pricina originii și a opoziției familiei sale față de regimul instalat la putere, nu i s-a permis să lucreze în spitalele din București, autoritățile condamnându-l la o luptă aprigă pentru a obține recunoașterea profesională. În fața acestor obstacole, Paul Van Saanen nu a cedat. A înaintat, în repetate rânduri, cereri către autoritățile olandeze, invocând legăturile cu rudele sale paterne, ale căror rădăcini se întindeau în pământurile Olandei. Perseverența sa a fost, în cele din urmă, răsplătită: după numeroase încercări și eforturi, a reușit să emigreze în „țara lalelelor”, iar mai târziu, să-și continue destinul profesional în Elveția, unde avea să strălucească în cariera de medic.

În Țara Cantoanelor a ajuns în septembrie 1971. Mai întâi, a profesat la Fribourg, la Spitalul Cantonal. Soția lui, care aștepta un copil, a ajuns acolo mai târziu și astfel familia s-a întregit. După ce a susținut mai multe examene pentru recunoașterea diplomei, s-a mutat la Tour-de-Peilz, lângă Vevey, unde și-a deschis un cabinet medical. Acest loc a devenit rapid un centru de vindecare, atrăgând pacienți din toate colțurile lumii. Cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște (cu unii dintre ei întâlnindu-mă personal și eu), fie la Iași, fie în Elveția, dau mărturie cu admirație despre vocația sa extraordinară și talentul său rar întâlnit.

Paul era mai mult decât un medic: era un vindecător cu har, capabil să câștige încrederea și respectul celor care îi treceau pragul, indiferent de originea sau statutul lor. Având specializarea de medic generalist, s-a dovedit dintru început a fi un foarte bun diagnostician. De multe ori nu erau necesare analize amănunțite, ci doar o simplă întâlnire cu pacientul și o discuție aparent banală pentru a constata suferința pe care respectiva persoană o avea. Pe lângă limba română, se putea adresa celor care îi treceau pragul cabinetului și în limbile franceză, engleză, italiană și germană. E de prisos să amintim faptul că între pacienții lui s-au numărat personalități importante, așa cum a fost Regele Mihai al României, emiri, politicieni de cea mai înaltă ținută, oameni bogați, dar și oameni de rând, unii dintre ei veniți de departe pentru a găsi o rezolvare problemelor de sănătate.

Era deosebit de conștiincios. Grija sa pentru pacienți nu se limita doar la diagnostic și tratament, ci se implica personal în procurarea medicamentelor necesare și se asigura că fiecare pacient primea îngrijirile adecvate. Pentru cei care rămâneau în zona cabinetului său, înainte sau după intervențiile chirurgicale, Paul era un sprijin constant, vizitându-i la spital și monitorizându-le îndeaproape evoluția. Printr-o rețea extinsă de legături personale și profesionale, reușea să garanteze tratamente optime, mereu ghidat de un simț profund al responsabilității.

Programul său era marcat de o disciplină strictă. După cum însuși mărturisea, se trezea foarte de dimineață și muncea până târziu. Aproape în fiecare lună își găsea totuși câteva zile libere pentru a călători în locuri importante ale lumii, atât din motive profesionale, cât și pentru a-și delecta privirea și sufletul. Astfel, Paul îmbina armonios pasiunea pentru medicină cu bucuria de a descoperi splendoarea lumii.

Așa l-am întâlnit și eu, venind de la Iași la sfârșitul anilor 1990, când, răspunzând invitației și proiectelor inițiate de Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și-a adus contribuția la un demers de o importanță majoră, când s-a reușit construirea și dotarea modernă a Spitalului „Providența” din Iași, o instituție care avea să devină un reper în îngrijirea medicală din regiune. Tot în capitala Moldovei, doctorul Van Saanen a sprijinit amenajarea unui cabinet medical care îi poartă numele, un omagiu adus dedicării sale profesionale și umane.

De fiecare dată când venea la Iași, doctorul Paul Van Saanen își făcea o obișnuință din a participa la Sfânta Liturghie, fie în marile sărbători, fie în duminici sau zile obișnuite. Arăta o deosebită atenție față de părinții slujitori ai Catedralei, față de care manifesta acte de generozitate aproape incredibile, invitându-i permanent să viziteze Elveția, cu promisiunea că se va ocupa personal de toate detaliile.

În acei ani, mama sa, o venerabilă doamnă cu alura unei contese de altădată sau a unei aristocrate rafinate, era încă în viață. Își primea cu o grație impunătoare oaspeții pe domeniul său, inclusiv pe cei veniți din România. Dialogurile cu domnia sa erau o adevărată artă, iar ospitalitatea ei amintea de căldura avraamică a patriarhilor biblici, oferind fiecărui musafir un sentiment de prețuire și grijă autentică. Atmosfera pe care o crea era una de eleganță și noblețe sufletească, un dar moștenit, pe care îl împărtășea cu multă bucurie tuturor.

Generozitatea doctorului Paul Van Saanen era asemenea faptelor monahilor din marile obști, care la sfârșitul vieții își donau toată agoniseala lor mănăstirilor în care s-au nevoit.

Spiritul doctorului Paul Van Saanen, chemarea sa de a fi în slujirea Bisericii și a celor aflați în suferință au făcut ca el să devină un binefăcător și prieten al Bisericii Ortodoxe Române, în special al Arhiepiscopiei Iașilor, pe care a considerat-o a doua casă, un loc al inimii, în care revenea cu foarte multă bucurie. Chiar dacă s-a confruntat cu anumite situații dificile, inclusiv din partea colegilor medici din Elveția, care nu aveau atât de mulți pacienți, și-a continuat misiunea de slujitor al aproapelui și a ajutat foarte multă lume.

Doctorul Paul Van Saanen avea o sensibilitate aparte pentru literatură, artă și muzică, pasiuni care se împleteau armonios cu dragostea sa pentru istorie. Era un intelectual desăvârșit, cu un univers cultural vast, în care se regăseau prietenii și colaborări cu personalități marcante din diverse domenii. Mulți dintre aceștia, deși străluciți în talentul lor, se confruntau cu dificultăți materiale. Cu o generozitate tăcută, dar constantă, Paul le-a oferit nu doar îngrijiri medicale, ci și un ajutor neprețuit în momentele de cumpănă, devenind pentru ei un adevărat stâlp de sprijin și încurajare.

Îmi amintesc de mărturia unui medic român cu care am discutat la înmormântarea doctorului Paul Van Saanen. Îmi spunea că a fost sprijinit de el în momentul când a reușit să emigreze din România, îndreptându-se apoi către Statele Unite ale Americii, unde se află și acum, în Detroit. Originar din Bucovina, acest medic este doar unul dintre numeroșii oameni care au găsit în doctorul Van Saanen un prieten discret și altruist. La înmormântarea distinsului slujitor al celor bolnavi, în decembrie 2003, emoția a fost cu atât mai profundă prin prezența medicului român, care traversase oceanul pentru a-și lua rămas-bun de la binefăcătorul său. Venit din îndepărtatul continent nord-american, acesta făcuse un efort considerabil, schimbând mai multe avioane pentru a ajunge la ceremonie. Gestul său nu era doar o simplă datorie de recunoștință, ci un omagiu profund adus unui om care îi schimbase cursul vieții.

Paul Van Saanen se bucura să știe că în România se întâmplă lucruri minunate, păstrând mereu o admirație vie pentru medicina românească și pentru cei care o slujeau cu devotament. Întreținea legături strânse cu numeroși medici din țară, cărora le trimitea daruri și semne de prețuire. Un exemplu grăitor este relația sa cu doamna Zenovia Preda, reputat medic ORL-ist din Iași, pe care o respecta și o aprecia în mod deosebit.

Pe lângă contribuția sa la ctitorirea Spitalului „Providența” din Iași și a unui centru de consultații ambulatorii, Paul Van Saanen s-a remarcat și prin sprijinul oferit multor parohii și mănăstiri.

A cultivat, de-a lungul vieții, legături de prietenie profundă cu figuri marcante ale Bisericii Ortodoxe. Printre acestea, se numără Mitropolitul Moldovei, Daniel, viitorul Patriarh al României, și Mitropolitul Iosif de la Paris, alături de alți slujitori ai Bisericii din diverse colțuri ale lumii. Relația sa cu clericii de la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu cei din Elveția și din alte locuri era marcată de respect reciproc și de o colaborare sinceră, în sprijinul binelui comun.

Impresionant rămâne testamentul lui, pe care l-a alcătuit cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice. Simțindu-se foarte slăbit și cercetându-și personal analizele medicale, doctorul Paul Van Saanen și-a pregătit cu de-amănuntul plecarea din această viață. A dorit ca slujba de înmormântare să fie săvârșită de către Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei, alături de Mitropolitul Iosif de la Paris, împreună cu un sobor de clerici de la Catedrala Mitropolitană din Iași, pe care îi nominalizase personal. Dintre aceștia, trei au devenit, între timp, arhierei. Lor li s-au alăturat preoți din România și Elveția, care au călătorit până într-unul dintre cele mai pitorești colțuri ale Țării Cantoanelor, pentru a-l cinsti pe vestitul medic care slujise celor căzuți pe cale.

Concluzionând, putem spune despre doctorul Paul Van Saanen că a fost un slujitor al aproapelui. Deși trăise o viață zbuciumată, mai ales în copilărie și apoi în tinerețe, până când a putut emigra, el a dobândit o pace interioară și o sensibilitate aparte, care l-au transformat într-un sprijin de neclintit pentru cei aflați în suferință sau în încercări grele ale vieții.

Slujirea omului bolnav, în cazul său, a depășit granițele profesiei. Nu era doar un medic cu o pregătire excepțională, ci și un om înzestrat cu darul vindecării, har divin pe care l-a transformat în misiune. Experiențele dificile ale propriei vieți, durerile și provocările pe care le-a îndurat l-au modelat într-un om de o profundă empatie, capabil și dornic să înțeleagă suferința celorlalți și să răspundă cu blândețe și grijă.

Unul dintre importantele aspecte ale slujirii aproapelui rămân călătoriile sale îndelungi pentru îngrijirea celor bolnavi. Uneori mergea sute, chiar mii de kilometri, parcurgând aceste distanțe fie cu mașina, fie cu trenul sau cu avionul, iar vindecarea multor bolnavi era și un semn al milostivirii lui Dumnezeu. Deși, la prima vedere, părea dedicat exclusiv medicinei, avea o credință profundă, care se manifesta prin fapte și care a devenit tot mai vie și mai adâncă în ultima parte a vieții sale. Credința sa nu era una atât declarativă, cât mai ales una „lucrătoare”, transpusă în grijă, generozitate și atenție față de ceilalți.

Cetatea Iașilor a ocupat un loc special în inima doctorului Paul Van Saanen, devenind un spațiu al afecțiunii și al legăturilor profunde. De multe ori, le spunea celor pe care-i întâlnea: „Să vă iubiți țara! Să-i ajutați pe oameni!”. Iar exemplele pe care le-a oferit, darurile, atenția, apelurile telefonice îndreptate către cei apropiați erau și ele semne vizibile ale iubirii față de ceilalți. Cuvintele sale nu erau simple îndemnuri, ci o reflecție a propriei sale vieți, trăită în slujba celorlalți.

Călătoria către Elveția, pe care am întreprins-o în decembrie 2003 alături de câțiva slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iași, a fost presărată cu peripeții, pe care le rememorez deseori. Drumul lung, parcurs cu mașina, a fost o adevărată încercare, dar și o dovadă de hotărâre și respect față de cel pe care mergeam să-l cinstim.

Am reușit, cu toate cele de pe cale, să ajungem la destinație cu doar câteva ceasuri înainte de slujba prohodirii doctorului Paul Van Saanen. A fost un moment de cinstire deosebită, într-un loc în care trăiau destul de puțini români, iar oamenii au venit cu cele mai calde sentimente și cu cele mai frumoase flori pe care iarna elvețiană le putea oferi, pentru a aduce un ultim omagiu doctorului care a alinat nenumărate suferințe.

[Doamnei doctor Alina Oriță, medic român stabilit în Elveția, slujitor al suferințelor omenești și veche mărturisitoare creștină, fostă coordonatoare a Departamentului de Asistență socială - ASCOR Iași, din tinerețea slujirii mele, îi adresez mulțumiri pentru contribuția adusă la cinstirea memoriei prietenului familiei sale, dr. Paul Gabriel Van Saanen, și pentru detaliile biografice oferite.]